Așa-i că pare o contradicție în termeni, un soi de oximoron pe care noi, oamenii obișnuiți, doar anevoie îl putem înțelege și accepta? Pentru marea majoritate a pământenilor ziua de luni este oricum, numai liniștită nu! Copii de toate vârstele și de pe toate meridianele se mobilizează, cu mai mult sau mai puțin succes, pentru încă o săptămână din cele 52 ale anului. Școli de toate gradele, instituții publice sau private, organizații de tot felul își deschid porțile pentru forfota zilei de luni.
Ei bine, la kilometrul zero al orașului nostru, în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt la numărul unu, ziua de luni este altfel decât în restul lumii. Purtând pe umerii săi un secol de istorie, Palatul este locul unde lunea este cea mai liniștită zi a săptămânii. Maiestuos și tăcut, acest simbol al culturii neamului românesc străjuiește urbea cu șapte coline asemeni unui patriarh, martor etern al trecerii noastre prin viață.
Forfota obișnuită a orașului se oprește, umilită, la porțile de catedrală ale Palatului. Doar orologiul din turn, păzit cu strășnicie de doi dintre oștenii lui Dragoș Descălecătorul, ne amintește la fiecare ceas că unirea și armonia au fost dintotdeauna cheia supraviețuirii noastre ca neam.
Lunea, Palatul se odihnește de truda unei săptămâni întregi. Muzeele sale, pline de oaspeți în celelalte zile, sunt astăzi liniștite și nimeni nu cutează a tulbura această liniște. Puținii slujitori ai Palatului străbat în tăcere holurile largi, după cum le cer treburile cotidiene. Printre ei, dacă privești cu atenție, poți vedea umbra arhitectului Ion Berindey pășind semeț și contemplându-și opera cu proteguitoare și părintească grijă.
Ne retragem cu evlavie, trecând pe lângă voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, la dreapta și la stânga căruia stau cele două tunuri dăruite de regele Carol I al României. În urma noastră, orologiul din turn ne îndeamnă, cu glasul său melodios, să nu uităm de unire și bună înțelegere:
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmanii din țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și armonie!