Jurnalistul Ion Cristoiu: „Postdecembrismul – Epoca supremației de Netăgăduit a Hîrtiei asupra Realității”

Ce era socialismul real. Într-una din edițiile Jurnalului meu video observam că postdecembrismul românesc poate fi definit drept conflictul etern dintre Cele de pe hîrtie și Cele din realități. Meșteșugul politicii reclamă înainte de toate adaptarea legilor, a programelor, a măsurilor, a planurilor chiar și a visurilor vizînd viitorul la realitățile specifice ale țării respective. Pe vremea cînd se discutau chiar în interiorul Lagărului Socialist problemele tot mai mari ale socialismului real, cum li se spunea regimurilor din Europa de Est și Centrală, una dintre explicațiile dificultăților din aceste țări se referea la impunerea de către Moscova altor țări, cu alte realități, modelul sovietic de socialism. Se spunea printre altele că URSS n-a moștenit de la Rusia țaristă proprietatea privată asupra pămîntului. Asta a justificat într-un fel înființarea colhozurilor. Mujicul nu-și dădea pămîntul la colectiv și prin urmare nu-și asuma dramele țăranului din România sau din Cehoslovacia, care trebuia să renunțe la pămîntul asupra căruia era proprietar.

Acum se știe că în esență comunismul nu corespundea firii umane, axate pe proprietate, pe concurență, pe interes propriu. Da, dar esența discuției despre adaptarea socialismului la realitățile specifice ale fiecărei țări rămîne. Democrația e firește democrație, și teza unei democrații originale într-o țară ca România, lansată și susținută de Ion Iliescu după decembrie 1989, era hazardată. Asta nu înseamnă că în măsurile, în legile, în proiectele, în programele instituțiilor democratice, ale partidelor nu trebuie să ținem cont de realități.

Stirile PROTV

Cât costă un zbor până în SUA după ce România a intrat în Visa Waiver. Prețul biletelor București - New York după 31 martie

RomaniaTV

Andra a ANUNȚAT despărțirea la început de an. A preferat să dea ea VESTEA ȘOC: 'Nu ne-am certat, dar...'

Din nefericire postdecembrismul e de la un capăt la altul epoca supremației de netăgăduit a Hîrtiei asupra Realității. Programele de Guvernare, Programele electorale rămîn doar pe hîrtie. Nu numai pentru că sînt o cale de păcălire a electoratului, ci și pentru că sînt produse exclusiv în birouri. Legile trebuie să corespundă realităților noastre specifice. Să dau un exemplu. În Olanda, consilierii municipali sînt de secole oameni pricopsiți sau ceea ce la noi s-ar numi oameni onorabili. Poate fi comparat consilierul municipal de la noi, în mod obișnuit un rupt în fund, ahtiat după îmbogățire, cu consilierul din Olanda, care vede în funcția sa un simplu mijloc de dedicare concetățenilor. Ne tot întrebăm de ce în Danemarca ministrul vine cu bicicleta la birou iar la noi cu mașină cu girofar. Pentru că în Olanda ajungi ministru dintr-o postură de om pricopsit. Parvenirea la o funcție publică nu e văzută ca la noi drept apucare a lui Dumnezeu de un picior, ci pur și simplu ca unul dintre momentele în care faci altceva decît ceea ce ai făcut pînă acum.

*

Mai tare ca Literatura. Citind și fișînd pentru cartea pe deplin abandonată Jurnalul unei obsesii – Camil Petrescu – am parcurs cu creionul în mînă și eseul Figures du passé: Danton, publicat de Louis Madelin, în 1914, la Hachette. Nu știu ce mi-am notat din volum pentru cartea mea. Am descoperit mai zilele trecute într-un caiet de eseuri această notă izvorîtă din lectura cărții lui Louis Madelin:

„Iată una din cărţile cu care nici un roman contemporan nu se poate compara. O istorie a revoluţiei franceze, ca de altfel o istorie a oricărui timp de istorie accelerată, întrece prin forţă şi autenticitate literatura. Cît de mult poate inventa literatura, rupîndu-se de realitate, sub semnul ficțiunii? Mai nimic față de viață. Danton, aşa cum a fost el în revoluţie, e un personaj shakesperian. Singura deosebire față de un personaj din Shakepeare e faptul că Danton a existat. Orice roman este o povestire, în care unui personaj i se întîmplă ceva. Faţă de roman, Istoria are avantajul de a nu fi imaginat faptele. Sînt în Revoluția franceză – şi în viaţa lui Danton – momente în care realitatea întrece închipuirea: Asaltul asupra palatului regal, războiul cu Prusia, lupta cu iacobinii, faimoasele înfruntări oratorice din Convenţie, procesul lui Danton.”

Citind aceste rînduri scrise cu decenii în urmă îmi dau seama că prefiguram în vremea respectivă teza mult îndrăgită și mult susținută de mine astăzi, cea a Istoriei – marele prozator.