Prima pagină » National » Ligi studențești din Iași se alătură demersului privind situația patrimoniului fostului UTC
Ligi studențești din Iași se alătură demersului privind situația patrimoniului fostului UTC

Ligi studențești din Iași se alătură demersului privind situația patrimoniului fostului UTC

12 iul. 2020, 14:46,
Cristian ZAVASTIN în National

O parte dintre ligile studențești din Iași se alătură demersului privind situația patrimoniului fostului UTC. Acesta este un demers fără precedent al tinerilor din România. 50 de organizații solicită măsuri ferme privind situația patrimoniului fostului UTC.

50 de organizații de tineret, studenți și elevi din toate colțurile ale României, inclusiv 7 federații naționale și delegatul de tineret al României la ONU, salută demersurile inițiate de Ministerul Tineretului și Sportului privind reglementarea de urgență a situației fundațiilor pentru tineret, cele care au administrat în mod deficitar bunurile fostului UTC, așa cum România Curată a arătat în ultimele luni prin seria de articole „pe urmele averii tinerilor“.

Ligi studențești din Iași se alătură demersului privind situația patrimoniului fostului UTC: Proiect depus în Parlament privind desființarea acestor fundații

Nevoia unei schimbări în acest sens este susținută și de proiectul depus în Parlament privind desființarea acestor fundații, urmată de implementarea unor instituții publice specializate în subordinea consiliilor județene, care să preia administrarea acestui patrimoniu în beneficiul real al tinerilor, arată comunicatul organizațiilor de tineret din România.

Tinerii nu au putut avea acces în totalitate la acest patrimoniu dedicat lor sub pretextul că este închiriat pentru a se putea întreține. În momentul de față, au mai rămas în funcțiune aproximativ 15 fundații de tineret din peste 40, câte ar fi trebuit să fie. Multe fundații au intrat în insolvență și ulterior în faliment, în timp ce cu privire la altele, organele fiscale au demarat acțiuni în dizolvare. Acest fapt, precum și lipsa de impact concret din ultimii 30 de ani, demonstrează că experimentul fundațiilor pentru tineret în actuala formă a eșuat.

„La 30 de ani de la căderea comunismului și apariția acestor fundații, creații ale regimului FSN din anii ‘90, este momentul să încheiem această problemă a tranziției. În cei 30 de ani, unele dintre aceste fundații au reprezentat un prilej pentru îmbogățirea personală a unor indivizi care le-au acaparat, în baza unei legislații neclare. Solicităm autorităților competente realizarea unui context legislativ prielnic pentru utilizarea eficientă a acestor resurse pentru tineri, de către tineri, în mod transparent și cu rezultate concrete.

După o serie de amânări, Ministerul Tineretului și Sportului și-a asumat la ultima întrunire a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret, din data de 20 mai 2020, constituirea unui grup de lucru privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București. Chiar dacă a trecut aproape o lună, acesta nu a fost constituit, lucrurile fiind în continuare incerte.

Fundațiile trebuie să aibă la baza organizării lor principii și valori puternice

Cele 50 de organizații semnatare ale demersului își doresc ca aceste fundații sau instituții să aibă la baza organizării lor principii și valori puternice, care să stea la baza unui management eficient: participare, transparență, egalitate și nediscriminare, inovație, recunoaștere și incluziune socială“, spun semnatarii acestui demers.

Reprezentanții ligilor studențești cred că fundațiile județene pentru tineret și cea a Municipiului București ar fi trebuit să reprezinte adevărate exemple de bună practică dacă ar fi avut un management eficient. Totuși, activitatea acestora nu s-a putut realiza ca urmare a scandalurilor în care au fost implicate și a lipsei Regulamentului de aplicare a Legii nr. 146/2002.

Activitatea de tineret nu este una aducătoare de profit, așadar fără participarea autorităților locale, patrimoniul care a fost administrat de UTC nu poate să reprezinte adevărate centre polarizatoare pentru tineri, să fie dotate și amenajate conform unei Românii a anului 2020, stat membru al Uniunii Europene.

Pe de altă parte, potrivit propunerii legislative depuse de mai mulți deputați, toate fundațiile pentru tineret urmează să fie desființate, iar în locul lor vor fi înființate instituții publice specializate pentru activitățile de tineret, finanțate de către consiliile județene. Pentru a asigura utilizarea acestor resurse exclusiv spre beneficiul tinerilor, în conducerea acestor instituții propunem existența unei majorități de reprezentanți ai organizațiilor de tineret.

Acolo unde patrimoniul UTC a fost preluat deja în administrare de către autoritățile locale sau județene în urma desființării fundațiilor, acest proiect este cu atât mai benefic deoarece se instituie cadrul coerent de funcționare a acestui patrimoniu în folosul tinerilor.

Administrarea patrimoniului de către autoritățile locale trebuie să reprezinte o garanție a finanțării și legalității. În acest sens, organizațiile de tineri, studenți și elevi vor propune mecanisme pentru a se verifica buna funcționare a acestor instituții publice, în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Regulament de aplicare a legii fundațiilor pentru tineret din anul 2002

În final, organizațiile de tineret fac un apel la Ministerul Tineretului și Sportului să adopte regulamentul de aplicare a legii fundațiilor pentru tineret din anul 2002, cu amendamentele formulate de către organizațiile de tineret, pentru a se asigura legalitatea funcționării acestor structuri în cel mai scurt timp și la Parlamentul României să adopte, după consultarea organizațiilor de tineret, legea prin care patrimoniul fostului UTC să fie redat în folosință tinerilor, într-un mod obiectiv și responsabil, cu excluderea oricăror interese private care au existat și mai există cu privire la acest patrimoniu.

Printre ligile studențești semnatare ale acestui demers se numără și:
Asociația Studenților Arhitecți Iași “ASAI’’ – Ghileschi Bogdan-Alexandru, președinte
Asociația Studenților Chimiști ”CHEMIS” Iași- Diana Bahnă, președinte
Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații din Iași “A.S.A.F.C.I.” – Ioan Ursache, președinte
Liga Studenților (LS IAȘI) – Diana-Alexandra Cristea, președinte
Liga Studenților Agronomi și Veterinari Iași ‘’LSAV’’ – Adriana-Valentina Trandaf, președinte
Liga Studenților Electroniști – Oana Tudor, președinte
Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare “LSAC” Iași – Rusu Marian-Sebastian, președinte
Liga Studenților de la Filosofie Iași “LSFI” – Bianca Pavel, președinte
Societatea Studenților Teologi din Iași (SSTI) – Claudiu-George Dulgheru, președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`