În acest fragment din podcast-ul Lebada Neagră, se abordează o serie de teme legate de evoluția sistemului de putere din România post comunistă. Invitatul, Liviu Man, face o analiză a evolutiei influenței politice a unor forțe istorice care au fost la putere în perioada post-revoluționară. Potrivit acestuia, puterea a fost constant menținută de aceleași grupuri și partide, iar schimbările din politică sunt mai degrabă de fațadă, având la bază o continuitate a unui sistem care se resimte și astăzi.
Romeo Couți: Senzația mea este că România a intrat pe mâna unei găști, unei găști care nu crede în democrație, nici nu știu care ar fi ținta finală. Am eu impresia, sau mi se pare că, după această încheiere a capitolului Călin Georgescu, o gașcă a pus mâna pe putere și se vor purta ca atare?
Liviu Man: De fapt, ei n-au pierdut nicio secundă puterea din 1990 încoace, ca să fim clari. Puterea este menținută în România din 1990, încă de pe vremea lui Ion Iliescu, de aceeași oameni, de aceleași forțe. Oamenii se mai schimbă din cauză că dispar biologic. Să ne aducem aminte că atât PNL, cât și PSD provin din Frontul Salvării Naționale. PNL nu provine din vechii liberali, care mai trăiau sărmanii la 80-90 de ani în anii ’90. Am avut câteva figuri, Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu, care era președinte de onoare al PNL-ului, dar care era unul dintre cei mai harnici informatori ai Securității, deoarece notele lui informative umpleau 40 de volume.
Deci, atât PNL, cât și PSD s-au făcut cu oameni din Frontul Salvării Naționale, iar puterea, dacă facem analize din anii ’90 încoace, de 35 de ani, a fost tot la ei. Ori a fost PNL-ul la putere, ori PSD-ul… PDL-ul, fostul FSN și apoi s-a topit în PNL. Ungurii sunt tot aceiași, UDMR își vede neabătut de interesele minorității maghiare și, practic, singurul partid care a apărut și care nu era în calcul a fost AUR, care a reușit acum 4 ani să intre, spre surpriza tuturor, în Parlament. Au mai apărut alte partide, Partidul Oamenilor Tineri și Partidul doamnei Șoșoacă.
Liviu: USR face parte din aceste partide, dar nu este un partid anti-sistem. USR pur și simplu este un fel de PSD-PNL, aripa tânără, care, ca și orice partid politic, vrea să ia puterea din mâinile bătrânilor biologic uzați moral și fizic. Dar nu mi se pare că USR este anti-sistem. Mi se pare că pur și simplu vrea să ajungă la putere . Practic, singurele partide anti-sistem sunt partidele suveraniste și de aici și explicația reacției violente la adresa lui Georgescu. PNL și USR s-au obișnuit să împartă puterea între ei, și acum le este teamă că ar putea să o piardă. Vorbind de partea informală a puterii, deoarece președintele poate să schimbe soarta țării. De aici disperarea lor de a-l opri pe Călin Georgescu și cred că ar fi făcut orice, pentru că ar fi prima dată când clasa politică ieșită din Revoluția din 1989 ar fi pierdut puterea.
Cum se poziționează România? Pentru că SUA au atenționat în numeroase rânduri puterea de la București, prin vocea lui Elon Musk, a lui J.D. Vance, că nu este posibil să cenzurezi pe cineva când nu-ți convin opțiunile lui și nu este normal să-ți oprești alegerile în ceea ce privește candidatul.
Romeo Couți: Nu ți se pare că în 1990, oamenii care populau acest sistem erau de altă factură? Una era când, într-adevăr, doreai să domini sistemul prin niște metode discret-abuzive și altceva când acest sistem a fost preluat de niște persoane destul de mediocre, care au supraviețuirea în instinct?
Liviu Man: Există un proverb bun: „Vremurile grele creează oameni puternici și vremurile ușoare creează oameni slabi.” Oamenii de care vorbeai tu, care erau în politică în anii ’90, Adrian Năstase, de care poate să ne placă sau nu, erau intelectuali, oameni de înaltă ținută profesională, pentru că erau creați în vremuri grele, în comunism. Au venit cei 35 de ani în care nivelul de trai a crescut enorm în România, mai ales după 2007, după accederea României în Uniunea Europeană. Ieșirea din UE e o tâmpenie, niciodată nu a mers așa bine economic în România ca în acești ani, dar aceste vremuri bune au dus la nașterea unor lideri slabi. Această pseudo-democrație pe care o experimentăm a dus la formarea unor lideri slabi, pentru că sistemul nu își dorește lideri puternici.
Sursa: Gazeta de Cluj
Manelistul ăsta ne transmite părerile lui Musk?
Cine este Musk? Un ratat care face afaceri cu statul?