Prima pagină » Sport » „La un pas de Dinamo București”. Ce scrie presa din Spania despre planul lui Herminio Menéndez

„La un pas de Dinamo București”. Ce scrie presa din Spania despre planul lui Herminio Menéndez

27 apr. 2020, 04:00,
în Sport

Dinamo ar putea ajunge sub comanda unui fond de investiții din Spania, iar ziariștii iberici au scris despre această tranzacție.
Ionuț Negoiță a spus că există șanse ca Dinamo să intre pe mâna spaniolilor, iar jurnaliștii publicației El Desmarque au tratat subiectul:

„Herminio Menéndez, la un pas de Dinamo București. Dinamo este una dintre marile echipe ale României, alături de Steaua și Rapid. Clubul are nevoie urgent de 180.000 de euro, altfel va retrograda pentru prima dată în istoria sa. Aici apare numele lui Herminio Menéndez, fost director general la Sporting Gijon între 1993 și 1997. Acesta se află în fruntea unui grup de investitori care ar putea salva clubul. Actualul patron, Ionuț Negoiță, a confirmat că se negocierile se află într-o fază avansată. Legendarul canotor Herminio Menéndez a lucrat ultima oară în al treilea eșalon din Spania, la CP Cacereño”, se arată în materialul publicat în Spania.

Negoiță anunță că e la un pas să vândă Dinamo

Ionuț Negoiță a anunțat că discuțiile cu fondul de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez, au luat o turnură pozitivă, iar vânzarea clubului Dinamo are șanse să se realizeze până la 30 aprilie.
Deși, anterior, Negoiță nu a fost mulțumit de pretențiile spaniolilor, care solicitau ca toate salariile să fie plătite la zi și să nu mai existe nicio datorie, finanțatorul lui Dinamo anunță că s-a ajuns la un compromis.

„Ca actualizare a informației, acel fond de investiții din Spania, cu care suntem în discuții de vreo două săptămâni și li s-a furnizat tot ce au cerut, a făcut în weekend o propunere destul de ciutată:

„Noi luăm clubul, dar veniți la zi cu salariile!” Băi, oameni, e 1 leu, dar vă asumați restul. Să preluați salarii, anumite datorii! Am avut și eu o discuție cu ei și le-am spus asta. Au resuscitat, să zic așa, oferta. S-a ajuns la o formulă de compromis. Dacă se va finaliza sau nu, rămâne de văzut. Așa discuții au tot fost în ultimii trei ani și nu s-a materializat. Oamenii spun că sunt din filmul care trebuie, că cei implicați sunt oameni de fotbal și că bani au. Au renunțat la ideea cu banii la zi. Ei știau toate datoriile. Ei de două săptămâni tot cer documente și sunt la curent cu tot ce se întâmplă. știu toate datoriile, dar ei voiau să fie plătit tot. Le-am spus: „Oameni buni, nu chiar așa! Să nu le luăm la mișto unii pe alți! Să mai punem și bani?!” Eu zic că s-a găsit formula de compromis și spun că sunt hotărâți. Atât eu, cât și suporterii ne dorim un investitor. Doamne ajută să fie ce trebuie cel de acum!”, a declarat Negoiță.

La trei puncte de retrogradare

În acest moment, după 26 de etape jucate din sezonul regulat și două din play-out, Dinamo se află la doar trei puncte de retrogradare, situație în care nu s-a mai aflat niciodată.
În plus, din cauza stării de urgență provocată de coronavirus, jucătorii au acum contractele suspendate de luni. Astfel, „câinii” ar putea să încaseze doar câte 2.340 de lei pe lună, pe durata stării de urgență.
Între timp, Ionuț Negoiță trebuie să facă cumva să le achite jucătorilor salariile restante. Pe 15 aprilie se împlinesc 3 luni de restanțe salariale.
De remarcat este faptul că Dinamo a pierdut ultimul meci din 2020, cu scorul de 0-1, la Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 decembrie 2024
28 decembrie 2024