Preşedintele Klaus Iohannis face vineri, 1 septembrie, o vizită în Delta Dunării, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD). Şeful statului este însoţit şi de Prima doamnă. Îmbrăcaţi complet în alb, Klaus şi Carmen Iohannis au ajuns, în jurul prănzului, în Delta Dunării.
Şeful statului a fost așteptat de ministrul Mediului, Mircea Fechet. Preşedintele şi Prima doamnnă au pornit apoi într-o plimbare cu barca.
Administraţia Prezidenţială anunţă că vizita confirmă preocuparea constantă a preşedintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional şi că are inclusiv rolul de a contribui la găsirea unor soluţii pentru provocările pe care le întâmpină Delta şi la mobilizarea actorilor relevanţi în implementarea unor măsuri optime.
Apariţie inedită a cuplului prezidenţial
Şeful statului se va întâlni, la Tulcea, cu autorităţi centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamental.
”Vizita în Delta Dunării confirmă preocuparea constantă a Preşedintelui Klaus Iohannis pentru problematicile legate de mediu, conservarea biodiversităţii şi limitarea efectelor schimbărilor climatice la nivel naţional şi internaţional. Obiectivele legate de protejarea florei şi faunei bogate trebuie să se îmbine armonios cu dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Pe lângă poluarea cu plastic sau exploatarea insuficientă a resurselor naturale din perspectiva sustenabilităţii, Delta Dunării s-a confruntat în ultimii ani şi cu impactul negativ al schimbărilor climatice, ale căror consecinţe – perioade lungi de secetă, deteriorarea calităţii apei şi scăderea rezervelor de peşte – pun în pericol biodiversitatea unică a Deltei, precum şi bunăstarea comunităţilor care trăiesc în regiune”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Imbracat in alb, parca e gay Werner Klaus Mouse