Liviu Vornicu: Capcanele împrumuturilor externe condiționate

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, relatează pe scurt câteva aspecte despre activitățile celor două organizații ce acordă împrumuturi guvernelor lumii.

În 1944 în cadrul Conferinței de la Bretton Woods s-au pus bazele a două organizații, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, care aveau scopuri bine stabilite încă de la înființare. Anii ce au urmat au dezvăluit tuturor țelurile celor două entități, iar acțiunile lor au fost mereu sub lupa jurnaliștilor și a specialiștilor.

Stirile PROTV

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a fost posibil ca pilotul de parapantă să cadă din aer, când zbura cu o turistă, lângă Brașov

RomaniaTV

Big Brother! Lege noua pentru toţi românii, atenţie mare!

Anul acesta la începutul lunii octombrie la reuniunea anuală ce a avut loc la Marrakech cele două instituții Bretton Woods s-au concentrat într-o oarecare măsură pe distrugerile si tragediile provocate de cutremurele și inundațiile din Maroc și, respectiv, Libia. Evaluarea dezastrelor a scos la lumină o situație foarte critică, deoarece nevoile de finanțare pentru reconstrucție sunt enorme. Guvernele celor două țări au decis că doar împrumuturile externe ar ajută imediat, dar sunt oare FMI și Banca Mondială aliații potriviți, având în vedere istoricul finanțărilor lor?

La sfârșitul lunii august, reuniunea BRICS+ de la Johannesburg, Africa de Sud, a stârnit o îngrijorare aproape universală cu privire la faptul că unele dintre cele mai autoritare regimuri din lume se unesc și ar putea să se confrunte cu occidentul, parțial din cauza condiționalităților impuse de cele două organizații atunci când oferă împrumuturi. Cinci dintre cei șase noi membri sunt din Orientul Mijlociu și Cornul Africii, inclusiv Egiptul și Etiopia, care sunt periculos de îndatorate, în timp ce un alt nou membru, Argentina, se află sub controlul austerității Statelor Unite.

În opinia specialiștilor această percepție va determina probabil obligarea la o reangajare mai activă a regimurilor BRICS+ de către noul președinte al Băncii Mondiale și de către directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), care nu vor avea nici un scrupul în a fi vârfurile de lance a celor ce i-a numit în acele posturi bine plătite, dar mai ales datorită trecutului lor tenebros. Conform unei publicații de specialitate, președintele Băncii Mondiale a fost implicat într-un mare scandal financiar în districtul Soweto din Johannesburg, datorită unor fraude de amploare împotriva statului și de păgubirea a milioane de persoane dintre cele mai sărace din societate. În aceeași notă, actualul lider FMI, atunci când a deținut funcția de înalt funcționar al Băncii Mondiale, a fost acuzată pentru rolul avut în falsificarea datelor unor rapoarte cu privire la programul de investiții străine directe ale Chinei. Frauda a fost așa de gravă încât a fost foarte aproape să fie nevoită să demisioneze de la conducerea FMI în 2021.

Din păcate FMI are istoric impresionant de cazuri negative, ce s-au aflat la conducerea instituției. Printre acestea putem aminti fostul director general Rato, care a fost încarcerat pentru fraudă financiară în 2017, Christine Largarde, actualmente președintele BEC, a fost condamnată într-un caz de mită politică în 2016 în Franța, și Dominique Strauss-Kahn, care a demisionat după acuzațiile de agresiune sexuală într-un hotel din New York în 2011. Toate aceste cazuri au fost prezentate intens în jurnalele din acele perioade. Având în vedere problemele pe care le-au avut în trecutul lor, liderii FMI și Banca Mondială sunt vulnerabili și asta îi face instrumentele perfecte pentru cei care au puterea de a numi și destitui conducerile celor două instituții.

De-a lungul timpului unii economiști de renume au criticat activitățile instituțiilor Bretton Woods susținând că FMI ar fi o unealtă a Statelor Unite prin care statul american își rezolvă politicile economice externe, o problemă care nu va dispărea atâta timp cât Washingtonul își păstrează dreptul de veto asupra politicilor și proiectelor Băncii și Fondului și sprijină dictatorii favoriți. Recentul scandalul în care S.U.A. și-a exercitat puterea în cadrul FMI pentru a accelera acordarea unui împrumut de 2 miliarde de dolari Pakistanului, în schimbul furnizării urgente de arme în valoare de 900 de milioane de dolari către Ucraina, nu face altceva decât să confirme acuzațiile.

Nocivitatea acțiunilor celor două instituții sub paravanul sprijinului financiar a fost prezentat de publicațiile de specialitate în nenumărate rânduri, dar aparent nimeni nu a învățat nimic din acele exemple și națiunile lumii continua să cadă pradă agresiunilor financiare la care sunt supuse de către FMI și Banca Mondială. Cele mai dăunătoare activități au avut loc în nordul Africii și au condus la ceea ce s-a numit ulterior “primăvarea arabă”

În 2011 milioane de protestatari pro-democrație din Tunisia, Egipt, Libia și Algeria s-au confruntat cu brutalitatea unor regimuri tiranice și ultra-corupte, iar diverse investigații jurnalistice au dezvăuit că în spatele scenei se aflau oficiali ai Băncii Mondiale și FMI, care au sprijinit și finanțat nedreptatea economică, chiar și în timp ce austeritatea exercita o presiune insuportabilă asupra populației.

Tunisia a fost primul stat nord african, care a pornit reformarea economiei în schimbul împrumuturilor externe, fapt ce a afectat extrem de mult bunăstarea propriilor cetățeni, dar a adus beneficii mari directorului FMI Strauss-Kahn si dictatorului tunisian Ben Ali. Pentru buna colaborare și pentru implementarea reformelor structurale de mare anvergură, menite să îmbunătățească mediul de afaceri și competitivitatea economiei tunisiene, șeful FMI a declarat în jurnalele internaționale din 2010 că politica economică a liderului tunisian reprezenta cel mai bun model pentru multe țări emergente. Toate acele declarații s-au dovedit ulterior a fi doar minciuni sfruntate, iar la începutul lui 2011 poporul tunisian, nemaisuportând regimul inuman, l-a înlăturat de la conducerea țării pe tiranul Ben Ali.

Următoarea pe listă a fost Libia lui Gaddafi. În octombrie 2010, FMI sărbătorea regimul de la Tripoli pentru concedierea a sute de mii de angajați, recomandând în același timp să accelereze programul de reducere a cheltuielilor la nivel național, să privatizeze băncile și implementeze politici care să adapteze forța de muncă la transformarea economică. În final și dictatorul libian a avut aceeași soartă ca și vecinul său din Tunisia.

În Egipt, unde regimul dictatorial al lui Hosni Mubarak se împrumuta masiv, FMI lăuda autoritățile Cairo în 2010 pentru reformele fiscal, precum introducerea impozitului pe proprietate, extinderea TVA-ului și eliminarea treptată a subvențiilor pentru energie, și recomanda dictatorului să ia măsuri decisive pentru reluarea privatizării și creșterea rolului parteneriatelor public-privat. Toate aceste reforme potrivnice populației efectuate sub egida Fondului au condus la ieșirea în stradă a milioane de egipteni forțându-l pe tiran să-și dea demisia la începutul lui 2011. Ulterior acesta a fost condamnat la închisoare pentru deturnare de fonduri ale statului.

Toate aceste regimuri apreciate ani la rând pentru reformele implementate, ce erau de fapt părți din agenda de lucru a celor două instituții Bretton Woods, erau corupte și susțineau misiunile încredințate doar pentru împrumuturile primite, din care ulterior se înfruptau cu nesaț. Din cauza proceselor contrarevoluționare din anii ce au urmat revoltelor, niciuna dintre țările lăudate de FMI și Banca Mondială nu a cunoscut o democratizare durabilă. Cu toate acestea, după evenimentele din 2011, aceste organizații au încercat să profite de noul curent menținând caracteristicile esențiale ale practicilor anterioare, utilizând în același timp un limbaj ce promova un nou discurs și o simpatie față de obiectivele de justiție socială ale revoltelor.

În Egipt FMI a fost de acord să împrumute noile guvernări cu condiția ca acestea să renunțe la subvențiile pentru alimente și combustibil și să continue privatizările si liberalizarea schimbului valutar. Similar și în Tunisia, Fondul Monetar Internațional a impus condiționalități precum privatizarea companiilor de stat și eliminarea subvenților sociale pentru împrumuturi menite să ajute la transformarea economiei.

Numeroase voci critice susțin că nici capătul sudic al Africii nu a scăpat de atenția FMI și Banca Mondială, care au fost creditori extrem de generoși mai ales cu regimul de apartheid, iar veniturile obținute au favorizat interesele miniere ale albilor din Africa de Sud și ale corporațiilor multinaționale. Mai mult, unele publicații economice au menționat că economiștii de la Banca Mondială au avut un rol crucial în elaborarea programului de ajustare structurală creat de Mandela în 1996, precum și în cercetarea ulterioară părtinitoare care a urmărit să ascundă inegalitatea rezultată, cea mai mare din lume. În timp ce corupția structurală extremă era scoasă la iveală în cadrul statului sud-african, inclusiv în cadrul ministerului sănătății, care era plin de fraude, FMI și Banca Mondială au oferit împrumuturi majore în 2020-2022, aparent pentru spirjinul economiei naționale afectate de criza sanitară.

Cu toate acestea, în opinia experților în economie, condițiile care au prevalat în rândul unora dintre cei mai “nenorociți” împrumutați, în special în Africa, a devualat faptul că, în cursul promovării dogmatice a unor reforme neoliberale dure, Banca Mondială și FMI au eludat cu regularitate corelația evidentă dintre contracția statului și împuternicirea clientelară. Dacă problemele pe care le au statele africane, ca urmare a împrumuturilor externe angajate cu cele două instituții, nu îngrijorează, de exemplu populația României, cum ar trebui să ne manifestăm atunci când mass-media românească ne prezintă cu mult aplomb vizitele de lucru ale reprezentanților FMI sau Băncii Mondiale pe plaiurile mioritice?