Regizorul Ovidiu Lazăr a lansat creația “Am o pasăre mare înăuntru care mă rănește până la sânge pentru că îi tot cresc aripile…”. La eveniment este prezent și actorul Emil Coșeru.
“E o revenire, un ciclu care se repetă, are verb, scrie foarte frumos, cu sufletul”, a declarat Emil Coșeru.
Regizorul Ovidiu Lazăr are o impresionantă activitate artistică. A realizat peste 50 de spectacole care au participat sau au obţinut numeroase premii la diferite competiţii teatrale naţionale.
Turnee la Freiburg (Germania), Paris (Franţa), Casablanca (Maroc) şi Chişinău (Republica Moldova).
În septembrie 1996 a participat la cea de-a 340-a Sesiune a Seminarului de la Salzburg (Austria) unde a avut ocazia de a schimba opinii despre teatru cu Arthur Miller, Ariel Dorfman, Andre Brink, Benedict Nightingale.
În septembrie 2001, a fost invitat la Congresul Internaţional de Teatru de la Salonic (Grecia) unde a prezentat dizertaţia ,,Teatrul, între Frică şi Speranţă”. A realizat numeroase colaborări la Radio şi la Televiziune.
În 2005, i-a apărut la Editura „Princeps-Edit” din Iaşi studiul Doctorii Doctorului Cehov. A colaborat cu Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu și cu Teatrul Național din Constanța.