Prima pagină » Actualitate » Legea care prevede că urșii pot fi împușcați și în afara localităților a fost trimisă înapoi în Parlament
Legea care prevede că urșii pot fi împușcați și în afara localităților a fost trimisă înapoi în Parlament

Legea care prevede că urșii pot fi împușcați și în afara localităților a fost trimisă înapoi în Parlament

10 ian. 2022, 19:01,
în Actualitate

Președintele Klaus Iohannis a trimis luni, 10 ianuarie 2022, înspre reexaminare, legea care aprobă metodele de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora. Președintele a declarat că ar putea exista abuzuri, în lipsa unei prevederi clare.

„Prin Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2021, Parlamentul a eliminat însă sintagma „în intravilanul localităților” atât din titlul, cât și din cuprinsul ordonanței de urgență, lărgind astfel sfera de aplicare a metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun atât pentru intravilanul, cât și pentru extravilanul localităților.

Din această perspectivă, apreciem că extinderea ariei de aplicare a măsurilor de intervenție imediată și pentru extravilanul localităților ar fi impus circumstanțieri, proceduri clare, criterii obiective, precum și instituirea unui control și a unor responsabilități corelative din partea autorităților din domeniul mediului. În absența acestora, aplicarea legii în forma transmisă la promulgare poate genera riscul apariției unor abuzuri”, a declarat președintele.

Acesta a afirmat că este de datoria Parlamentului să stabilească un echilibru între protejarea persoanelor care ar putea fi puse în pericol de către urși și prevenirea atacurilor acestor animale sălbatice.

„Revine Parlamentului sarcina de a găsi un just echilibru între protejarea dreptului la viață și integritate fizică a persoanelor, pe de-o parte, și prevenirea atacurilor săvârșite de către animale sălbatice ce aparțin unor specii protejate, pe de altă parte, prin soluții legislative care să asigure un climat de siguranță în comunitățile direct afectate, dar să contribuie și la protejarea acestor specii”, este menționat în cererea de reexaminare.

În luna decembrie a fost adoptată o lege de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului care prevedea intervenția în cazul urșilor agresivi. Potrivit unui amendament depus de UDMR și adoptat de deputați, urșii vor putea fi împușcați și în afara localităților. În acest moment, Ordonanța de Urgență se află în vigoare și prevede intervenția asupra urșilor prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare.

Prin ”intervenție” se înțelege o echipă formată din jandarm, vânător și medic veterinar, care este responsabilă pentru decizia dacă animalul este ucis sau nu.

Persoanele care împiedică intervenția autorităților pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei.

Cum arată legea care permite împușcarea urșilor în afara localității

Potrivit ordonanței de urgență, nivelul de risc al animalul este clasificat, în fucție de comportamentul acestuia: Nivel de risc redus, pentru animalul care a fost observat ocazional în intravilan, 50-100 de metri și care se retrage la observarea oamenilor.

Nivelul de risc mediu privește animalele care nu se retrag la observarea oamenilor la o distanță de 50-100 de metri și lansează un atac fals.

Nivelul de risc mare vizează animalele care, atunci când se află prinse într-o capcană neautorizată, lansează un atac, intră în gospodării şi nu se retrag în prezenţa omului, nu se retrag când este alungat, devin agresive în urma administrării substanțelor tranchilizante, atacă omul în zona locuită, atacă animale domestice în intravilan.

Art. 4 – (1) Intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual prin următoarele metode:

  1. a) îndepărtarea prin diverse mijloace;
  2. b) tranchilizare și relocare;
  3. c) extragere prin eutanasiere sau împușcare.

(2) În cazul intervenției prin metodele de tranchilizare-relocare, precum și extragere prin eutanasiere și/sau împușcare, nu este necesară eliberarea prealabilă a autorizației de recoltare/capturare prevăzută în Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 410/2008.

(3) Decizia privind alegerea uneia din metodele prevăzute la alin. (1) este luată prin votul majorității echipei de intervenție și se consemnează în Raportul evenimentului.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Scandal la Bacalaureat 2025. Este căutat elevul care ar fi fotografiat subiectele la română și puse pe internet. Unde s-ar fi întâmplat totul
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Subiecte și bareme BAC 2025 la Matematică și Istorie. Iată ce le-a picat absolvenților la a doua probă a bacalaureatului
Playtech.ro
Anunţ de ultimă oră despre Ion Iliescu! Răsturnare de situaţie, când toţi asteptatu veşti despre fostul preşedinte...
observatornews.ro
PSD vrea taxarea salariilor de peste 10.000 lei chiar şi cu 20%. Reacţia lui Iancu Guda
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vreme cu mari probleme. Anunț de ultimă oră de la ANM
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Momente sfâșietoare la priveghiul fiului de doi ani al lui Ionel Ganea. Fostul fotbalist, distrus de durere: ”Scoală-te tată, haide! Haide că nu mai pot”. O ambulanță la intrarea în locuința familiei
Playtech.ro
Judeţul cu cea mai vizitată staţiune montană din România. Turiştii străini adoră acest loc, se simt ca în Austria
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
BREAKING NEWS! Vestea momentului despre Ion Iliescu! Are CANCER pulmonar!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Este nebunie la priveghiul lui Ciprian Pian. Forţe de ordine, mobilizate la clanul Duduienilor
redactia.ro
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`