Nenorocirile se țin lanț de „Drumul Morții”. Ieri, cinci persoane au ajuns la spital după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit violent. Polițiștii ieșeni au intrat pe fir și fac verificări pentru a stabili cum s-a produs accidentul
Încă o tragedie a fost la un pas să se petreacă pe „Drumul Morții”, la intrarea în orașul Podu Iloaiei. Ieri, în jurul orei 10.00, șoferul unui autoturism nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, iar mașina sa au fost izbită în plin de conducătorul unui alt autoturism care circula neregulamentar. Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgențe 112 și au cerut ajutor. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale și polițiștii rutieri.
A început o cursă contra cronometru pentru ca persoanele implicate în accident să fie salvate. Cei de la ISU – SMURD au reușit în scurt timp să extragă victimele dintre fiarele contorsionate, cinci în total. Dintre acestea, un bărbat se afla în stare de inconștiență Atât el, cât și celelalte victime au fost preluate de echipaje de prim ajutor și transportate la spitalele din Iași pentru investigații suplimentare.
Dosar penal în urma accidentului de pe „Drumul Morții”
Pe fir au intrat polițiștii rutieri care au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
„La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii rutieri ieșeni au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești, ce a avut loc pe DE 583, la intrare în localitatea Podu Iloaiei. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că între două autoturisme a avut loc o coliziune.
În urma impactului, cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto nu au putut fi testați alcoolscopic, urmând a le fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă”, au declarat reprezentanții IPJ Iași.
Cele cinci victime au vârste cuprinse între 16 și 66 de ani. Adolescentul de 16 ani și-a pierdut cunoștința în urma impactului, suferind mai multe traumatisme. Trebuie precizat faptul că ambii șoferi implicați în accidentul rutier de la intrarea în orașul Podu Iloaiei purtau centurile de siguranță. Și ei au suferit mai multe contuzii, dar, din fericire, nu au fost răniți grav. Acum rămâne de văzut cum se va desfășura ancheta polițiștilor și cine va fi tras la răspundere.
Cert este că, pe „Drumul Morții”, incidentele parcă nu se mai opresc, petrecându-se accidente rutiere grave sau mortale periodic.
Ce treaba are drumul cu inconstienta la volan? Accident mortal pe trecerea de pietoni , acum un animal ca altfel nu ii poți spune, întoarce mașina in mijlocul drumului european pe interzis fără să se asigure ….. Mai căutam scuze, vinovați??? E limpede ca animalul cu permis este vinovat și trebuie lăsat pe viața fără permis plus vreo 20 de ani de pușcărie. Nu se poate altfel,una , două dăm vina pe drumuri in loc sa luam poziții drastice față de astfel de imbecili …
Corect. Drumul nu are nici o vina. E doar aglomerat cu prosti si zmei.
La fel se comporta si pe trotuare, treceri de pietoni. Cap au, minte le mai trebuie.
Era o doamnă care aveea de o lună permis .A fost știre despre ea că facuse la școala Autocontrol și luase și din prima….