Prima pagină » Actualitate » Liviu Vornicu: Nori negri peste Germania!!!
Liviu Vornicu: Nori negri peste Germania!!!

Liviu Vornicu: Nori negri peste Germania!!!

22 dec. 2023, 08:29, 1 ,
în Actualitate

 

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă pe scurt circumstanțele dificile în care se află economia germană.

Situația actuală a economiei Germaniei provoacă puternice convulsii în toate domeniile de activitate. Drept urmare, mai mult de jumătate dintre alegătorii germani sunt atât de nemulțumiți de guvernul de coaliție al cancelarului Scholz încât doresc alegeri anticipate. Declinul guvernului de coaliție vine, de asemenea, în contextul în care ministrul german al apărării a declarat public că Europei îi va lua între cinci și opt ani pentru a-și recăpăta capacitatea de apărare după ce s-a dezarmat prin trimiterea de arme în Ucraina.

Potrivit unui sondaj realizat de cotidianul german Bild anul acesta în decembrie, 59% dintre germani ar prefera alegeri pentru un nou parlament în 2024, în timp ce 27% se opun unei astfel de măsuri. În mod normal alegerile ordinare ar trebui să aibă loc în toamna anului 2025 conform programării stabilite.

Un semnal de alarmă trage și Consiliul consultativ al economiștilor din cadrul guvernului german, cunoscut sub numele de “Cei Cinci Înțelepți”, care a susținut recent că dezvoltarea economică actuală a Germaniei continuă să fie afectată de criza energetică și de scăderea veniturilor reale. Mai multe detalii cu privire la declarații au fost introduse în raportul anual din acest an, pe care Consiliul l-a înmânat deja cancelarului german în noiembrie.

În opinia specialiștilor, Germania are în prezent cea mai neperformantă economie dezvoltată din lume, iar FMI și Uniunea Europeană prevăd că economia germană se va contracta în acest an. În completare, Euronews subliniază faptul că recesiunea a apărut ca urmare a pierderii gazelor naturale rusești ieftine din cauza sancțiunilor impuse de blocul european. Din această cauză, industriile au resimțit un șoc fără precedent.

În octombrie anul acesta liderul unei mari companii chimice germane a afirmat că Germania riscă să se „dezindustrializeze”, deoarece costurile ridicate ale energiei și lipsa de acțiune a guvernului cu privire la alte probleme cronice amenință să trimită în străinătate noi fabrici și locuri de muncă bine plătite. Pierderea gazului natural rusesc ieftin necesar activității fabricilor a afectat semnificativ modelul de afaceri al economiei germane.

Tot mai mulți germani se întreabă dacă această coaliției guvernamentală formată din social-democrați, verzi, și liber-democrați este capabilă să conducă Germania. Până în acest moment membrii coaliției nu au avut o relație de lucru eficientă, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la viabilitatea alianței formate din aceste trei partide după alegerile din 2021. Mai mult, coaliția de guvernare a lui Scholz a suferit recent înfrângeri electorale zdrobitoare.       Într-un context de frustrare crescândă a alegătorilor, cele trei partide guvernamentale au pierdut sprijinul în Bavaria și Hessa, unde locuiește aproximativ o cincime din electoratul german. În același timp, la 17 decembrie, un candidat al partidului Alternativa pentru Germania (AfD), favorabil Rusiei, a câștigat pentru prima dată alegerile pentru primăria unui oraș. Candidatul AfD a câștigat cel de-al doilea tur de scrutin în Pirna, un oraș din landul Saxonia, în estul țării, în ciuda faptului că agenția de informații interne a landului a încercat să descurajeze alegătorii să voteze acest partid, fiind considerat de extremă dreaptă.

Acest lucru evidențiază din nou reacția din ce în ce mai puternică împotriva coaliției de guvernare, care, în opinia experților, nu numai că a slăbit semnificativ economia Germaniei prin impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei, dar a slăbit și puterea colectivă a capacităților defensive ale Europei prin trimiterea de arme în Ucraina pentru un efort de război care nu a condus la obținerea rezultatele scontate. Conform declarațiilor ministrului german al apărării, Europa va avea nevoie de cinci până la opt ani pentru a-și reface capacitățile de apărare, deoarece trebuie să acorde Ucrainei ajutorul care îi lipsește din partea S.U.A.

Totodată, ministrul a adăugat că, în următorii zece ani, Statele Unite vor manifesta mai mult interes pentru regiunea Pacificului decât pentru Europa, astfel că europenii trebuie să se implice mai mult în garantarea securității în regiune. La nivel european sunt discuții aprinse legat de situația din Ucraina. Faptul că aceste discuții sunt încă în curs de desfășurare, în ciuda faptului că Europa s-a demilitarizat și și-a ruinat propria economie pentru un efort de război eșuat împotriva Rusiei, arată că există încă multe voci în cadrul blocului care neagă situația actuală.

În ultima perioadă Uniunea Europeană a încercat să ajungă la un acord cu privire la un ajutor militar de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina și intenționează să includă alte 50 de miliarde de euro în bugetul UE pentru a oferi asistență macrofinanciară Kievului în următorii patru ani. În pofida tuturor negocierilor, aceste planuri de asistență au întâmpinat opoziția unor state membre, în special a Ungariei.

De la începutul conflictului din Ucraina, Germania, sub conducerea lui Scholz, a fost unul dintre principalii militanți din Europa pentru a impune sancțiuni Rusiei și pentru a facilita transportul de arme către Ucraina. Criticii coaliției de guvernare sunt foarte vehemenți și aduc în prim plan faptul că sub conducerea lui Merkel, timp de 16 ani Germania a avut relații cordiale cu Rusia, relații care au menținut properitatea economiei germane, iar numai doi ani de Scholz au dus la legături ostile cu Moscova, o economie cu performanțe mai slabe decât Rusia sancționată, și instabilitate politică.

În astfel de condiții nici nu este de mirare faptul că majoritatea populației germane dorește alegeri anticipate. Având în vedere mișcările politice europene care au orientat electoratul către dreapta, și aici avem exemplul Italiei, Olandei, este foarte posibil ca alegătorii germani să se îndrepte și ei în aceeași direcție. Ținând cont de dinamica politică europeană și de greșelile actualilor lideri s-ar putea să mai existe state europene în care populația să achieseze la noile curente politice.

 

Comentarii
  • Germania este pe topogan, la fel ca si UE. In 2030, nici o tara din UE nu va fi in primele 10 economii ale lumii (sursa : FMI).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 decembrie 2024
21 decembrie 2024