Liniile roșii ale Israelului au o precizie chirurgicală

O nouă lovitură de mari proporții anunță autoritățile israeliene și confirmă cele siriene. În vila sa de lângă Damasc, a fost ucis prin explozia unei rachete generalul Maher al-Assad, fratele lui Bashar al-Assad. Practic, la doar câteva ore după ce a fost confirmată și lichidarea, tot de către israelieni, a șefului Hezbollah. Din perspectiva războiului purtat în Orientul Apropiat, asistăm una după alta la lovituri de-a dreptul magistrale. Legate de precizia chirurgicală a liniilor roși trasate de Israel.

Generalul Maher al-Assad a ocupat până la lichidarea lui temuta poziție de șef al securității siriene. Artizanii lichidării acestuia au ales, deloc întâmplător, un moment cu totul și cu totul special, când Assad, la reședința lui, organizase o importantă reuniune cu lideri de primă mărime din Iran. Această întâlnire ar fi urmat să se finalizeze cu decizii importante vizând aplicarea unor lovituri mortale împotriva statului Israel. Toți participanții la această reuniune de taină au fost uciși prin trimiterea unei singure rachete, care a explodat la locul potrivit și la timpul potrivit.

Stirile PROTV

Cod galben de ploi torenţiale și vânt puternic în mai multe judeţe. Zonele vizate de vreme severă. HARTĂ

RomaniaTV

Vestea MOMENTULUI! Anunțul făcut de Florin Dumitrescu despre relația cu soția sa, după zvonurile de divorț: Este pentru binele meu și al nostru

În ordinea liniilor roșii trasate de unii și de alții în Orientul Apropiat, se cuvine să enumerăm la loc de frunte o prevedere despre care se vorbește în lume destul de frecvent, care singularizează în peisajul mondial constituția statului iranian. Iranul este singura țară din lume care a prevăzut prin legea fundamentală obligația de a distruge un alt stat. În mod expres, este vizat statul Israel. Este una dintre cele mai puternice linii roșii, care generează un permanent război prin procură, purtat de Teheran împotriva Israelului. Suntem obligați să ținem cont de faptul că Iranul, cu o populație de zeci de ori mai mare decât cea a Israelului, are o întindere comparabilă cu cea a continentului european. Dispune de resurse și bogății care îi permit să reziste de decenii sancțiunilor economice instituite de statele occidentale. Cu una dintre cele mai vechi culturi în spate, cu o istorie pentru lungi perioade glorioasă, Iranul a dezvoltat și o diplomație extrem de activă și de eficientă, reușind din această perspectivă să devină o putere relevantă în plan regional. Iar repeziciunea cu care se dezvoltă BRICS, organizația economică și comercială și politică rivală Uniunii Europene și celorlalte mecanisme de acest fel ale lumii occidentale, proiectează și în viitor Iranul într-o poziție dominantă, alături de China, Rusia și India. Și, în viitor, Turcia. Până în prezent, în ciuda celor mai multe dintre declarațiile oficiale ale liderilor de la Teheran, Iranul a evitat să atace în mod direct sub aspect militar statul Israel. Preferând să-i aplice lovituri prin intermediul organizațiilor teroriste pe care le-a finanțat și le finanțează, cele mai relevante dintre acestea fiind Hamas, Hezbollah, Houthi din Yemen și, desigur, Statul Islamic și Al Qaida, readusă la viață de fiul lui Bin Laden. Aliații Israelului, dar în primul și în primul rând Israelul, sunt supuși unui permanent joc de șah, fiind siliți să contracareze sau să prevină loviturile puse la cale simultan sau pe rând pe toate aceste fronturi.

Este un teribil război de uzură, care are drept punct de plecare linia roșie trasată în constituția Iranului, iar ca strategie lovituri aparent disparate, puse la cale de la Teheran, finanțate de Teheran, care evită cu obstinație, cu o prudență remarcabilă, în ciuda amenințărilor proferate, să se angajeze într-un război declarat împotriva statului Israel. Tocmai din acest motiv, principalul aliat al axei Tel Aviv-Ierusalim, Statele Unite, este nevoit să-și blocheze forțe militare considerabile, constând în special din submarine și portavioane, în întreg arealul Orientului Apropiat. Ceea ce înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât o dispersare a forțelor și cheltuieli considerabile, făcute cu un unic scop, acela de a preveni un atac frontal și devastator împotriva Israelului.

În acest context, au mai fost trasate și alte linii roșii în acest spațiu atât de dinamitat. Teoretic, există o separare a statului Israel de Autoritatea Palestiniană, care a refuzat sau nu a putut să se transforme la rândul ei în stat conform rezoluției Națiunilor Unite din 1949. Sunt linii roșii între cele două entități, care uneori se transformă în simple „puncte puncte”, palestinienii acuzându-i pe israelieni de încălcare acestor frontiere imaginare sau chiar reale, iar israelienii adoptând poziții diametral opuse. De fapt, acest spațiu geografic ocupat de israelieni și de palestinieni s-a transformat în bună măsură, mai puțin Israelul propriu zis, într-un uriaș șvaițer. Dispunând de fonduri considerabile, israelienii au cumpărat un număr din ce în ce mai mare de terenuri aride de la proprietarii palestinieni, pe care, aplicând tehnologii avansate, le-au transformat în bogate zone agricole sau chiar în localități comparabile ca grad de civilizație cu cele occidentale. Această treptată transformare în șvaițer a unui semnificativ perimetru geografic a generat și generează conflicte, uneori sângeroase, între comunități pe de-o parte, și între autoritățile statului palestinian ș cel ale statului israelian pe de altă parte. Este o continuă tensiune, care din când în când crește în mod periculos și care fără doar și poate este alimentată de Teheran și de ceilalți sponsori ai terorismului internațional.

Din această perspectivă nu a fost deloc întâmplător preludiul extrem de sângeros al războiului din Gaza, nici ceea ce a urmat în tot acest spațiu transformat în ruine, cu o populație degringolată, lipsită de apă, de alimente, de medicamente, cu șanse diminuate de supraviețuire, nici permanentele ezitări și balansuri politice ale șefului Autorității Palestiniene și, cu atât mai puțin, jocul extrem de periculos practicat în mod constant de către autoritățile statului iranian.

Și, fără doar și poate, printre cei care trasează linii roșii în Orient, se numără la loc de frunte și statul Israel, care a devenit nu numai o putere economică și financiară relevantă în lume, ci și o forță militară practic fără egal, dacă facem raportul între teritoriu și populație pe de-o parte, și capacitatea de apărare și de contraatac de care Israelul dispune pe de altă parte. Și tocmai din această perspectivă, ultimele lovituri extrem de precise și de eficiente ale serviciului secret israelian dobândesc nu numai un simbolism, ci și o semnificație și o eficiență cu totul și cu totul specială într-un război atât de dinamizat de multitudinea și diversitatea liniilor roșii.