Liviu Vornicu: Lupta pentru resursele Mării Chinei de Sud în plină desfășurare

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, expune pe scurt câteva din posibilele motive ale tensiunilor din zona Mării Chinei de Sud.

În ciuda dimensiunii sale vaste, puțin peste 2 milioane de kilometri pătrați, Marea Chinei de Sud a devenit un microcosmos al tensiunilor geopolitice dintre Est și Vest, unde luptele teritoriale pentru resursele naturale abundente pot duce într-o bună zi la un imens dezastru ecologic.

Stirile PROTV

Doi tineri căsătoriți de doar două luni și-au găsit sfârșitul pe „Drumul morții”. Tragedia a fost filmată | VIDEO

RomaniaTV

Gabriela Cristea, desfiinţată de fani după ce a apărut la plajă în Mamaia. „Miss Piggy e trudită rău!” FOTO

Fără a lua în considerare distrugerile pe care le-ar putea provoca un război, Marea Chinei de Sud a suferit deja daune ireparabile. Studiile de specialitate evidențiază că deceniile de exploatare excesivă au avut deja un impact dezastruos asupra florei și faunei din zonă. Astfel, populațiile de ton, macrou și rechin au scăzut la 50% față de anii 1960, atolii de recif de corali, esențiali din punct de vedere biologic, sunt, de asemenea, îngropați sub nisip și nămol, în timp ce armata chineză revendică și construiește în mult disputatele insule Spratly, un arhipelag format din 14 insule mici și 113 recife din această mare, cu toate că acestea sunt revendicate și de Taiwan, Filipine, Malaezia și Vietnam.

Pe lângă aceste resurse marine, zăcămintele de petrol și gaze naturale abundă în Marea Chinei de Sud. Conform experților guvernului american aproximativ 11 miliarde de barili de petrol și 190 de trilioane de metri cubi de gaze naturale sunt gata să fie extrase de pe fundul acestei mări. Deci, este foarte posibil ca astfel de rezerve de combustibili fosili să contribuie din plin la escaladarea tensiunilor care cuprind din ce în ce mai mult regiunea.

În acest an, “Inițiativa privind transparența maritimă din Asia”, cu sediul la Washington, a raportat că mai multe țări urmăresc noi proiecte de dezvoltare a petrolului și gazelor în aceste mult disputate ape, ceea ce, potrivit organizației, ar putea deveni un „punct foarte fierbinte al acestor dispute”. Între 2018 și 2021, au avut loc numeroase confruntări între China, Vietnam și alte țări din Asia de Sud-Est cu privire la operațiunile de foraj din această zonă, iar temerile, că urmează confruntări și mai grave, sunt în creștere.

Încercând un rol de mediator, oficiali ai Statelor Unite au solicitat în nenumărate rânduri Chinei să renunțe la proiectele sale agresive de recucerire a insulelor, deoarece încalcă dreptul internațional și militarizează o zonă deja tensionată și contestată. Pe cealaltă parte oficialii chinezi au acuzat S.U.A. că este un factor destabilizator și contribuie la creșterea tensiunilor din regiune acceptând să furnizeze Australiei submarine cu propulsie nucleară, ca parte a pactului de securitate Australia-Regatul Unit-Statele Unite (AUKUS). Mai mult, următorii pași ai pactului ar cuprinde amplasarea platformelor americane cu capacitate nucleară, cum ar fi bombardierele strategice, în Australia, precum și cooperarea în domeniul rachetelor hipersonice, al operațiunilor cibernetice și al calculului cuantic. Toate aceste mișcări au fost menite să transmită Chinei că resursele din Marea Chinei de Sud sunt ale tuturor.

Având în vedere toate aceste activități geostrategice, experții se întreabă, pe bună dreptate, dacă acestă luptă internațională este doar pentru combustibilii fosili. Răspunsul poate fi găsit în diverse analize economice, care explică detaliat că rutele comerciale vitale pentru economia chineză trec prin această zonă, iar pescuitul din Marea Chinei de Sud reprezintă 15% din capturile de pește sălbatic la nivel mondial. Cu toate acestea, nici rutele de transport maritim bine utilizate, necesare pentru fluxul de mărfuri la nivel mondial, nici aceste zone de pescuit nu explică pe deplin controversa tot mai mare din această regiune.

Din ce în ce mai mulți cercetători afirmă că un alt tip de resurse naturale, fără îndoială mai cruciale pentru viitorul economic al superputerilor globale, par să adauge la furia teritorială în creștere cu privire la cine posedă bunurile din Marea Chinei de Sud. S-ar putea spune că este o cursă spre adâncuri, cu China în frunte.

Interesant este că în decembrie 2022, China și-a prezentat o navă de foraj oceanic la mare adâncime de mărimea unui crucișător de luptă care va fi operațională până în 2024. Nava este dotată cu echipamente de excavare avansate, capabile să foreze la adâncimi de 32.000 de picioare. Pe uscat, chinezii dețin deja un monopol asupra metalelor considerate vitale pentru dezvoltarea energiei verzi, inclusiv cobalt, cupru și litiu. În prezent, statisticile ne arată faptul că statul chinez controlează 60% din aprovizionarea mondială cu astfel de metale „verzi”, iar acum este cu ochii pe resursele abundente care există și sub fundul oceanelor. Conform unor estimări, acel fund al mării ar putea conține de 1.000 de ori mai multe elemente de pământuri rare decât cele de sub pământ uscat.

În pofida faptului că o astfel de exploatare minieră submarină ar putea avea un impact catastrofal, inclusiv distrugerea biodiversității, în zonă luptătorilor pentru protejarea mediului și eliminarea emisiilor de carbon este o liniște suspectă. În acest moment, este imposibil să se evalueze ce fel de daune vor fi provocate de astfel de operațiuni, deoarece mineritul în adâncuri este scutit de evaluări ale impactului asupra mediului.

Tratatul O.N.U. privind marea liberă, ratificat în martie 2023, nu a reușit să includă norme de mediu, care să reglementeze astfel de practici, după ce China a blocat orice discuție privind un posibil moratoriu asupra exploatării fundului mării. Începând din 2022, China deține cinci contracte de explorare emise de Autoritatea Internațională a Fondurilor Maritime (AIFM), ceea ce le permite chinezilor să efectueze teste și să preleveze probe de conținut de pe fundul oceanului, însă acest organism al O.N.U. deși poate împărți astfel de contracte, nu are puterea de a reglementa industria în sine și nici personalul necesar pentru a face acest lucru.       Acest lucru îi îngrijorează pe oamenii de știință, care se tem că exploatarea minieră neîngrădită a adâncurilor marine ar putea provoca daune ireparabile, inclusiv uciderea creaturilor marine și distrugerea habitatelor delicate. Alții sunt îngrijorați de faptul că AIFM, chiar dacă ar avea autoritatea de a reglementa această industrie în devenire, nu ar face-o prea bine din lipsă de personal specializat.

Specialiștii în domeniul marin susțin că statul chinez a cercetat deja cu fervoare zăcăminte de noduli polimetalici care conțin o serie de metale utilizate în aproape toate tehnologiile ecologice. Astfel nu mai surprinde pe nimeni că S.U.A., care a rămas în urma Chinei în ceea ce privește achiziționarea de minerale pentru tehnologiile ecologice, a urmărit îndeaproape concurența. În 2017, un avion de spionaj P3-Orion al Marinei Militare a survolat în mod repetat un vas de cercetare chinez în apropierea insulei Guam. Se presupune că oamenii de știință de pe navă ar fi cartografiat zona și ar fi plantat dispozitive de monitorizare pentru viitoarele explorări la mare adâncime.

Povestea este cam la fel în Marea Chinei de Sud, unde Statele Unite au desfășurat numeroase operațiuni de supraveghere pentru a urmări activitățile chinezești. În mai 2023, un avion de supraveghere RC-135 al Forțelor Aeriene a fost interceptat de un avion de vânătoare chinezesc J-16, provocând un scandal internațional. Fără a oferi nicio justificare pentru motivul pentru care un avion de spionaj american se afla acolo, secretarul de stat american a arătat rapid cu degetul spre nesăbuința Chinei. În timp ce aceste certuri au, fără îndoială, multe de-a face cu controlul asupra combustibililor fosili, petrolul și gazele naturale nu sunt singurele resurse din regiune care sunt vitale pentru viitoarele exploatări ale celor două țări.

            Piețele favorizează renunțarea treptată la sursele de energie care încălzesc clima, motiv pentru care China și Statele Unite merg înainte cu mineritul mineralelor critice pentru energiile regenerabile, nu neapărat pentru că le-ar păsa de viitorul planetei, ci pentru că energia verde devine din ce în ce mai profitabilă. Forumul Economic Mondial estimează că vor fi necesare trei miliarde de tone de metale și minerale fine pentru tranziția energetică mondială, dacă se dorește ajungerea la zero emisii de dioxid de carbon până în 2050, iar acest număr va crește, fără îndoială, în deceniile următoare.

Prin urmare, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că țări precum China și Statele Unite se vor lupta pentru accesul la resursele naturale limitate, vitale pentru tranziția energetică a lumii. Din Africa până în Marea Chinei de Sud, națiunile cercetează globul în căutare de noi și profitabile întreprinderi energetice. În Oceanul Pacific, care acoperă 30% din suprafața Pământului, vânătoarea de noduli polimetalici determină guvernele insulare să își deschidă în mod semnificativ apele pentru excavare. Insulele Cook au emis în mod obișnuit licențe pentru explorarea adâncurilor oceanului din apropiere. Kiribati, Nauru și Tonga au finanțat misiuni de investigare a zăcămintelor din zona Clarion Clipperton, o zonă de 1,7 milioane de mile pătrate care se întinde între insula Kiribati și Mexic.

Conform experților în biologie marină, această frenezie de explorare a adâncurilor mărilor și oceanelor are loc în absența unor regimuri de reglementare sau a unor zone de conservare, care să protejeze ecosistemele unice și puțin cunoscute ale adâncurilor marine. Impactul asupra sănătății și mediului va fi larg răspândit, deoarece marea este un mediu dinamic și interconectat, iar dezastrul cauzat de o singură exploatare minieră nu va fi limitat la acea zonă.

Potrivit celor care vor să ne scoată din criza climatică, aceste metale și minerale foarte căutate vor rămâne cruciale pentru a ajuta lumea să renunțe la combustibilii fosili murdari. Cu toate acestea, oamenii de știință au tras numeroase semnale de alarmă prin care au atenționat că lumea trebuie să țină cont de un lucru – aceste metale “verzi” ne vor costa cu vârf și îndesat, nu numai din punct de vedere geopolitic, ci și ecologic, deoarece nicăieri nu vor fi aceste efecte mai devastatoare decât în mările fragile ale lumii, inclusiv în Marea Chinei de Sud, unde marile puteri înarmate se confruntă deja într-un mod enervant, iar prețul de plătit atât pentru aceste ape, cât și pentru noi, ceilalți, rămâne încă de descoperit.