Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis va anunţa noul premier al României. Iată lista miniştrilor PSD – PNL
Klaus Iohannis va anunţa noul premier al României. Iată lista miniştrilor PSD - PNL

Klaus Iohannis va anunţa noul premier al României. Iată lista miniştrilor PSD – PNL

22 nov. 2021, 09:20,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Vești bune pentru România. După nu mai puțin de 80 de zile de criză politică, țara noastra va avea un nou șef al Cabinetului! Președintele Klaus Werner Iohannis va nominaliza astăzi, 22 noiembrie 2021, la prânz, noul premier.

După încă o zi de negocieri, președinții celor trei formațiuni politice se pare că au ajuns la un acord comun, însă nu au anunțat cine este propunerea de premier. În scenariul în care șeful Executivului va veni din partea Partidului Național Liberal, calculele s-au făcut în așa fel încât liberalii să primească circa 8 ministere.

Membrii PNL au pierdut ministere extrem de importante, iar asta stârnește în partid o mare supărare. La polul opus, Partidul Social Democrat primește 10 portofolii, printre care Finanțele şi Transporturile.

Pentru a ieși calculele, în urma negocierilor s-au născut și două ministere noi: unul al Antreprenoriatului și Turismului și celălalt al Familiei și Tineretului.

Reamintim faptul că marele absent de la negocierile cruciale din weekend a fost Florin Vasile Cîțu, președintele PNL.

Astfel, cele trei partide merg astăzi la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta președintelui României, Klaus Iohannis propunerea oficială de premier.

Ce ministere primește PNL

Ministerul de Interne – Lucian Bode

Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu

Ministerul Fondurilor – Marcel Boloş / Cristian Buşoi

Ministerul Educației – Sorin Câmpeanu

Ministerul Justiției – Alina Gorghiu/ Cătălin Predoiu/ Iuliana Scântei

Ministerul Energiei – Virgil Popescu

Ministerul Digitalizării – Raluca Ţurcan/ Robert Sighiartău

Ministerul Turismului – Florin Roman

Ce funcții va avea PSD cu Nicolae Ciucă premier

Președinte al Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu

Vicepremier – Sorin Grindeanu

Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu

Ministerul de Finanțe – Adrian Câciu

Ministerul Apărării – Vasile Dâncu

Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila

Ministerul Economiei – Radu Oprea

Ministerul Muncii – Marius Budăi

Ministerul Familiei şi Tineret – Gabriela Firea

Ministerul Agriculturii – Adrian Chesnoiu

Ministerul Culturii – Lucian Romaşcanu/ Ionuţ Vulpescu

Secretarul General al Guvernului – rang de ministru

Programul consultărilor de la Cotroceni

Klaus Werner Iohannis, președintele României, a transmis vineri, 19 noiembrie 2021, că luni va convoca partidele politice pentru o ultimă serie de negocieri. Cele trei mari formațiuni sunt programate la aceeași oră, mai precis ora 12.00.

„Am convocat luni, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru a încheia această criză politică, iar țara să fie guvernată de un Executiv puternic, susținut de o majoritate solidă”, a transmis, vineri după-amiază, pe contul de Facebook, președintele Klaus Iohannis.

„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru”, anunțase Administrația Prezidențială.

Ora 12:00:
– Partidul Național Liberal (PNL)
– Partidul Social Democrat (PSD)
– Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
redactia.ro
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
a1.ro
Ce amenzi pot primi cei care și-au tăiat buletinele și pașapoartele după ce George Simion a pierdut alegerile prezidențiale
Playtech.ro
Afacerea „Carnet de CEC”, în 2025. Obiectul din comunism se vinde acum cu mii de lei
observatornews.ro
Ce soluţii au românii care se vor trezi cu facturi duble la energie din iulie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Criza bate la ușă, iar trei bancnote dispar de pe piață. Vor fi înlocuite cu altele
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
A erupt și spune tot ce știe despre George Simion. Dezvăluiri teribile despre banii publici și planul pe care îl avea cu Georgescu
Playtech.ro
De unde iei adeverințele de muncă dacă firma nu mai există? Paşi de urmat şi costuri
Dailybusiness.ro
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
RomaniaTV
Cine este SSP-istul lui Nicușor Dan. Le-a înnebunit pe internaute, care îl vor de bărbat, doar că el e puțin... însurat: Îl caut pe domnul de la SPP pentru o prietenă
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Concedieri 2025. 100.000 de bugetari sunt angajaţi pe pile şi vor fi disponibilizaţi
redactia.ro
George Simion a plecat din țară în ziua în care Nicușor Dan a fost validat președintele României. Simion a fost surprins într-un loc neobișnuit la discuții
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`