Jurnalistul Ion Cristoiu: „O eternă controversă rusească, valabilă și azi, sub Vladimir Putin”

1. Sub titlul Cartea Albă a Securităţii (23 august 1944-30 august 1948), Serviciul Român de Informaţii a reunit, în 1997, un volum de documente confidenţiale din anii imediat postbelici. În această senzaţională culegere întâlnim şi textul de mai jos, referitor la supravegherea informativă a primului ministru, dr. Petru Groza:

„Raport nr. 2 / 28 mai 1945 Relativ la P.G. în ziua de 27 mai 1945, domnul doctor s-a sculat de dimineaţă, de la ora 6, a venit frizerul şi pedicuristul, apoi a lucrat în cabinet pană la ora 11. La ora 11 a ieşit afară să se plimbe, unde îl aşteptau nişte domni de la Frontul Plugarilor, în frunte cu domnul Bela. La ora 12.45, a plecat însoţit de un domn Tamaş pe B-dul Lascăr Catargiu nr. 14, unde stă domnul Suşner, fost coleg de închisoare, şi care de două luni se află bolnav, ceea ce l-a determinat să-i facă o vizită. La ora 13.40, a plecat de la adresa sus-numită ca să ia masa la domnul Meteş, pe strada Domniţa Anastasia nr. 8, etaj 11, unde a stat pană la ora 15.15, de unde a venit acasă şi a dormit pană la ora 17. La ora 17 s-a sculat şi a lucrat pană la ora 18.45, când a plecat la cluburile Metropol şi Jockey Club, care se află pe lacul Herăstrău, unde s-a întâlnit cu prinţul şi prinţesa Racoviţa şi cu domnul şi doamna Vasilopol de la Preşedinţie, unde au vizitat cluburile sus-numitei şi au băut câte două sticle de bere. La ora 21 au venit acasă, însoţindu-l pană la poartă. La ora 21.15, a trimis maşina să aducă o doamnă al cărei nume îl voi da ulterior şi care a rămas cu domnul doctor. Eu am plecat la ora aceea deoarece îmi venise schimbul şi domnul doctor a spus că nu mai pleacă nicăieri. Urmează raport ulterior.
Cu respect, Agentul Salcâm”.

RomaniaTV

Bomba momentului. Cristela Georgescu l-ar putea înlocui pe Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale

Observatornews.ro

Bătrân căzut în curtea spitalului din Vâlcea şi rănit la cap, ignorat de medici: "N-avem ce să-i facem". Martorii l-au cărat pe braţe în interiorul secţiei

2. Am luat de acasă, din greșeală, în loc de Părinți și copii, romanul Cuib de nobili, al lui Turgheniev. Făcusem asta pentru a-mi asigura lectura zilnică, de weekend, de 10 pagini. Din nenorocire, m-a lovit lectura patimă, cea prin care mă apucă patima față de un personaj, ca în copilărie și adolescență, și până n-am terminat-o, sărind peste paginile de descrieri, deși pentru asta o cărasem cu mine, nu m-am lăsat. Spre deosebire de Petiukov, Un cuib de nobili mi s-a părut atinsă de tezismul tipic literaturii ruse din secolul al XIX-lea, suspectată de mine ca premergătoare instaurării bolșevismului. Tema centrală, subiect de trăncăneală tipic cehoviană sau mai degrabă tipic rusească, rămâne eterna problemă a Rusiei – inclusiv a Rusiei de azi – relația între tradiții și instituțiile de tip european, între reforme venite din afară și reforme dictate de evoluția internă. Pe această temă se confruntă Panșin, un personaj despre care Eminescu ar fi scris că la Pariş învață și Lavrețki, indiscutabil vocea autorului:

„Rusia, spuse Panşin, a rămas în urma Europei; ea trebuie împinsă ca s-o ajungă. Se afirmă că suntem tineri, e o absurditate; şi apoi suntem lipsiţi de ingeniozitate; însuși Homiakov recunoaşte că n-am inventat nici măcar capcana de prins şoareci. Prin urmare, suntem nevoiţi să împrumutăm de la alţii. Suntem bolnavi, spune Lermontov, şi sunt de acord cu el; noi însă suntem bolnavi pentru că suntem numai pe jumătate europeni; leacul nostru să-l căutăm în ceea ce ne-a adus vătămarea. (Le cadastre, își zise Lavreţki.) La noi, urmă Panşin, capetele cele mai luminate – leş meilleures tetes – sunt convinse de mult de aceasta. În fond, toate popoarele sunt la fel. Introduceţi doar instituţii bune – şi cu asta, basta! Desigur, ele pot fi adaptate la obiceiurile locale existente, asta-i o treabă a noastră, o treabă a slujbaşilor (aproape că a spus: a oamenilor de stat); iar în caz de nevoie, fiţi pe pace, instituţiile înseşi vor transforma aceste obiceiuri.”

Așadar, în concepția lui Turgheniev (romanul se petrece în 1842), Panșin întruchipează – om fără inimă, superficial, cum îl pictează autorul – Europenismul, Occidentalismul care se prezintă rușilor ca model de urmat. Lavrețki îi dă replica, potrivit lui Turgheniev, îl face praf, astfel:

„Lavreţki nu se supără, nu ridică tonul (îşi aminti că şi Mihalevici îl botezase înapoiat, dar voltairian) şi, cu calm, îl făcu praf pe Panşin pe toată linia. Îi demonstră că nu sunt posibile salturile şi transformările trufaşe de sus, din cancelarii, transformări care nu-s justificate nici de cunoaşterea pământului natal, nici de o credinţă reală într-un ideal, chiar dacă acesta ar fi negativ. Dădu ca exemplu propria-i educaţie, ceru să se recunoască, în primul rând, dreptatea poporului şi aceasta să fie recunoscută cu umilinţă, cu acea umilinţă fără de care nici cutezanţa împotriva minciunii nu este posibilă.”

S-ar putea spune că ne aflăm într-un timp când Rusia trebuia să aleagă între Europa și Asia, între tradițiile naționale și reformele venite din afară, care impun imitarea. Numai că iată această controversă e valabilă și azi, sub Vladimir Putin, când specificul național pare să fi biruit asupra imitării realităților din Occident.