O nouă ediție BZI LIVE de mare interes a fost programată vineri, 21 octombrie 2022. Au fost invitați deputații AUR de Iași, Cristian Ivănuță și Mihail Albișteanu, care au discutat despre Legile Justiției.
Cei doi parlamentari au menționat că s-au încălcat democrația, statul de drept și am fost îngenuncheați.
Ce spun deputații AUR de Iași despre Legile Justiției
Parlamentarul Cristian Ivănuță a afirmat în Studioul BZI LIVE faptul că s-a dat ultima bătălie în ceea ce privește Legile Justiției și care din păcate a fost pierdută. Deputatul AUR de Iași susține că România este subordonată unor interese străine și astfel s-a încălcat tot ce mai era corect.
„Timp de o lună au fost aduse în discuţie Legile Justiţiei. Săptămâna aceasta s-a dat ultima bătălie care a însemnat şi îngenuncherea identităţii naţionale şi a suveranităţii. Prin faptul că un judecător nu trebuie să mai ţină cont de recomandările CCR şi a ICCJ asta înseamnă încălcarea democraţiei, statului de drept. Am fost îngenuncheaţi. Ştiţi deja că la începutul verii am pierdut şi cu legea offshore. Acum a urmat şi această bătălie pe care am pierdut-o. Suntem subordonaţi unor interese străine. Guvernanţii noştri au acţionat în consecinţă. Urmează o dezbatere şi cu legile Educaţiei. O altă problemă foarte mare. Recent, ministerul a suferit o schimbare, dar nu spre bine.
Am înlocuit un inginer agronom, dar colegii lui au sărit în apărare deşi s-a dovedit că a plagiat. Apoi au adus la conducerea ministerului un alt „specialist”, Ligia Deca. Ea are un master în industria navală. Ea a şi girat împreună cu Klaus Iohannis acest proiect care noi îl numim „România reeducată”. Aşteptam să ni se arunce pe masă aceste proiecte de legi unde vom da iar o bătălie. Aşteptăm această confruntare cu interes şi speram să venim cu amendamente şi să ne facem datoria, acum cum am făcut şi la Justiţie. Amendamente respinse fără niciun doar şi poate”, a transmis Cristian Ivănuță, deputat AUR de Iași.
De asemenea, Mihail Albișteanu a menționat că statul român se îndreaptă către o Europă federală. Suveranitatea României a fost luată din mâinile poporul și dată unor birocrați de la Bruxelles, Belgia.
„Ne îndreptăm către o Europă federală, către o pastă care se va topi şi se vor amesteca culturi, râse, religii şi confesiuni. Când România a aderat la UE, lucrurile sunt clar stabilite. Din câte se vede, UE doreşte să încalce a ceea ce s-a semnat. Ei intervin unde nu s-a semnat. Au folosit pandemia deşi sănătatea este un domeniu care aparţine statului naţional şi nu este de competenta centrului Bruxelles. Ni se fură bucată cu bucată suveranitate. Pe lângă cedările benevol, acum au cedări în mod suplimentar. Ni se iau resursele prin legile justiţiei, legile educaţiei. Prin legile acestea s-a dat o lovitură gravă suveranităţii României. Judecătorii care nu respecta deciziile CCR să nu fie supuşi la sancţiuni. Înseamnă că nu mai există nimic. O lege care nu are pedeapsa, nu se mai poate aplica. Fiecare judecător va decide dacă respecta deciziile CCR, bune şi rele, dar apără România. Prin legile justiţiei încă o bucată de suveranitate este luată din mâinile poporului român şi dată unor birocraţi de la Bruxelles care nu au fost aleşi, ci numiţi în baza unor interese şi legături pe care le au. CE primeşte încă o bucată de suveranitate de la România.
Urmează şi legile Educaţiei, noi le numim practici decadente. Dacă ai ceva de criticat este clar că vom fi numiţi putinisti, că suntem plătiţi de Moscova. Tot ce vine din creierul Ursulei este bun şi orice critică e gravă. Noroc de război, eşti rusofil, eşti putinist. Toate încercările de a introduce educaţia homosexuală, masturbarea de la 4 ani, toate practicile aberante pe care CE încearcă să impună ni se bate şi obrazul că suntem împotriva democraţiei, suntem medievali şi etc. Este dreptul nostru să nu acceptăm tot ce ni se impune din afară. Ei vin cu practici totalitare, ei ţi le impun şi tot tu eşti cel care nu înţelegi modernitatea. Legea offshore, CCR, legile Educaţiei – cedări către CE, acest suprastat care cu neruşinare calca interesele şi suveranitatea statelor membre”, a conchis deputatul AUR de Iași Mihail Albișteanu, la BZI LIVE.
Din păcate, deputații AUR de Iași susține că prin această decizie în ceea ce privește Legile Justiției, România și-a pierdut suveranitatea.