Prima pagină » Local » Liberalii ieșeni au premiat excelența în educație la Hârlău și Târgu Frumos: Am corectat o nedreptate făcută de ani de zile administrația de stânga
Liberalii ieșeni au premiat excelența în educație la Hârlău și Târgu Frumos: Am corectat o nedreptate făcută de ani de zile administrația de stânga

Liberalii ieșeni au premiat excelența în educație la Hârlău și Târgu Frumos: Am corectat o nedreptate făcută de ani de zile administrația de stânga

04 iun. 2024, 11:39, 4 ,
în Local

La finalul săptămânii trecute, Comisia pentru educație, filiala PNL Iași și Asociația Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS  au organizat Gala premiilor pentru întreaga carieră didactică, ediția 2024, în semn de prețuire și gratitudine față de efortul modelator și dăruirea pedagogică pe educatori, învățători și profesori din școlile ieșene le-au depus decenii la rând, creionând destinele multor generații de elevi.

Activitatea, aflată la a doua ediție, s-a desfășurat la Hârlău și la Târgu Frumos și a adus împreună cadrele didactice omagiate, membri ai comunității educaționale din cele două comunități și reprezentanți ai autorităților locale și centrale: deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, senatorul Liviu Brătescu, prof. dr. Luciana Antoci, președinte al Comisiei pentru educație și președinte de onoare al Asociației Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS, prof. dr. Florentin Traian Ciobotaru, vicepreședinte al Comisiei pentru educație și vicepreședinte al Asociației Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS și Dumitru Prigoreanu, primar al comunei Deleni, consilieri județeni și locali ai Partidului Național Liberal.

“Am reușit să facem la Hârlău și la Târgu Frumos ceea ce administrațiile locale nu au avut viziunea necesară și anume să recunoaștem meritele și aportul cadrelor didactice de aici aduse școlii ieșene în întreaga lor carieră. În cadrul a două gale organizate la finalul săptămânii trecute în cele două orașe, am adus în același loc toți profesorii care și-au dedicat întreaga viață cadierei didactice și care au format generații și generații de elevi, cei care reprezintă astăzi viitorul acestui județ și acestei țări. Le felicit din inimă pe toate cadrele didactice premiate pentru întreaga lor carieră și le mulțumesc organizatorilor și colegilor mei liberali pentru această inițiativă care, vă asigur, va deveni o tradiție anuală la Hârlău și Târgu Frumos”, a declarat Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.

În cadru festiv au fost premiate cu diplomă de excelență și trofeul „Spiru Haret” 25 de cadre didactice de la unitățile de învățământ preuniversitar din Hârlău, Pârcovaci, Cotnari, Buhalnița, Pașcani, Sirețel, Stolniceni Prăjescu, Muncelu de Sus, Hălăucești, Târgu Frumos, Podu Iloaiei.

“Gala Premiilor pentru Întreaga Carieră Didactică este un mod de a onora activitatea dascălilor valoroși ai județului Iași, care au format profesioniști și oameni de-a lungul a decenii întregi de activitate pedagogică. A fi învățător sau profesor cred că este una dintre cele mai nobile misiuni, un mod extraordinar de a lucra în slujba comunității și de a-i înzestra pe copiii noștri cu cel mai important lucru: cunoașterea. Educația este pașaportul către o lume mai bună, iar cei care educă sunt cei care dau o șansă la un viitor mai bun nu doar elevilor, ci întregii societăți. Felicitări tuturor premianților și mulțumiri infinite pentru întreaga activitate!”, a declarat Costel Alexe, președintele PNL Iași.

La comanda PNL IAȘI, cod mandatar financiar 41240003

Comentarii
  • tot liberalii au pus coada la pruna si au inventat ceainicul cu echer

  • Știam că tot liberalii au inventat gaura din macaroană!!

  • „Asociația Profesorilor Liberali Iași – LIBEREDIS”……mi se pare iar o mizerie organizata. La catedra esti profesor, iar la partid esti membru de partid. Se duce ISJ-ul cu liberalii antiromani si fac campanie electorala

  • Suntem penibili, implicarea politicii in educatie…cum sa facem educatie de calitate numai pe interese…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 ianuarie 2025
25 ianuarie 2025