Prima pagină » Local » Lista completă a centrelor de vaccinare Covid-19 din judeţul Iaşi. Peste 3.500 de ieşeni s-au vaccinat deja

Lista completă a centrelor de vaccinare Covid-19 din judeţul Iaşi. Peste 3.500 de ieşeni s-au vaccinat deja

07 ian. 2021, 16:24,
BZI.ro, în Local

Prefectul Județului Iași, Marian Grigoraș a organizat astăzi, 7 ianuarie 2021, o întâlnire cu primarii și reprezentanții celor 13 unități administrativ-teritoriale în care vor funcționa centrele zonale de vaccinare, fiind discutate amănunte legate de funcționarea în viitorul apropiat a acestor centre. Este vorba despre Mun. Iași, Pașcani, Hârlău, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, Miroslava, Holboca, Tomești, Ciurea, Belcești, Deleni, Răducăneni și Popricani.

Pentru o repartizare echilibrată la nivel teritorial, am solicitat includerea în lista inițială a comunei Voinești și a comunei Hălăucești.

„Am văzut o foarte mare deschidere și dorință de implicare din partea tuturor primarilor, ceea ce arată că este conștientizată pe deplin importanța vaccinării și necesitatea organizării în cele mai bune condiții a acestei proceduri.  La discuții au participat și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, precum și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași”, a declarat prefectul.

În județ vor funcționa 31 astfel de centre, care vor deservi inițial populația peste 65 de ani și bolnavii cronici, iar ulterior populația generală. Vom avea, totodată, și trei centre de vaccinare mobile. De asemenea, trei mari centre comerciale din Mun. Iași, precum și o clinică medicală privată s-au oferit să pună la dispoziție, cu titlu gratuit, spații pentru centre de vaccinare, o inițiativă lăudabilă care vine să sprijine efortul autorităților. Aceste spații urmează a fi evaluate, în vederea obținerii avizului necesar, de către Direcția de Sănătate Publică. DSP va verifica și cele două locații de la Voinești și Hălăuceşti.

Până în prezent, la nivelul județului Iași s-au vaccinat anti Covid 19 peste 3.500 de persoane.

Lista spațiilor pentru centrele de vaccinare împotriva Covid-19, la Iași

Nr. crt. Denumire locație Adresa
1 CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE – VOVIDENIA Strada Vovodenia nr.5
2 PT 3 ALEXANDRU CEL BUN Strada Roman Vodă
3 PT 2 MOARA DE FOC Str. Păcurari nr.135
4 PT 27 TĂTĂRAȘI Str. Ciornei bloc D4
5 COLEGIUL NAŢIONAL „COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI – SALA DE GIMNEASTICĂ Str. Toma Cozma nr.4 Iasi
6 COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, IAŞI Str. M. Kogalniceanu nr.10 Iasi
7 COLEGIUL TEHNIC „IOAN C. ŞTEFĂNESCU”, IAŞI Str. Socola nr.51-53 Iasi
8 LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE MÂRZESCU”, IAŞI Str. M. Sturdza nr.43  Iasi
9 LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU”, IAŞI Str. Plaiesilor nr.9 Iasi
10 LICEUL TEORETIC „MIRON COSTIN”, IAŞI str. Musatini nr.12 Iasi
11 LICEUL TEORETIC WALDORF, IAŞI Calea Chisinaului nr.132 bis Iasi
12 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU”, IAŞI Str. I .Creanga nr.27 Iasi
13 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE A. STURDZA”, IAŞI str. Cetatuia nr.3 Iasi
14 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE CĂLINESCU”, IAŞI str. Amurgului nr.21 Iasi
15 ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN BÂRSĂNESCU”, IAŞI str. Zugravi nr.12 A Iasi
16 Cabinetul Medical Regina Maria Str. Grigore Ghica Vodă

În județul Iași, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 centre de vaccinare, la care se vor adăugă 3 caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate). De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare și centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilități).

Cele 31 de centre de vaccinare din județul Iași sunt situate astfel:

  • 16 centre de vaccinare în municipiul Iași,
  • 4 în municipiul Pașcani
  • câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localități: Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni și Popricani.

La nivel național s-a stabilit că unul dintre cele 7 centre regionale de stocare și de distribuire a vaccinului împotriva Covid-19 desemnate oficial se află în Iași, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași.

Guvernul României pune la dispoziția cetățenilor și platforma națională de informare despre vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/ .

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iași a hotărât repartizarea în județ a unui număr de 45.502 bucăți afișe campanie de vaccinare destinate acțiunilor de prevenire în combaterea infecțiilor COVID-19 – acțiunea fiind parte a unei campanii de informare a populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *