Leo de la Strehaia are grave probleme se sănătate. Afaceristul era la închisoare și ar mai fi avut trei luni de detenție, însă înainte de Crăciun a ajuns în stare foarte gravă la spital.
Familia lui Leo de la Strehaia se roagă fără oprire pentru afacerist, în aceste momente. Sora afaceristului a declarat, în exclusivitate pentru Spynews.ro, că Leo de la Strehaia este în continuare internat într-un spital din Capitală.
Cum se simte acum Leo de la Strehaia
Controversatul afacerist Leo de la Strehaia are mari probleme de sănătate după ce a suferit un AVC în închisoare. Bărbatul a ajuns în stare critică la spital, fiind operat de urgență, însă lucrurile sunt tot mai grave acum.
„Prințul Țiganilor” nu s-a ridicat deloc din pat iar medicii sunt foarte rezervați în ceea ce privește recuperarea lui. După ce a ajuns la spital, starea lui nu a devenit mai bună, iar familia este cu suufletul la gură.
Sora lui Leo de la Strehaia, declarații despre starea lui Leo de la Strehaia
Sora afaceristului a spus că Leo de la Strehaia nu s-a ridicat din pat deloc și nu are voie să depună efort. De asemenea, afaceristul încă este internat la spital și sora acestuia se așteaptă la ce este mai rău.
„Nu s-a ridicat deloc din pat până acum, nu are voie să facă efort. Este internat în spital, în București, l-au adus la urgență. În orice moment e în mare pericol. El are și operația, și probleme cu inima, a făcut și accident vascular cerebral. Ne e frică, în fiecare zi, poate să facă ceva, dar Dumnezeu l-a ajutat, avem încredere în Dumnezeu. E și mama aici, tot neamul nostru, stăm pe la poartă, pe la spital, pe aici, ne rugăm… Avem dreptul la o vizită pe zi. E la regim… Mai are nevoie de o operație, și domnul doctor se roagă la Dumnezeu…”, a transmis sora afaceristului.