Prima pagină » Actualitate » „Legea 2 Mai”, propunerea ministrului Justiției, Alina Gorghiu, prin care traficanții de droguri de mare risc să primească doar pedepse cu executare
„Legea 2 Mai”, propunerea ministrului Justiției, Alina Gorghiu, prin care traficanții de droguri de mare risc să primească doar pedepse cu executare

„Legea 2 Mai”, propunerea ministrului Justiției, Alina Gorghiu, prin care traficanții de droguri de mare risc să primească doar pedepse cu executare

21 sept. 2023, 21:40,
în Actualitate

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a înaintat, joi seară, propunerea unei legi asemenea Legii Anastasia. Gorghiu a vorbit de o posibilă ”Lege 2 Mai”, prin care traficanții de droguri de mare risc să nu mai primească doar pedepse cu executare.

„Dacă dau informații despre alții să li se reducă pedeapsa, dar să nu mai scape cu suspendare”, a spus ministrul Justiției.

În localitatea 2 Mai (Limanu, Constanța), adolescentul Vlad Pascu (19 ani), sub influența drogurilor, a ucis doi tineri pe marginea șoselei. Mama acestuia, Miruna Pascu, a rămas în arest preventiv, după o decizie definitivă dată joi de Curtea de Apel București, pentru că a încercat să intimideze martorii, conform procurorilor.

Gorghiu a enumerat printre drogurile periculoase heroina, cocaina și fentanilul

Gorghiu a enumerat printre drogurile periculoase heroina, cocaina și fentanilul, un medicament care este folosit pentru pacienții bolnavi de cancer în stadiu terminal și pentru dureri severe. Fentanilul și oxicodona sunt considerate  cele mai periculoase droguri prezente azi pe piața din România.

Alina Gorghiu a mai spus, citând un raport al Agenției Naționale Antidrog, că în total sunt 2 milioane de consumatori de droguri la nivelul României, iar în București-Ilfov 24% din populație este consumatoare.

Bărbatul care a fost prins în flagrant în timp ce vindea Fentanil și Oxicodonă, droguri letale, a fost reținut

Bărbatul care a fost prins în flagrant în timp ce deținea și urma să vândă zeci de cutii cu comprimate cu substanță activă Fentanilul a fost reținut, anunță procurorii. El este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

„Procurorii au dispus reținerea inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc”, au transmis procurorii.

Peste 10.000 de comprimate ce conțin ca substanță activă Fentanil, aproximativ 700 comprimate Oxycodonă, 1200 de fiole de morfină, 380 plasturi ce conțin ca substanță activă Fentanil și comprimate de codeină au fost vândute ilegal de un angajat al unei firme farmaceutice. Joi suspectul a fost prins în flagrant, în timp ce deținea și urma să vândă zeci de cutii cu comprimate cu substanță activă Fentanilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2024
03 octombrie 2024