Prima pagină » Sanatate » Leacuri pentru durerile de spate: Remedii eficiente și ușor de pus în practică

Leacuri pentru durerile de spate: Remedii eficiente și ușor de pus în practică

10 nov. 2021, 10:46,
în Sanatate

Cauți leacuri pentru durerile de spate? Ai ajuns în locul potrivit. În acest articol, îți vom prezenta câteva remedii eficiente, care te vor scăpa imediat de disconfort.

Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale lumii de astăzi. Statul îndelungat la birou, lipsa de mișcare, stresul, dar și alți factori duc la apariția durerilor de spate. Acestea afectează atât persoanele vârstnice, cât și pe cele tinere, deopotrivă. De aceea, este necesar să acționezi imediat. Cu ajutorul leacurilor pe care ți le-am pregătit, îți garantăm că durerea se va ameliora într-o clipă.

Important de menționat este că, dacă te confrunți cu boli grave, este necesar să consulți un medic. Aceste remedii sunt eficiente, doar dacă durerea de spate nu este asociată niciunei afecțiuni serioase.

femeie cu durere cervicală

Leacuri pentru durerile de spate: Au efecte uimitoare!

Atunci când durerile de spate nu te mai lasă, trebuie să știi cum să le vii de hac. Poți să faci o baie caldă, să folosești gheață, să bei lapte sau ceai de mușețel.

Fă o baie caldă

Băile calde sunt perfecte, atunci când ai dureri de spate. Căldura ajută la creșterea elasticității mușchilor și îți va permite să te relaxezi. De asemenea, poți adăuga în apă puțină sare de mare, deoarece ea este responsabilă de reducerea inflamației, ameliorând mai rapid durerile de spate.

Tot ce trebuie să faci este să stai relaxat în cadă, pentru 30 de minute sau poți face un duș cald.

femeie în cadă

Folosește gheață

Gheața este excelentă! Ea reduce inflamația și elimină disconfortul, datorită faptului că nervii nu mai pot trimite semnale dureroase la creier. Este necesar să pui puțină gheață într-un prosop și să îl aplici pe zona dureroasă. Lasă-l să acționeze timp de 20-30 de minute.

cuburi de gheață

Bea lapte

Laptele este un real ajutor, deoarece conține mult calciu, elementul principal al oaselor. Pentru a preveni sau a ameliora durerile de spate, ar trebui să consumi zilnic lapte sau alimente bogate în calciu, care îți întăresc oasele și au grijă de coloana ta vertebrală. Dacă nu îți place laptele, poți consuma varză, brocoli, spanac, pește sau alimente bogate în vitamina D.

Totodată, poți lua suplimente care conțin calciu și magneziu sau poți consuma alimente bogate în magneziu: legume verzi, cartofi, banane, cereale, seminţe, lapte, peşte sau soia.

pahar cu lapte

Bea ceai de mușețel

Ceaiul de mușețel te ajută să te relaxezi, deoarece calmează țesutul muscular. Adaugă o linguriță de flori de mușețel într-o cană cu apă fierbiente și las-o la infuzat 15 minute. Este recomandat să bei trei ceaiuri de mușețel în fiecare zi.

cească cu ceai de mușețel

De asemenea, pentru ca durerile de spate să se amelioreze, evită să stai timp îndelungat în poziția culcat. Acest lucru nu face decât să înrăutățească situația. O poziție excelentă pe care o poți adopta este pe spate, dar cu o pernă sub genunchi. Mai mult, evită să dormi cu fața în jos. Această poziție te forţează să ridici capul pentru a respira şi aşa te alegi şi cu dureri de gât.

Dacă durerile de spate persistă, chiar și după ce ați folosit aceste leacuri, este necesară o vizită la medic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *