Prima pagină » Cancan » Leonard Doroftei și soția sa vor deveni bunici. „În luna aprilie o să vină bebelușul”

Leonard Doroftei și soția sa vor deveni bunici. „În luna aprilie o să vină bebelușul”

14 ian. 2025, 14:35,
Radu Vasiluță în Cancan

Leonard Doroftei și soția sa, Monica, vor deveni bunici în luna aprilie, cei doi așteptând cu nerăbdare clipa aceasta. Familia fostului campion la box se mărește cu un băiețel, care va veni pe lume în familia lui Alexandru, fiul cel mic. În ceea ce-l privește pe viitorul său nepoțel, Leonard doroftei a precizat că a început să se antreneze, pentru a fi un bunic în formă.

Leonard Doroftei (54 de ani) și soția sa, Monica (50 de ani), vor deveni bunici pentru prima dată. Cei doi au primit minunata veste din partea fiului cel mic, Alexandru, potrivit Unica.

Leonard Doroftei și soția sa vor deveni bunici

Leonard Doroftei și Monica sunt împreună de mai bine de 30 de ani și au trei copii – Adrian, Alexandru și Vanessa. Într-un interviu recent, Monica a dezvăluit că fiul lor cel mic va deveni tată pentru prima oară.

„Îmi doresc tare să fim cu toții sănătoși. Vine un nepoțel în familia noastră așa că ne mărim familia. În luna aprilie o să vină bebelușul. Eu știu sigur că ne vom descurca și apoi avem familie mare, nu o să fie doar unul cu totul pe cap. Băiatul nostru mijlociu, Alex, ne-a făcut bucuria asta”, a spus Monica Doroftei.

Leonard Doroftei a precizat că se antrenează pentru a fi în cea mai bună formă fizică, să poată avea grijă așa cum se cuvine de nepoțelul lui.

„Am început să antrenez, ca să pot să fiu în formă bună când o să crească nepoțelul să-l antrenez. Bazați-vă pe mine! Eu o să fiu cu nepoțelul tot timpul! Numai eu o să stau cu el! Când erau mici, ziceam: lasă că se fac ei mari, ce frumos o să fie când vor fi mari! Acum mă uit la ei: ce frumos era când erați mici”, a mai spus fostul campion la box.

O superbă poveste de dragoste

Leonard Doroftei și Monica s-au cunoscut în 1992, când ea avea 16 ani, iar el 20, iar între ei a fost dragoste la prima vedere.

„Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și… mai ales curios! În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj, iubire necondiționată și lista poate să continue”, povestea Monica într-un interviu, în urmă cu mai mulți ani.

Când Monica a împlinit 18 ani, cei doi s-au căsătorit, iar momentul cererii a fost unul cu adevărat special, a mai povestit soția marelui campion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`