Prima pagină » Actualitate » Liviu Vornicu: Evoluții șoc confirmate din zone neașteptate!!!
Liviu Vornicu: Evoluții șoc confirmate din zone neașteptate!!!

Liviu Vornicu: Evoluții șoc confirmate din zone neașteptate!!!

09 feb. 2024, 09:40,
în Actualitate

 

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, sintetizează câteva informații oficiale cu privire la evoluții economice.

Acum doi ani, când lumea încerca să dea la spate o criză sanitară dezastruoasă și să găsească soluții pentru o criză energetică ce punea omenirea la o nouă grea încercare, nu departe de granițele României izbucnea un conflict militar sângeros. După foarte puțin timp de la declanșarea așa-numitei operațiuni speciale, când liderii occidentali sub conducerea Statelor Unite au început să aplice tot felul de sancțiuni statului invadator rus, propaganda mediatică vestică a dat startul la numărarea cu glas tare a minutelor pe care Rusia le-ar ma fi avut până la blocajul economic total.

Toate trompetele fără pic de cunoștințe istorice, dar și neinițiate în capacitatea de rezistență rusă, prognozau o economiei rusă în pragul dezastrului cu lideri politici cerșind la porțile Berlinului sau Parisului. Dezinvoltura cu care propovăduiau iminenta incapacitate de plată a Federației Ruse se baza pe faptul că toate băncile vestice îi blocaseră o mare parte din rezerva de valută. Aceasta a fost una din primele mari greșeli ale analiștilor economici occidentali arondați pe lângă guvernele aliate.

Totuși nu a trecut prea mult timp și specialiștii în politică externă ai Statelor Unite și ai aliaților și-au dat seama că rezultatul nu a fost cel scontat și că trebuiau să găsească alte soluții punitive pentru împingerea economiei ruse către colaps. Din studiile efectuate surselor de venituri ale Rusiei a rezultat că proporția cea mai mare a fost realizată de sectorul energetic și în consecință acea zonă trebuia să fie următoarea țintă a sancțiunilor occidentale. Astfel laboratoarele, în care se puneau la cale strategiile de politică externă americane au elaborat o nouă sancțiune, și anume plafonarea prețului pentru petrolul rusesc la o valoare atât de ridicolă, la care nici măcar aliații nu au achiesat.

Paradoxul a fost că, în pofidă promovării acelei sancțiuni drastice, S.U.A. au continuat să cumpere produse petroliere și produse pe bază de petrol rusesc. Cu toate acestea, liderii americani erau foarte critici la adresa altor țări, care încercau să răzbată prin criza energetică prin achiziții de produse petroliere din Rusia la prețuri rezonabile. Pe lângă acest embargo, toți liderii occidentali au pus umărul la susținerea Ucrainei în războiul contra Federației Ruse atât prin finanțări directe și ajutoare militare și umanitare, cât și prin impunerea de tot felul de sancțiuni pentru destabilizarea totală a economiei ruse.

Potrivit specialiștilor de la Financial Times, toate aceste demersuri nu numai că au eșuat lamentabil, ba mai mult a determinat o revigorare a economiei ruse provocând-o să devină auto-suficientă. Rezultatul tuturor sancțiunilor a fost împingerea Federației Ruse către performanța de a depăși cea mai mare economie a Europei și a cincea în topul mondial, Germania. Această turnură a evenimentelor a însemnat o mare înfrângere pentru Statele Unite și aliații săi, care se așteptau la cu totul altceva.

Studiile economiștilor de la Financial Times au pus într-o lumină proastă strategia sancțiunilor impuse Rusiei, care au avut efect de boomerang afectând economiile europene și ridicând pe culmi nebănuite economia surprinzătoare a Rusiei. Prin urmare, sancțiunile mult lăudate de mass-media europeană și americană au făcut economia rusă să înflorească împingând, totodată, economia germană către una din cele mai negre perioade ale ultimilor decenii și economia engleză la cel mai scăzut nivel din ultimele secole. Având în vedere datele analizate, specialiștii de la Financial Times au ajuns la concluzia că toate aceste sancțiuni fără precedent impuse Federației Ruse de către occident au fost total ineficiente.

În plus, studiile publicației financiare au fost susținute și de datele instituțiilor occidentale, care au arătat că estimările performanței economiei rusești au fost depășite de rezultatele obținute. La toate acestea se adaugă, mai nou, și previziunile Fondului Monetar Internațional care consideră că PIB-ul Rusiei va crește în 2024 cu 2,6%, ceea ce reprezintă a dublare a estimării anterioare.

Dacă noul raport al FMI pune într-o lumină foarte bună economia rusă, nu același lucru se constată la capitolele despre alte țări dezvoltate, unde estimările au fost diminuate și aici putem menționa țările Uniunii Europene, mai ales cele din zona euro. Mai dezamăgitor pentru susținătorii Ucrainei este faptul că previziunile Fondului Monetar cu privire la Rusia sunt cu mult peste estimările băncii centrale rusești, ceea ce denotă o economie rusă solidă și cu mari posibilități de creștere în viitorul apropiat.

Conform raportului, rezultatul excelent al economiei ruse se datorează atât contractării masive de credite ipotecare subvenționate, cât și al exploziei de finanțări pentru achiziția de active ale companiilor străine, ce au părăsit piața Rusiei. În plus, liderii de la Kremlin sunt de părere că economia rusă nu ar fi avut o performanță atât de bună dacă nu s-ar fi bazat în special pe cererea internă de consum și de investiții, o contribuție majoră fiind cheltuielile masive în marile sectoare ale economiei, precum producție, construcții, agricultură, turism și transporturi. La toate acestea se adaugă performanțele semnificative din sectorul financiar, unde, în pofida sancțiunilor occidentale, băncile rusești au înregistrat profituri nemaiîntâlnite din perioada de glorie a Uniunii Sovietice.

Experții în politici macroeconomice ai guvernului de la Moscova au previzionat că PIB-ul Rusiei ar putea avea creșteri de peste 3,5% sau chiar 4%. La acel moment atât oficialii occidentali cât și mass-media aservită i-au considerat demni de milă și candidați serioși ai spitalelor de psihiatrie. Totuși dacă luăm în considerare datele oficiale occidentale și previziunile unor instituții precum FMI, dar și noua conjunctură geopolitică mondială, diriguitorii europeni ar trebui să fie mai moderați în epitete la adresa altora și să caute soluții pentru evitarea recesiunii, ce pare a fi din ce în ce mai vizibilă în zona Uniunii.

După cum am menționat în nenumărate rânduri sancțiunile economice impuse Federației Ruse de către Statele Unite și aliații săi au fost de un amatorist nemaivăzut în analele istoriei. Pe lângă că au fost ineficiente, au avut un rol determinant în revigorarea economiei ruse și dezghețarea  relațiilor statului rus cu diverse țări de pe mapamond. Studiile specialiștilor Financial Times au evidențiat foarte clar că băncile rusești, în loc să fie puse în mare dificultate, au obținut în 2023 profituri de peste 35 miliarde de dolari, ceea ce a reprezentat o surpriză totală și pentru cei mai optimiști economiști ruși.

Dacă performanțele economiei ruse produce euforie în tabăra liderilor de la Moscova, nu același lucru se poate spune și despre tabăra fostelor țări partenere Rusiei, în special cele din Uniunea Europeană, care se confruntă cu o instabilitate în ritm accelerat. Pe tot cuprinsul Europei se pot observa proteste masive ai celor nemulțumiți de situația economică și de directive europene impuse de lideri, ce au pierdut contactul cu realitatea.

La Bruxelles birocrația a atins cote aberante, iar cei care ar trebui să fie preocupați de soarta populației se îmbată cu apa chioară a unor succese iluzorii, precum cel legat de forțarea Ungariei să voteze anumite măsuri. Guvernul german are mari probleme de credibilitate a datelor oficiale cu privire la creșterea economică, iar aceste preocupări îl fac să fie absent la cerințele oamenilor care își exprimă nemulțumirea în stradă. Franța și Țările de Jos nu găsesc soluții la problemele agricultorilor, care datorită disperării au ajuns să se manifeste din ce în ce mai violent după cum s-a văzut pe toate canalele mass-media. În S.U.A., mai mult de jumătate din statele americane au luat atitudine împotriva instituțiilor federale conduse de administrația Biden atât pe tema protejării graniței de sud asaltată de mase mari de imigranți, cât și a sprijinului financiar pentru Israel și Ucraina.

În consecință suntem martorii a două lumi care evoluează în direcții opuse, una cu creșteri economice și dezvoltare benefică în diverse direcții și alta plină de nemulțumire cu proteste masive, care dacă nu sunt rezolvate pot conduce la dezastre iremediabile. Este un moment de cotitură în istoria omenirii când decidenții ar trebui să se așeze la masa negocierilor pentru a face o tranziție pașnică către o ordine internațională mai echitabilă, una în care toate marile puteri să-și păstreze un rol important în noua ecuație a puterii. Dacă nu se găsește calea spre diplomație, atunci există o mare posibilitate ca lumea să fie împinsă către o instabilitate planetară, ce poate conduce către un nou război nedorit de marea majoritate a populației.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *