Liviu Vornicu: Africa la răscruce de drumuri

            Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, expune pe scurt câteva din situațiile cu care se confruntă națiunile africane, dar și dilema în alegerea drumului de urmat pentru viitorul lor economic și politic.

            În ultimele decenii, rivalitățile și competiția dintre marile puteri s-a accentuat în zona africană, ceea ce a determinat specialiștii în politică externă să o intituleze “noua bătălie pentru Africa”. În contextul lumii multipolare emergente și al actualei crize militare din Ucraina, majoritatea statelor africane încearcă să-și mențină măcar aparent autonomia strategică.

Stirile PROTV

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave

RomaniaTV

EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală

Multe dintre națiunile africane își aleg acum doar parteneri externi cu politici bazate pe soluții practice și pragmatice, care sunt considerate foarte semnificative și utile pentru dezvoltarea lor economică. Având în vedere că Africa devine pe zi ce trece cea mai mare zonă geografică de liber schimb din lume, acest lucru creează premizele unor parteneriate economice concrete și transparente.

În timp ce perspectivele pentru Africa în viitorul apropiat sunt departe de a fi bune, ținând cont de propriile obstacole interne și combinate cu eforturile de consolidare a relațiilor bilaterale și a cooperării cu actorii externi, liderii statelor africane sunt obligați să-și exercite mai mult influența în determinarea propriului destin. Totuși, misiunea lor este nu este chiar atât de simplă, deoarece alegerea partenerilor externi este în acest moment cea mai dificilă sarcină ținând cont de conflictele existente la nivel global.

Africa se află în acest moment în situația de a alege între blocul BRICS cu liderul Rusia sau blocul occidental cu liderul S.U.A. Calea pe care o va urma va constitui temelia pe care își va construi viitorul, deci este de datoria lor să analizeze cât mai atent potențialii parteneri.

Rusia are handicapul unei prezențe aproape inexistentă în Africa în ultimele trei decenii. În acel timp, multe țări, pe baza punctelor lor forte, au angajat parteneriate cu Africa. Imediat după prăbușirea Uniunii Sovietice, Rusia nu a fost în măsură să asiste Africa în niciun fel. Acest lucru s-a datorat în mare parte economiei șovăitoare a Rusiei, dar și a sancțiunilor internaționale impuse de Statele Unite și Europa.

Între timp, SUA au fost prea ocupate cu alte zone, în special din Europa, astfel că Africa a ieșit din lista priorităților sale politice. În acea perioadă, numai China a făcut încet și constant incursiuni și a ajutat Africa, și a făcut acest lucru când nimeni nu mai era interesat să sprijine statele africane.

Problema blocului BRICS în zona africană, este politica Rusiei de a încerca să lucreze singură. Rusia are o relație bună atât cu India, cât și cu China, dar în Africa ar trebui să lucreze cu ambele pe baza complementarității. În varianta unui parteneriat egal Rusia-China-Africa, China ar fi mai egală decât celelalte două, deoarece au deja parteneriate stabile cu state africane. În cazul parteneriatului Rusia-India-Africa s-ar putea colabora pe baza egalității, dar Rusia trebuie să știe clar ce vrea să facă în Africa, cum va ajuta Africa și ce ar câștiga din asta, deoarece India a demarat diverse colaborari pe continent.

Pilonii cheie de dezvoltare ai parteneriatului Indiei cu Africa au fost inițiativele de consolidare a capacităților, liniile de credit, sprijinul prin granturi, proiectele mici de dezvoltare, consultarea tehnică, ajutorul umanitar și cooperarea militară. La fel ca Rusia, India a avut, de asemenea, paralizie politică timp de aproape două decenii, până la liberalizarea sa economică în 1991. Datorită realităților sale interne, India aproape că a fost nevoită să iasă din ecuația africană.

Odată cu stabilitatea internă, India s-a întors încet dar sigur în Africa. Administrația indiană actuală a dat dovadă de o hotărâre remarcabilă de a consolida legătura istorică a Indiei cu continentul. Astfel că de la preluarea puterii, au existat peste 35 de călătorii către diferite națiuni africane la nivel de președinte, vicepreședinte și prim-ministru. Acest lucru este fără precedent în istoria relațiilor dintre India și Africa.

Principalul mod de dezvoltare a relațiilor dintre India cu Africa a fost consolidarea capacităților și dezvoltarea competențelor, iar CETI a jucat un rol semnificativ în acest sens. Introdus în 1964, programul de cooperare economică și tehnică din India (CETI) a fost un aspect esențial al colaborării dintre India și Africa. De fapt, continentul african este acum cel mai mare beneficiar al acestui program.

În 2019, India a introdus primul curs pilot e-CETI pentru două țări africane, iar de la izbucnirea pandemiei, e-CETI a devenit noua normalitate. Pentru a răspunde nevoilor vremurilor în schimbare, au fost introduse organic cursuri noi și inovatoare, cum ar fi Big Data Analytics, managementul infrastructurii urbane, subiecte legate de OMC și tehnologia solară. Relația dintre India și Africa constituie astăzi un parteneriat vibrant între cele două continente, animat de spiritul dezvoltării împreună ca egali, lipsit de bagaj colonial sau neocolonial, iar recunoașterea acestei colaborări de către autoritățile africane este punctul forte al politicii Indiei în Africa.

În urma conflictului Rusia-Ucraina, Statele Unite și națiunile europene au impus Rusiei o serie de sancțiuni. În ciuda faptului că este îndepărtat geografic de conflict, continentul african este îngrijorat de efectul de propagare și de sancțiunile economice ulterioare, care vor avea un impact semnificativ asupra diferitelor țări africane. Creșterea prețurilor la petrol, gaze și grâu este rezultatul cel mai vizibil și tangibil al războiului.

În martie, Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție prin care se solicita retragerea armatei ruse din Ucraina. Spre surprinderea totală a Statelor Unite și a multor națiuni occidentale, doar 27 de țări africane au participat la votul Adunării Generale asupra rezoluției, deși au avut loc mai multe runde de vot.

Pe de o parte, modul în care s-a votat a arătat Rusiei țările ce au sprijinit-o, și care în viitor ar putea deveni nucleul strategiei rusești în Africa, dar și țările care nu au susținut-o niciodată. Aceste voturi ajută de fapt Rusia să-și recalibreze strategia pentru Africa.

Pe de altă parte, aceste voturi indică, de asemenea, că africanii nu văd relațiile lor externe ca pe un joc fără miză și nu doresc să devină dependenți de nicio putere străină. Ei au ales  o metoda hibridă, alegând și mixând partenerii, fie că este vorba de Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Europeană, China, Rusia, Franța, India sau Turcia, pe baza interesului lor național și menținându-și autonomia strategică.

Conform rapoartelor internaționale asistăm în ultimul deceniu la o sporire a prezenței în Africa. Astfel, Turcia a deschis 16 noi misiuni, Qatar a deschis 11 și Japonia a deschis 9. Brazilia, Arabia Saudită, Regatul Unit, Germania și Venezuela au deschis și cinci noi ambasade. Doar România, deși a fost un partener tradițional al țărilor africane, pare mai degrabă decis să părăsească Africa, misiunile românești fiind ca și inexistente, semnalând că ar fi prin zonă doar prin scandaluri mediatice.

Toată această dinamică de pe continentul african ne duce cu gândul la un nou război rece, unde părțile rivale încearcă să câștige influență. Amploarea competiției dintre diferite țări tradiționale și emergente pentru a ajunge în Africa a făcut ca unii specialiști să o numească, pe drept, o nouă bătălie pentru Africa. Nu e de mirare că se întâmplă acest lucru, deoarece Africa este foarte bogată în resurse naturale, în special minerale, inclusiv cobalt și litiu, esențiale pentru industria vehiculelor electrice în expansiune rapidă.

Cu toate acestea, lupta pentru Africa depășește cu mult resursele sale. Economiști renumiți preconizează că până în 2050, Africa va găzdui un sfert din populația lumii; jumătate dintre ei ar avea sub 25 de ani, reprezentând o piață importantă. Africa este deja cea mai mare zonă geografică de liber schimb din lume și se estimează că produsul său intern brut va ajunge la 29 de trilioane de dolari până în 2050. Africa este, de asemenea, esențială pentru securitatea globală din cauza grupărilor teroriste islamice precum Boko Haram din Africa de Vest și Al-Shabaab în Cornul Africii.

Din punct de vedere geostrategic, valoarea Africii este inestimabilă. În cadrul ONU și a altor organisme multilaterale, Africa reprezintă cel mai mare bloc, cu 28% din voturi, comparativ cu 27% din Asia, 17% din Americi și 15% din Europa de Vest. Un exemplu relevant al forței voturilor africane îl reprezintă dezbaterea Adunării Generale a Națiunilor Unite din 1971, când au readus China comunistă în ONU și au expulzat Taiwanul. Prin urmare, pentru a remodela instituțiile și normele globale care ar reflecta realitatea de astăzi, Africa va rămâne în centrul competiției geostrategice.

Competiția dintre cele trei mari puteri globale se va intensifica în anul următor, pe măsură ce China, Statele Unite și Uniunea Europeană vor încearca să-și consolideze legăturile economice, politice și de securitate cu Africa. Mai ales că occidentul a fost alarmat de refuzul Africii de a condamna agresiunea rusă în Ucraina în cadrul Adunării Generale a ONU. Reacția africană la apelul occidentului se datorează faptului că în loc să ajute națiunile africane să depășească consecințele dezastruoase ale penuriei de alimente și ale creșterii prețurilor, puterile occidentale au fost concentrate pe contracararea influenței ruse în Africa.

Perspectivele Africii în viitorul apropiat sunt departe de a fi liniștite. Nu este dificil să enumerăm preocupările. Problemele datorate războaielor civile, datoriilor, conflictelor interne și schimbările climatice, prezintă dificultăți considerabile. Instabilitatea provocată de ciclurile electorale, geopolitica, războiul și amenințarea continuă a penuriei de alimente vor rămâne motive semnificative de îngrijorare, dar oferă, totodată, și oportunități pentru națiunile africane de a se ridica la înălțimea situației.

Fără îndoială, lumea se află în mijlocul unor schimbări extraordinare, iar țările africane au acum oportunitatea de a-și redefini rolul în ordinea mondială, lucru ușor de observat după modul în care se orientează către puterile emergente și reemergente pentru noi parteneriate. Dar, pe măsură ce fac acest lucru, ele trebuie să se asigure că nu trec de la un parteneriat nefericit la altul.

În ultimii ani factorii de decizie politică africani au început să participe la reuniuni periodice la nivel de summit cu noi centre de putere precum China, India, Rusia și Turcia. Ei au făcut acest lucru, bineînțeles, continuând în același timp să participe la reuniunile la nivel înalt cu Uniunea Europeană, Statele Unite, Franța și Japonia. Dacă vor gândi în mod strategic, eliminând emoțiile și câștigurile personale din deciziile politice, liderii africani vor ieși cu bine din negocierile cu cei bogați și puternici putând astfel să asigure liniște și bunăstare celor care au cea mai mare nevoie.