Prima pagină » International » Kremlinul nu poate înțelege de ce fiicele lui Putin sunt sancţionate

Kremlinul nu poate înțelege de ce fiicele lui Putin sunt sancţionate

07 apr. 2022, 16:33,
în International

Fiicele lui Putin sunt sancţionate. Statele Unite ale Americii au anunțat ieri, 6 aprilie, noul pachet de sancţiuni la adresa Rusiei. Acest nou pachet le vizează şi pe cele două fiice adulte ale liderului rus, Maria Vorontsova și Katerina Tikhonova, precum și cele mai mari bănci publice și private din Rusia.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat joi, 7 aprilie, că nu înţelege aceasta mişcare a SUA.

„Bineînțeles că considerăm aceste sancțiuni în sine ca prelungirea unei poziții absolut turbate asupra impunerii restricțiilor. În orice caz, linia continuă privind impunerea de restricții împotriva membrilor familiei vorbește de la sine”, a declarat Peskov.

fiicele lui Putin sunt sancţionate, Maria Vorontsova si Katerina Tikhonova

Oficial, preşedintele rus Vladimir Putin are două fiice, respectiv Maria și Katerina, din căsătoria cu Ludmila Puţină, fostă stewardesă Aeroflot, de care a divorțat în 2013

Kremlinul nu înţelege de ce fiicele lui Putin sunt sancţionate

Fiicele lui Putin sunt sancţionate, aşa au declarat sursele din Statele Unite ale Americii, miercuri, 6 aprilie. Oficial, preşedintele rus Vladimir Putin are două fiice, respectiv Maria și Katerina, din căsătoria cu Ludmila Puţină, fostă stewardesă Aeroflot, de care a divorțat în 2013, fiind primul lider rus care divorțează, de la Petru cel Mare, în anul 1698.

Preşedintele Putin vorbește foarte rar despre copiii lui. În 2015, acesta a declarat că fiicele sale nu au plecat din țară, după cum se specula în mass-media la acel moment.

„Trăiesc în Rusia. Au fost educate doar în Rusia. Sunt mândru de ele; continuă să studieze și să muncească. Fetele mele vorbesc fluent trei limbi europene. Nu discut niciodată despre familia mea cu nimeni. Ele nu au fost niciodată copii-vedetă, nu le-a plăcut să fie în centrul atenției. Își văd de viața lo”, declara Vladimir Putin la conferința anuală de presă.

Liderul rus a mai precizat că fetele sale „se află la primii pași în carieră” și că „nu fac politică sau afaceri”.

Între timp, ambele fete au intrat în domeniul afacerilor. Acum, potrivit unui înalt oficial al administrației americane, fiicele lui Putin au fost puse pe lista sancțiunilor deoarece Statele Unite ale Americii cred că președintele rus și-ar putea ascunde unele dintre active prin intermediul lor.

„Avem motive să credem că Putin și mulți dintre prietenii săi și oligarhii își ascund averea, își ascund bunurile, cu ajutorul membrilor familiei”, a declarat oficialul citat de CNN.

fiicele lui Putin sunt sancţionate, fiica lui Vladimir Putin

Preşedintele Putin vorbește foarte rar despre copiii lui. În 2015, acesta a declarat că fiicele sale nu au plecat din țară, după cum se specula în mass-media la acel moment

UE ȘI SUA, sancțiuni asupra celor două fiice ale lui Putin

Se pare că sancțiunile impuse lui Vladimir Putin nu îl afectează doar pe el, ci are mai multe efecte negative și asupra familiei acestuia. Războiul din Ucraina a distrus speranțele fiicei celei mai mari a liderului de la Kremlin de a deschide în Rusia un centru medical de elită. Statele Unite ale Americii pregătește un set de sancțiuni pe care să-l impună celor două fiice ale lui Vladimir Putin. Uniunea Europeană de asemenea, dorește să procedeze la fel, pentru a-l determina pe președintele Rusiei să oprească invazia asupra Ucrainei.

Potrivit unor surse diplomatice, Uniunea Europeana și Statele Unite ale Americii ar dori să impună sancțiuni asupra celor două fiice ale lui Vladimir Putin, Maria și Katerina. Noul pachet de sancțiuni includ interzicerea tuturor investițiilor noi în Rusia, sancțiuni de „blocare completă” sporite asupra a două instituții financiare majore din Rusia – Sberbank și Alfa Bank – cât și sancțiuni împotriva oficialilor guvernamentali rusi și a membrilor familiilor acestora – inclusiv fiicele lui Putin.

„Astăzi, îi sancționăm pe copiii adulți ai lui Putin, pe soția ministrului rus de externe [Serghei] Lavrov și pe fiica acestuia și pe membrii Consiliului de Securitate al Rusiei”, a spus un oficial.

Dar, în acest sens, Kremlinul nu poate înțelege de ce fiicele lui Putin sunt sancţionate.

fiicele lui Putin sunt sancţionate, fiica lui Vladimir Putin

Acum, potrivit unui înalt oficial al administrației americane, fiicele lui Putin au fost puse pe lista sancțiunilor deoarece Statele Unite ale Americii cred că președintele rus și-ar putea ascunde unele dintre active prin intermediul lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`