Lacul Malawi. O minute naturala din Africa mai puțin cunoscuta de turiști este un lac tectonic care este și navigabil. Cunoscut și sub numele Nyasa, lacul Malawi este situat în sud estul Africii, în cadrul Marelui Graben Est-African, la 472 m altitudine, între statele Malawi, Tanzania și Mozambic. De aici izvorăște râul Shire, afluent al fluviului Zambezi.
Lacul Malawi. Cel de-al doilea cel mai adânc lac din Africa
Malurile Lacului Nyasa (Malawi), care este situat într-o zonă de munte, se ridică abrupt până la înălțimi de peste 3000 de metri. Cu toate acestea, adâncimea să maximă se află sub nivelul mării (231 m sub nivelul mării). Întinderea de apa are 705 metri adâncime, fiind cel de-al doilea cel mai adânc lac din Africa. De asemenea lacul găzduiește cele mai multe specii de pesti decât oricare altul pe Pământ, datorita apelor sale tropicale.
Alături de pești, aici mai pot fi întâlnite păsări acvatice, hipopotami și crocodili. Specialiștii susțin că aproximativ 90% din speciile de plante și de animale care trăiesc în lac nu mai pot fi întâlnite nicăieri altundeva în lume.
Parc Național
Autoritățile au deschis pe malul sudic al lacului, care aparține de statul Malawi, un parc natural. Este vorba despre Parcul Național Lacul Malawi care, ulterior, a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Fauna lacului servește drept hrană locuitorilor statului Malawi, fiind totodată exportată în mare măsură.
Cercetările arata că, acum 100.000 de ani, nivelul apei a scăzut cu 610 metri, transformând zona secata într-un semi-desert. Unii experți spun chiar că acesta ar fi motivul pentru care unii africani au plecat de pe continentul lor pentru a coloniza alte parti ale lumii.