Primăria Iași va organiza o nouă serie de licitații de locuri de parcare în mai multe cartiere din oraș. Vizate sunt locurile de parcare în zone centrale, dar și în alte cartiere mărginașe din Iași. Iată mai jos lista locurilor de parcare scoase la închiriat de municipalitate
Municipalitatea va scoate la închiriat începând de astăzi, 2 februarie 2021, și până săptămâna viitoare, mai multe locuri de parcare în oraș. Direcția de Exploatare Patrimoniu (DEP) din subordinea primăriei va derula o serie de licitații pentru 100 de locuri de parcare din Iași. De exemplu, în cursul zilei de astăzi, 2 februarie 2021, de la ora 10:00, municipalitatea va derula o licitație pentru închirierea unor locuri de parcare în zona Socola. Este vorba despre 34 de locuri de parcare, cu numerele de la 1 la 34, toate situate în parcarea din Bulevardul Socola, nr.13. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile D8, D6 și E2. De la debutul anului 2021 și până în prezent, municipalitatea a mai derulat și alte licitații.
Pe de altă parte, în data de 4 februarie 2021, de la ora 10:00, Direcția de Exploatare Patrimoniu (DEP) va organiza o procedură privind închirierea a 20 de locuri de parcare în municipiu. Vizate sunt locurile cu numerele de la 31 la 50, toate acestea fiind situate în parcarea de reședință din strada Splai Bahlui, nr. 8A. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile G1, 6, 8ANEXA, 10, G2 și E3. Dosarele pot fi depuse până astăzi, 2 februarie 2021, la ora 13:00.
Noi locuri de parcare în municipiul Iași
În cursul zilei de 9 februarie, de la ora 10:00, va avea loc o altă licitație pentru închirierea unui loc de parcare. Procedura derulată prin aplicația WhatsApp vizează închirierea locului cu nr. 52 din strada Roman Vodă, nr. 9, cartierul Alexandru cel Bun. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile B1, B2, B3, A6, A8, J2, S1, H4, H5, H6, N1, N2 și N3. Data limită de depunere a dosarelor este 4 februarie 2021, ora 13:00.
Tot în data de 9 februarie 2021, DEP va scoate la licitație alte 5 locuri de parcare. Procedura, care va începe la ora 13:00, prin aplicația WhatsApp, vizează închirierea a 5 locuri de parcare. Este vorba despre locurile cu nr. 2, 17, 36, 46 și 50, situate în parcarea de reședință din strada Mircea cel Bătrân, nr.1. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile A1, B1, R1, H1, R6, R7 și R8. Data limită de depunere a dosarelor este tot 4 februarie 2021, de la ora 13:00.
Locuri de parcare în cartierul Nicolina
În cursul zilei de 9 februarie 2021, municipalitatea ieșeană va derula o nouă procedură asemănătoare. Licitația va începe la ora 11:00, prin aplicația de telefonie WhatsApp, și urmărește închirierea a două locuri de parcare cu nr. 2 și 3. Ambele locuri sunt situate în parcarea de reședință din strada Clopotari, nr. 34, cartierul Nicolina. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile 606, 607, 671 și 673. Data limită de depunere a dosarelor este 4 februarie 2021, până la ora 13:00.
Tot în cursul zilei de 9 februarie 2021, dar de la ora 12:00, va avea loc o altă licitație pentru unele locuri de parcare. Procedura vizează închirierea a 3 locuri de parcare cu nr. 11, 18 și 23. Cele 3 locuri sunt situate în parcarea de reședință din Aleea Rozelor, nr. 12, cartierul Nicolina. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile C8, F4, B7, B8 și B9. Data limită de depunere a dosarelor este 4 februarie 2021, ora 13:00.
Alte 55 de locuri de parcare închiriate în zona Dacia
În data de 11 februarie 2021, de la ora 10:00, va fi organizată o altă licitație pentru închirierea unor locuri de parcare în zona cartierului Dacia. Tot în zona Dacia, Primăria a avut o serie de licitații și în februarie 2020. Pentru anul 2021, este vorba despre o licitație mamut de 55 de locuri de parcare. Vizate sunt locurile cu nr. 9, 12, 16, 23, 26, 27, 29, 30, 33 și 34. În calcul intră și locurile de la 36 la 41 și de la 43 la 81. Toate acestea sunt situate în parcarea de reședință din strada Tabacului, nr.19, cartierul Dacia. Drept de participare la licitație au locatarii din blocurile J3, J4, J5, J, J6, J8, J9, D14, D13, D12 și A8. Data limită de depunere a dosarelor este 9 februarie 2021, ora 13:00.