Prima pagină » Cancan ultimă oră » Lino Golden și Andra Ghinea și-au spus „Adio!”

Lino Golden și Andra Ghinea și-au spus „Adio!”

22 mart. 2021, 17:38,
în Cancan ultimă oră

În ultima vreme au tot existat zvonuri conform cărora, Lino Golden și Andra Ghinea nu mai formează un cuplu. Ei bine, acum, artistul a confirmat despărțirea.

După aproximativ trei ani de relație, Lino Golden și Andra Ghinea și-au spus ”Adio”. Cei doi nu se mai urmăreau pe Instagram și nici nu mai postau fotografii împreună. Așa că, fanii și-au pus semne de întrebare. Recent, artistul a organizat o sesiune de întrebări pe Instagram și a spus adevărul gol-goluț despre relația cu iubita lui.

”Tu cu Andra mai sunteți împreună?”, l-a întrebat un fan pe Lino. Iar răspunsul lui n-a întârziat să apară. ”Nu”, a mărturisit artistul. Cei doi amorezi au trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe despărțiri și împăcări așa că… fanii speră totuși că cei doi vor reveni la sentimente mai bune și vor mai da o șansă poveștii lor de dragoste.

Lino a confirmat despărțirea de Andra Ghinea

”Băiatul adoptiv” al lui Alex Velea

I se spune ”băiatul adoptiv” al lui Alex Velea pentru că iubitul Antoniei l-a îndrăgit, în urmă cu câțiva ani, și, de atunci, viața puștiului s-a schimbat radical. Radu Cârstea, pe numele din buletin, a devenit, la rându-i, vedetă.

Lino Golden a avut o relație tumultoasă cu Andra. Tânăra de 22 de ani este studentă la UNArte. Andra Ghinea a îmbrăcat mai multe vedete de la noi, printre care Lora, Inna, Alina Eremia sau Alina Ceușan, reușind rapid să se propulseze în lumea designului vestimentar.

Fosta iubită a lui Lino Golden se intitulează pe Instagram ”tânăr designer” și face o mulțime de bani din outfiturile excentrice pe care le creează. Andra Ghinea este extrem de activă pe Instagram, acolo unde postează diverse fotografii cu ținutele sale chic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *