Klaus Iohannis, fostul președinte al României, a ajuns, miercuri, 12 februarie, la locuința sa din Sibiu după un drum de peste patru ore. Asta după ce a plecat de la Palatul Cotroceni la ora 12:24, într-o mașină care – surpriză! – nu mai avea nici urmă de antemergător sau girofar.
Fostul șef al statului a sosit la destinație la ora 16:37, demonstrând că, fără protocolul prezidențial, România devine o țară surprinzător de mare.
Iohannis, aplauze reținute și o retragere pe fugă
La plecarea de la Cotroceni, Iohannis a fost salutat de angajații Administrației Prezidențiale. Aplaudat, dar nu prea entuziast, fostul președinte le-a răspuns doar cu un scurt gest din mână, poate deja grăbit să testeze cum e viața de rând pe șoselele patriei.
Ceremonia de încheiere a mandatului a fost una sobru-minimalistă, cu o Gardă de Onoare și preluarea interimatului de către Ilie Bolojan.
Părăsind Palatul Cotroceni fără privilegiile obișnuite, Iohannis a simțit pe pielea sa cum este să mergi prin România fără a beneficia de sirene care îți deschid drumul.
Probabil că a fost un bun moment de meditație la cei 10 ani petrecuți ca președinte, dar și la cât de lung poate părea drumul București-Sibiu atunci când ești prins în ambuteiaje.
Ce urmează pentru fostul președinte
Deși nu mai are imunitatea prezidențială, Iohannis beneficiază de o serie de avantaje specifice foștilor șefi de stat, conform legii 406/2001: locuință de protocol, pază SPP, o indemnizație generoasă de 25.000 de lei lunar, dar și acces la un autoturism de serviciu. Din păcate pentru el, nici unul dintre aceste privilegii nu poate include un antemergător.
Totuși, viața liniștită din Sibiu vine cu o mică umbră de incertitudine. Pierderea imunității înseamnă că orice condamnare definitivă i-ar putea anula toate beneficiile actuale. Dar, până atunci, fostul lider poate să își savureze liniștit statutul de pensionar privilegiat – cel mai probabil, cu o cafea și un zâmbet ironic la ceas de seară.
Cu un discurs laconic, Iohannis a explicat luni, 10 februarie, că demisia sa are scopul de a evita „o criză inutilă” provocată de inițiativa de suspendare din Parlament.
„Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii”, a declarat el, sugerând că orice alt scenariu ar fi fost prea mult chiar și pentru nivelul de dramă politică obișnuit din România.
Și astfel, Klaus Iohannis, cel care a fost cândva simbolul „României lucrului bine făcut”, a pornit în cea mai lungă călătorie fără girofar a carierei sale. Și cine știe? Poate că, blocat la un semafor, fostul președinte va avea timp să reflecteze la cât de lung e drumul până la recunoștința istoriei.
Sa îl ….. în/ la …..
Da și? Alta grija? Respect@!
”cei nouă ani petrecuți ca președinte”
Nu mai scrieți prostii, informați-vă înainte, a stat peste 10 ani, 2014-2025.
S-a grabit sa dea de mancare la gaini si sa nu intarzie la ore profesoara Carmen.O sa ia caruta si o sa-si desfasoare munca de inspectoras de fizica prin judet.
A petrecut 10 ani ca presedinte,nu si-a exercitat functia de presedinte.
A fost presedinte 10 ani si ceva dobitocul . Un jeg
Romanii nu respecta minoritatile ,la romani daca un minoritar obtine o medalie pentru romania este roman ,daca nu este tigan.Peste ani se va afla ce a facut iohanis pentru romania ,acu e mutu dar cind se va afla adevarul va fi respecat dar probabil nu va mai fi in viata .Acu pentru romani a fost bun golanul basescu sau comunistul iliescu ,omul care a tacut si a facut nu a fost bun.Numai aportul lui la PNNRR a fost substantial dar altele …nici nu mai vorbesc.
Basescu-Petrov si-a luat in parte papara,probabil asa se va intampla pe buna dreptate si cu Iohanis.
Ca presedinte nu trebuie sa multumesti numai o minoritate.
lasa ca va multumeste georgescu