Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis: ”Cui i-a folosit această discuţie politicianistă a PSD-ului care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere?”

Klaus Iohannis: ”Cui i-a folosit această discuţie politicianistă a PSD-ului care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere?”

02 sept. 2020, 22:00,
Bianca Rebegea în Actualitate

Klaus Iohannis, președintele României, vorbește despre moțiunea de cenzură și despre faptul că parlamentarii din PSD încearcă să „saboteze și să pună piedici”. Acest lucru apare în contextul în care cvorumul nu a fost întrunit.

„Am asistat luni la o situație care a frizat ridicolul în Parlament. Timp de mai multe zeci de minute s-a așeptat întrunirea cvorumului necesar pentru dezbaterea și votarea acelei moțiuni neavenite. Cei care au iniţiat acest demers nu au fost în stare să asigure prezenţa în sală a propriilor parlamentari. Am spus de la început că e cinică şi iresponsabilă depunerea unei moţiuni de cenzură într-un moment în care toate eforturile trebuie canalizate pentru combaterea pandemiei și cu puține luni înainte de alegerile parlamentare la termen.

După eşecul previzibil și lamentabil de luni, mă întreb cui i-a folosit această discuţie politicianistă a PSD-ului care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere. Ce soluții pot aştepta românii de la un partid atât de lipsit de seriozitate, care acţionează nu pentru cetățeni, ci doar pentru propriii membrii?”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis: ”Cui i-a folosit această discuţie politicianistă a PSD-ului care pur şi simplu nu îşi poate stăpâni setea de putere?”

Acesta a apreciat că partidele „nu s-au alăturat unor interese strict electorale” și şi-a arătat speranţa că PSD se va gândi cu seriozitate la această lecție.

„În România, politica nu se mai poate face urmărind doar mizele mărunte de partid. Unii liderii ai PSD continuă să inducă ideea depunerii unei noi moţiuni de cenzură care să fie depusă în următoarea perioadă. Încetaţi cu aceste jocuri cinice care nu fac decât să provoace neîncredere și să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19. Criza sanitară pe care o traversăm a generat reacţii în lanţ care au arătat mai clar decât oricând eşecul instituţional acestui mod de a face politică, specific ultimilor 30 de ani și care a fost patentat de PSD”, a mai spus Iohannis.

După ce Klaus Iohannis a atacat PSD, Marcel Ciolacu a răbufnit: ”Toată lumea s-a săturat de această placă”

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, Klaus Iohannis a atacat, din nou, PSD. Tocmai de aceea, Marcel Ciolacu a declarat că este sătul să audă mereu aceeași placă.

„Toată lumea este vinovată, mai puțin guvernul său. Nimeni nu știe cum se deschid școlile sau cum se vor desfășura alegerile.

Toată lumea s-a săturat de această placă. Cum să acuzi moțiunea că depune moțiune? Știu că deputatului de Arad i s-a promis un post de secretar de stat la Transporturi.

PSD a fost de vină pentru că s-a depus moțiunea de cenzură.

Președintele României a devenit președintele PNL-ului și la fiecare ieșire înjură partidul din opoziție”, a spus Marcel Ciolacu.

De asemenea, într-o intervenție telefonică la Antena 3, președintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că Iohannis trebuie să intre urgent în haina de președinte sau să dea un decret să desființeze PSD, să desființeze Parlamentul, să suspende Constituția, să rămână doar el și PNL în țară.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Rezultate BAC 2025. Află primul ce note s-au luat anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
Playtech.ro
Gestul neașteptat al lui Klaus Iohannis înainte de a intra în biserică la Sibiu. Ce a făcut când a văzut un cerșetor. Imaginile au devenit virale
observatornews.ro
Cum a ajuns o bătrână să primească o factură la curent de 28.300 €. Casa, locuită doar ocazional
Playsport.ro
O femeie și fiica ei au strâns 8.000 de sticle, apoi au construit o casă cu 7 camere: „Pentru noi a fost o metodă de supraviețuire”
Evz.ro
Ponturi din piața imobiliară. Locuințe ieftine în marile orașe
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
Dailybusiness.ro
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
RomaniaTV
Adio garanţia de 50 de bani la punctele de reciclare. Românii, campioni în campania SGR
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`