Prima pagină » Local » La Iași, rata infectării COVID-19 este în continuă scădere în rândul minorilor! Ieri erau internați doar 10 pacienți la Spitalul „Sf. Maria”. Medicii spun că toți sunt în stare bună
La Iași, rata infectării COVID-19 este în continuă scădere în rândul minorilor! Ieri erau internați doar 10 pacienți la Spitalul

La Iași, rata infectării COVID-19 este în continuă scădere în rândul minorilor! Ieri erau internați doar 10 pacienți la Spitalul „Sf. Maria”. Medicii spun că toți sunt în stare bună

16 nov. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

Incidența cazurilor de COVID-19 în rândul copiilor ieșeni se menține scăzută de aproximativ 3 săptămâni, însă medicii se așteaptă din nou la o creștere, odată cu revenirea elevilor fizic la școală. Ieri, 15 noiembrie 2021, erau internați 10 pacienți la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria”, din Iași. Doar doi dintre aceștia se aflau în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Până în prezent nu a fost confirmat niciun caz de gripă în rândul copiilor

Medicii ieșeni nu au avut niciun caz confirmat de gripă în rândul copiilor în acest sezon, iar rata infectărilor cu COVID-19 se menține scăzută de mai multe săptămâni. Ieri, 15 noiembrie 2021, erau internați doar 10 pacienți cu forme ușoare și medii în comparație cu aceeași perioadă a lunii octombrie 2021, când erau internați peste 30 de copii. Odată cu întoarcerea elevilor fizic la școală, specialiștii se așteaptă la o creștere a incidenței în rândul minorilor.

„Până în acest moment nu avem niciun caz confirmat de gripă. Adresabilitatea pacienților către noi este constantă în tot ceea ce înseamnă patologie COVID-19 și non-COVID-19. Vârsta pacienților COVID-19 variază între o lună și 17 ani. Cei mai mulți au și alte boli asociate, începând de la diabet, afecțiuni neurologice, boli genetice, de metabolism. Pacienții fără boli asociate au o evoluție favorabilă. Momentan nu am observat o creștere a incidenței din cauza revenirii la școală. Ne așteptăm să crească incidența la copii când se majorează și la adulți”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii.

Alina Belu: „Starea fetiței de la Roman este stabilă”

A trecut deja o săptămână de când fetița în vârstă de două luni a ajuns de urgență pe mâna medicilor ieșeni după ce a fost înjunghiată de propriul tată. Aceasta a fost operată, iar starea ei este stabilă momentan. Medicii sunt optimiști în ceea ce privește evoluția copilei. Aceasta este în continuare internată în secția ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași.

„Starea fetiței de la Roman este stabilă și așteptăm să vedem ce decid medicii chirurgi și anesteziști. Vom vedea care va fi pasul următor în ceea ce privește starea copilului, fiind în continuare la ATI”, a adăugat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii.

Amintim că fetița de doar două luni a ajuns în stare gravă, transportată cu elicopterul SMURD, de la Roman la Spitalul pentru copii din Iași, după ce a fost înjunghiată de 10 ori de tată. Bărbatul și-a înjunghiat cele două fiice gemene și pe mama acestora. Din nefericire, una dintre fetițe a decedat, iar cealaltă a ajuns la spital. Mama copilelor a scăpat și ea cu viață.

Doar doi pacienți în secția ATI a Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași

Dintre cei 10 pacienți internați, doi se află în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Aceștia au o formă moderată a bolii. De altfel, medicii ieșeni vin cu vești bune pentru unul dintre cei doi pacienți din ATI, care are o evoluție foarte bună și, cel mai probabil, va fi externat și se va întoarce acasă. Ieri, 15 noiembrie 2021, în jurul orei 4:00, a fost transferat la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” un nou-născut de la Maternitatea „Elena Doamna”, pozitiv COVID-19, din mamă infectată. Nu se cunoaște, însă, modul de transmitere a virusului.

„Pe sectorul ATI-COVID-19 sunt internați doi pacienți chirurgicali, iar, în această dimineață, a fost transferat un nou-născut pozitiv, în a șaptea zi de boală, care pare să aibă un prognostic relativ bun, cu o formă moderată. Ceilalți doi pacienți sunt manageriați în terapie intensivă, dar necesită manevre chirurgicale, ce impun internarea. Unul dintre ei este cu o evoluție post-operatorie foarte bună și, cel mai probabil, va merge acasă. Nou-născutul este cu mamă confirmată pozitiv, dar nu putem să spunem care a fost modul de transmitere. A fost transferat de la Maternitatea «Elena Doamna»”, a declarat dr. Lavinia Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, din Iași.

În edițiile anterioare ale Cotidianului „BZI” a fost prezentat un caz în premieră la Maternitatea „Elena Doamna”, din Iași, unde s-a născut primul bebeluș infectat de la mamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 decembrie 2024
30 decembrie 2024