Liviu Vornicu: Există posibilitatea unui atac asupra băncii JP Morgan?

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă câteva aspecte legate de marile falimente bancare ale acestui an din Statele Unite.

În primăvara acestui an sectorul bancar din Statele Unite a fost puternic zguduit de câteva falimente de răsunet cauzate de panică bancară. Mai precis, trei bănci de calibru, Silicon Valley Bank și First Republic Bank din California, și  Signature Bank din New York, au intrat în faliment deși nu erau semne care să indice aceste colapsuri bancare.

Stirile PROTV

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”

RomaniaTV

Şocul momentului în România!

În martie când Corporația Federală de Asigurare a Depozitelor (CFAD) a pus Silicon Valley Bank și Signature Bank sub administrare judiciară, un studiu publicat de Societatea de cercetare în domeniul științelor sociale a constatat că aproape 200 de bănci americane de dimensiuni medii erau la fel de vulnerabile la riscul de panică bancară. Odată cu prezentarea acestui studiu sectorul bancar a intrat în trepidații crezându-se că va exista o reacție în lanț ce va atrage mai multe bănci. Din fericire pentru unii, din păcate pentru alții doar First Republic Bank a mai intrat în lichidare judiciară după publicarea studiului. Mulți se întreabă de ce doar aceste bănci au falimentat dacă erau așa de multe în situații similare.

Silicon Valley Bank, Signature Bank și First Republic Bank nu erau insolvabile. Aceste bănci aveau suficiente active, în mare parte titluri de trezorerie pe termen lung, pentru a-și acoperi pasivele, erau doar în lipsă de lichidități imediate, adică nu aveau suficiente fonduri disponibile imediat pentru a face față avalanșei neașteptate de retrageri de depozite din martie. De fapt, nicio bancă nu ar putea rezista la o panică bancară în care 85% dintre deponenții săi își cer banii înapoi în decurs de două-trei zile, așa cum s-a întâmplat cu Silicon Valley Bank în acea lună fatidică.

La 31 decembrie 2022, Silicon Valley Bank deținea active de aproximativ 211 miliarde de dolari, din care depozitele reprezentau 173 miliarde de dolari, dar avea doar 13,8 miliarde de dolari în numerar și „echivalente”, bani lichizi disponibili pentru a face față retragerilor. Valoarea mare a depozitelor se datora depunerilor efectuate de startup-urile tehnologice finanțate de investitori, iar startup-urile nu aveau nevoie de împrumuturi.

Prin urmare, rezervele obținute din depunerilor masive au fost folosite pentru a cumpăra titluri de trezorerie pe termen lung, deoarece erau singurele ce ofereau un randament rezonabil într-o perioadă în care ratele dobânzilor erau foarte scăzute. Partea negativă a acestor titluri era că unele erau marcate cu mențiunea „păstrați până la scadență”, ceea ce înseamnă că nu puteau fi vândute deloc înainte de scadență, iar altele puteau fi vândute, dar cu pierderi majore, deoarece obligațiunile vechi atrăgeau puțini cumpărători după ce ratele dobânzilor la obligațiunile noi au crescut vertiginos în ultimul an.

Achiziționarea titlurilor de trezorierie pe termen lung era o metodă des utilizată în sectorul bancar. Multe alte bănci au urmat această cale investind în active pe termen lung care nu puteau fi lichidate sau puteau fi lichidate doar cu pierderi substanțiale. Deci, de ce doar Silicon Valley Bank, Signature Bank și First Republic Bank au ajuns în lichidare judiciară?

Unele surse din domeniu bancar spun că aceste instituții financare erau cunoscute drept bănci „prietenoase cu criptomonedele”, ceea ce deranja și contravenea efortului coordonat și continuu al aproape tuturor autorităților de reglementare financiară din S.U.A. de a refuza accesul firmelor cripto la serviciile bancare. Pe acest considerent unii specialiști presupun că a fost declanșată o instigare la vânzarea speculativă pe scădere a acțiunilor celor trei bănci vizate, ceea ce a dus la scăderea prețurilor acțiunilor. Acest lucru i-a alarmat pe investitorii la bursă, care și-au alertat clienții din domeniul tehnologiei. Vestea s-a răspândit rapid prin intermediul rețelelor de socializare și a început panica bancară.

Într-un articol din 2010 dintr-o publicație financiară s-a arătat că atât falimentul Bear Stearns, cât și cel al Lehman Brothers, care au declanșat criza bancară din 2008-2009, au fost rezultatul unor vânzări speculatorii pe scădere cu țintă precisă. Atunci când Bear și Lehman au făcut saltul final de pe stânca istoriei, ambele au primit, fără îndoială, un imbold, în special sub forma unei scheme bine pusă la punct de vânzări speculative pe scădere.

Aceste situații nu se întâmplă doar companiilor, chiar și unele țări au fost victime ale unor vânzări speculatorii pe scădere ale valutelor naționale. Este binecunoscut cazul Marii Britanii din 1992 când George Soros a „lovit” în Banca Angliei și a provocat „Miercurea Neagră” în septembrie 1992, ca urmare a speculațiilor bursiere masive pe care le-a făcut împotriva lirei sterline. În consecință, lira s-a devalorizat rapid, ceea ce a dus la un profit estimat la 1 miliard de dolari pentru Soros și pentru fondul său Quantum.

O situație similară, dar cu “actori” diferiți, a avut loc în Asia ceea ce a provocat criza din 1997-1998. Această criză a început în 1997 în Thailanda, când guvernul a pus capăt legăturii de facto a monedei locale cu dolarul american, după ce a epuizat o mare parte din rezervele valutare ale țării încercând să o apere luni de zile de presiuni speculative.

            La doar câteva săptămâni după ce Thailanda a încetat să-și mai apere moneda, Malaezia, Filipine și Indonezia au fost, de asemenea, obligate să își lase monedele să scadă pe măsură ce presiunea speculativă de pe piață a crescut. Până în octombrie, criza s-a extins în Coreea de Sud, unde o criză a balanței de plăți a dus guvernul în pragul intrării în incapacitate de plată.

Unii experți bancari sunt de părere că situația actuală mondială ar putea afecta până și o bancă de mare anvergură cum ar fi J.P. Morgan Chase, mai ales că nici First Republic Bank, Silicon Valley Bank și Signature Bank nu erau bănci mici, acestea aveau active de 229, 211 și respectiv 118 miliarde de dolari. Dar, spre deosebire de J.P. Morgan Chase, acestea nu erau bănci de importanță sistemică globală (BISG). Totuși, Credit Suisse a fost bancă de importanță sistemică globală, dar nu a scăpat de faliment după ce a fost supusă unor vânzări speculatorii pe scădere masive și retrageri uriașe de depozite în martie 2023. În concluzie și BISG-urile pot fi vulnerabile.

Cu toate acestea, J.P. Morgan Chase este a cincea cea mai mare bancă din lume, cu active de 3.700 de miliarde de dolari. Cine ar putea să doboare acest colos financiar sau cine ar avea motivația sau activele necesare pentru a face acest lucru?

Câțiva specialiști în domeniul bancar s-au aventurat în a imagina un scenariu prin care și o bancă de mărimea J.P. Morgan Chase ar putea avea aceeași soartă ca cea a celor trei bănci ce au intrat în faliment anul acesta. Este binecunoscut că gigantul financiar are aproximativ aceeași sumă în numerar disponibilă pentru transferuri imediate ca și Silicon Valley Bank atunci când a căzut, adică 27,7 miliarde de dolari. În schimb are alte active lichide, în valoare totală de aproximativ 884 miliarde de dolari. Asta pare mult, dar J.P. Morgan Chase are aproximativ 2,34 trilioane de dolari în depozite care stau în contabilitatea a 2.135 de bănci americane cu active de peste 300 de milioane de dolari, care se pot muta oriunde în lume cu câteva clicuri de mouse.

În opinia experților la momentul actual, China este singura capabilă și are suficiente active americane pentru a declanșa un atac speculativ asupra acestei bănci imense, în mare parte din cauza modului unic în care își gestionează propria monedă. În economia chineză, sunt utilizați doar yuani, iar Banca Chinei îi poate tipări în voie. Comercianții care exportă în S.U.A. își duc dolarii la bancă, îi schimbă pe yuani și își plătesc lucrătorii și furnizorii în yuani, lăsând Banca Chinei cu dolari americani „gratis”.

Una dintre sarcinile majore ale băncii centrale chineze este de a absorbi fluxurile mari de capital străin provenite din excedentul comercial al Chinei. Banca Chinei cumpără valută străină de la exportatori și o convertește în moneda locală. În acest mod se asigură rate de schimb fixe fixe, ceea ce face ca exporturile chinezești să rămână mai ieftine, iar China să-și păstreze avantajul de economie producătoare și orientată spre export. Mai presus de toate, China controlează strâns banii străini care intră în țară, ceea ce are un impact asupra masei monetare.

Tipărirea de monedă națională este o altă măsură aplicată de China. Banca Chinei poate tipări yuani la nevoie, deși acest lucru poate duce la o inflație ridicată. Cu toate acestea, China are un control strict al economiei sale, dominată de stat, ceea ce îi permite să controleze inflația în mod diferit față de alte țări.

Cheia succesului pentru China este de a stabili relații de export cu companii occidentale, de a colecta continuu moneda occidentală, de a menține un excedent comercial semnificativ și de a reinvesti moneda în active occidentale, menținând în același timp yuanul puternic. Conform experților scopul nu este liberul schimb, ci acumularea de monedă și active financiare occidentale, iar acest lucru funcționează foarte bine de peste douăzeci și cinci de ani, și va continua să funcționeze atât timp cât excedentul comercial al Chinei cu restul lumii va continua să rămână substanțial pozitiv.

Multe studii de specialitate prezintă că guvernul chinez și entitățile chinezești afiliate au cumpărat nu doar titluri de trezorerie americane cu banii lor, ci și acțiuni americane, bunuri imobiliare, terenuri agricole și alte active. Astfel au reușit să acumuleze aproximativ 58,58 trilioane de dolari în active financiare occidentale. Acei 58,58 trilioane de dolari, concentrați direct asupra unor ținte vizate, sunt mai mult decât suficienți pentru a crea dezastre precum dărâmarea unei bănci de importanță sistemică globală.

Nimeni nu poate spune că China ar face-o, dar ar putea. În vremuri pașnice, China profită de pe urma comerțului cu Statele Unite. Dar în timp de război lucrurile s-ar putea schimba radical. Deci cooperarea și diplomația servește mai bine unor părți aflate în conflict decât războiul.

În baza studiilor făcute după aceste ultime falimente de răsunet s-a observat că băncile sunt vulnerabile la vânzarea speculatorie pe scădere doar dacă sunt cotate la bursă. Băncile deținute de stat sau de orașe sunt imune la acest tip de atac. De exemplu, Bank of North Dakota, singura bancă de stat din S.U.A., nu poate fi vândută speculativ pe scădere și nu este vulnerabilă la panica bancară, deoarece peste 95 % din depozitele sale provin chiar de la stat. Bank of North Dakota acționează, de asemenea, ca o mini Rezervă Federală pentru băncile locale din Dakota de Nord, oferind un colac de salvare în caz de lipsă de capital sau de lichidități.

Specialiștii americani din domeniul bancar au ajuns la concluzia ca băncile americane ar trebui să fie mai prudente, iar atunci când retragerile sau depozitele depășesc volumul zilnic normal cu o sumă semnificativă să fie blocat procesul care dăunează. Unii au fost chiar mai radicali considerând că vânzarea speculatorie pe scădere a acțiunilor bancare ar trebui interzisă.

La fel ca și în S.U.A., China are o rețea vastă de bănci locale, dar majoritatea băncilor sunt deținute de stat. În cazul în care blocarea procesului de retrageri denumerar sau interzicerea vânzării speculatorii pe scădere a acțiunilor bancare nu sunt soluții posibile, s-ar părea că o idee pentru protejarea băncilor de atacuri speculative nimicitoare este de a urma exemplul Chinei. Totuși, dacă aceasta ar fi soluția finală este foarte important ca guvernele care vor administra băncile să servească interesul public.