Liviu Vornicu: Atac la supremația maritimă!!!

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă câteva aspecte din lupta pentru supremația mondială.

Dacă nu ar fi existat Alfred T. Mahan, cunoscut istoric și ofițer de marină american, poate că Statele Unite nu ar fi reușit să devină liderul mondial din ultimul deceniu. Prin lucrarea sa intitulată „Influența puterii maritime asupra istoriei”, acesta a creionat strategia prin care S.U.A. să devină o superputere maritimă, ceea ce îi deschidea calea către supremația mondială.

Stirile PROTV

Doi tineri căsătoriți de doar două luni și-au găsit sfârșitul pe „Drumul morții”. Tragedia a fost filmată | VIDEO

RomaniaTV

Gabriela Cristea, desfiinţată de fani după ce a apărut la plajă în Mamaia. „Miss Piggy e trudită rău!” FOTO

Potrivit lui Mahan, transformarea unei țări într-o putere globală are o logică simplă. Pentru a se dezvolta un stat trebuie să se îmbogățescă. Acest lucru se realizează prin intermediul exporturilor țării. Surplusul de bunuri produse și vândute în străinătate sunt transportate către porturile lumii prin intermediul flotelor comerciale. Pentru a proteja transporturile maritime, dar și pentru a deține colonii peste hotare sunt necesare forțe navale. Pentru a sprijini forțele navale, trebuie înființate baze navale în țară și în străinătate. Statele care stabilesc și operează un astfel de sistem de forțe navale pot obține putere și hegemonie în întreaga lume.

Tranziția învățăturilor lui Mahan de la teorie la practică l-a transformat pe acesta în principalul ghid al construcției navale și al expansionismului S.U.A. În calitate de mentor al președintelui Theodore Roosevelt, renumitul istoric a transformat Statele Unite într-o superputere mondială prin puterea navală, organizând instituțiile statului în cadrul doctrinei capitaliste. Această transformare a jucat un rol important în cursa înarmărilor, care a dus la Primul Război Mondial.

Doctrina lui Mahan era bazată pe un trio, care în esență ne subliniază că pentru a deveni foarte puternic un stat trebuie să pună accentul pe bogăția națională, pe comerț și pe puterea navală. Comerțul produce bogăția, care sporește puterea maritimă. În acest sens, puterea maritimă sprijină nu numai geopolitica, ci și geoeconomia. Atât ca istoric, cât și ca geopolitician, Mahan a învățat din istoria marilor imperii analizând foarte bine procesele prin care Franța, Olanda și Anglia au devenit puteri maritime.

Celebrul trio al bogăției naționale, al puterii comerciale și al puterii navale, pe care Mahan îl consideră cheia pentru a deveni o putere globală, atunci când este transformat în conjunctura globală de astăzi, evidențiază dimensiunea economică, amploarea lanțurilor de aprovizionare și puterea militară, în special a marinei. Astăzi, ecosistemele culturale și tehnologice pot fi adăugate la trio-ul lui Mahan.

În prezent, China pune în aplicare trio-ul lui Mahan, care se concentrează nu doar pe consecințele geopolitice, ci și pe cele geoeconomice, mult mai eficient decât Statele Unite. Cu alte cuvinte, ceea ce a realizat China în ultimii 20 de ani este similar cu procesul de transformare a S.U.A. într-o putere globală la începutul secolului XX.

În 1890, S.U.A. a depășit pentru prima dată Anglia în ceea ce privește producția și comerțul și a devenit cea mai mare economie a lumii. În 2010, China a depășit pentru prima dată Statele Unite în comerțul exterior.

Pe măsură ce S.U.A. au început să se dezvolte, și-au securizat mai întâi sudul (Mexic) și nordul (Alaska-Canada) și apoi au preluat controlul asupra regiunii Pacificului (Hawaii-Filipine) și a Americii Centrale și de Sud (Caraibe) pentru a-și asigura integritatea geopolitică.

Datorită conjuncturii epocii contemporane, China a abordat o altă strategie. Mai întâi a încercat să împiedice Taiwanul să devină o bază americană avansată prin extinderea jurisdicției maritime. Apoi și-a crescut suveranitatea în Marea Chinei de Sud prin linia celor 9 puncte, mai ales că știa foarte bine că fundul mărilor este mult mai valoros decât pământul. Totodată, a sporit forțele navale și și-a extins zona de interes și influență prin comerț interregional, intercontinental și lanțurile de aprovizionare. În prezent, există investiții sau finanțări chinezești în 105 porturi din 50 de țări, ceea ce îi asigură prezența pe toate oceanele planetei.

În pofida recomandărilor lui Mahan, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, Statele Unite au renunțat să își extindă flota comercială, cea mai importantă componentă a puterii lor maritime după marina militară. În prezent flota comercială sub pavilion american este extrem de redusă pentru o superputere, având doar 200 de nave. Dacă mâine ar izbucni un război mondial, Statele Unite ar avea mari dificultăți în a găsi nave comerciale pentru a-și susține bazele din străinătate.

Mai grav a fost că după încheierea Războiului Rece, și-a redus rapid dimensiunile marinei militare. Deși marina militară americană este văzută astăzi ca fiind jandarmul oceanelor, numărul de nave este foarte redus. S.U.A. dispune doar de 291 de nave pregătite pentru luptă. Dintre acestea doar 232 sunt nave principale de luptă, restul de 59 fiind nave secundare, cum ar fi petrolierele. De asemenea, din cele 232 de nave de luptă doar 72 sunt desfășurate în prezent pe mările și oceanele lumii.

Pe de cealaltă parte, marina militară chineză are peste 750 de nave de război, dintre care 239 sunt nave principale de luptă. În plus, China operează cea mai mare flotă comercială din lume, cu un tonaj total sub pavilion național de 294 milioane tonaj brut. În fiecare minut 1600 de containere se deplasează prin lume, iar aproape jumătate dintre acestea sunt încărcate sau descărcate în porturile chinezești.

În ceea ce privește construcția navelor, aproape 50% din totalul navelor construite pe glob sunt produse în China. Situația este atât de îngrijorătoare pentru S.U.A. încât l-a determinat pe un înalt oficial american să declare că în timp ce statul chinez poate construi o navă în maxim un an, Statele Unite au nevoie de 7 ani.

Cauza principală a acestui randament scăzut o reprezintă reducerea într-un ritm rapid a numărului de șantiere navale. La începutul Războiului Rece, S.U.A. aveau 11 șantiere navale militare. Astăzi, nu mai există niciun șantier naval military, care să construiască nave de război. Pe timp de pace navele de război se construiesc în aproximativ 7 șantiere navale civile. În cazul unei conflagrații mondiale, în Statele Unite mai există doar 154 de șantiere navale civile, care pot trece la producția de nave de război, în timp ce China deține 1200 de șantiere navale.

O altă problemă pentru statul american este aceea de a găsi marinari calificați pentru a echipa navele de război. Totodată, au un deficit serios de personal care să lucreze în șantierele navale. În aceste condiții ar fi nevoie de 30 de ani pentru ca șantierele navale americane să ajungă din urmă pe cele din China. Toate aceste evoluții din ultimii 25 de ani permit China să se evidențieze atât ca putere comercială, cât și putere navală militară.

Noul Drum al Mătăsii, cunoscut sub titulatura “Belt and Road Initiative” a ajutat statul chinez să-și îmbunătățească lanțul de aprovizionare atât în Eurasia, cât și pe oceanele lumii începând cu anul 2013. Totodată, China a făcut investiții uriașe în marina militară pentru a avea superioritate față de Statele Unite. În plus, conducerea chineză a luat măsuri serioase pentru a proteja comerțul și pentru a asigura libertatea de mișcare în zonele maritime sensibile, în special în Taiwan și în strâmtoarea Malacca.

Din 2013, când a fost anunțat, până în 2022, totalul importurilor și exporturilor dintre China și țările incluse în “Belt and Road Initiative” a ajuns la 19,1 trilioane de dolari americani, cu o creștere de 6,4% în fiecare an. Pe de altă parte, totalul investițiilor bilaterale dintre China și țările partenere BRI a ajuns la 380 de miliarde de dolari americani.

Pe scurt, China de astăzi pune în aplicare cu strictețe ceea ce a spus Mahan acum aproximativ 120 de ani, atât în cadrul geopolitic, cât și în cel geoeconomic, iar S.U.A. printr-o politică externă de neînțeles face exact contrariul. Având în vedere dinamica geopolitică și schimbarea polilor de putere economică mondială, credeți că este o idee inteligentă să nu ai un minim de colaborare cu China?