Jurnalistul Ion Cristoiu: „Despre Gingis Han la Analize”

Din motive care-mi scapă, pentru a-mi scoate o măsea doctorul de la clinica de lux vrea să-i aduc un snop de analize ale sîngelui. Pentru asta trebuie să mă scol de dimineață și, pe nemîncate, să merg la policlinică. La una din apropiere. Aș putea s-o iau pe jos. Nu mă îndeamnă în fiecare zi Radio România Actualități, într-un pachet de publicitate de interes public, să fac zilnic pe jos 30 de minute, în interesul sănătății mele? De la secretariatul clinicii de Stomatologie mi se spune că sînt programat pentru extracție (ce chestie asta cu analizele! parcă mi-aș face un chiuretaj și nu o operație pe vremuri la îndemîna chiar și a bărbierilor) pentru joi, pe la prînz. Ar trebui să am rezultatele pînă atunci. Socotind că mersul pe jos m-ar întîrzia (cu cît e mai de dimineață, cu atît e mai bine), iau un taxi. Ascult pe drum analizele politice de Dreapta ale taximetristului. Potrivit unui nărav de veacuri al neamului nostru cu cît ești mai rupt în fund, cu atît ești mai de Dreapta, altfel zis, cu ciocoii.

Mentalitate de slugă!
Pe taximetrist nu-l dau veniturile afară din casă. De aia e atît de dușmănos cu Socialiștii.

Știind că voi aștepta de o să-mi vină rău, am cumpănit înainte de a pleca ce să iau cu mine pentru a citi. Era vorba de o carte; tabletă port cu mine indiferent de locul în care merg. Ezit între Histoire de lʼEmpire mongol, de Jean Paul Roux, din care citesc înainte de căderea în somn, și broșura în română Imperiul mongol și Gingis Han, în varianta originală, de la Gallimard, în 2002, Genghis Khan and lʼEmpire mongol, de Jean-Paul Roux Flavigny. Jean – Paul Roux e un cercetător de faimă mondială al Asiei. De ce l-or fi pricopsit ai noștri și cu Flavigny?

RomaniaTV

Prețuri EXAGERAT DE MARI, la patiseria Danei Nălbaru. Fanii sunt furioși: Am dat 135 de lei pe 2 dobrogene, 2 ceaiuri reci și 2 prăjituri

Observatornews.ro

Primele ipoteze după jaful tezaurului dacic. Cine ar fi putut să fure Coiful de la Coțofenești și cele trei brățări de aur: "A fost o comandă"

Optez pînă la urmă pentru broșură. E subție, e mică, și pe deasupra e în românește. La cît de tare sînt dat peste cap de trezitul de dimineață, mi-ar fi imposibil să pricep ceva dintr-o carte în franceză, mai ales cum e Histoire de lʼEmpire mongol, lucrare de minuție plictisitoare a lui Roux.

Orice instituție de sănătate te deprimă fie și prin gîndul că aici vin cei bolnavi, fie prin starea ta de boală. În cazul instituțiilor de sănătate de la noi deprimarea e dublă. Celei provocate de gîndul bolii i se adaugă atmosfera tipică unei țări de la marginea civilizației, cu pacienți siniștri și medici asemenea. Încă de afară la Clinică, de dimineață, mă întîmpină aglormerația de la corpul B. O coadă uriașă are drept cauză faptul că aici se fac analize decontate de Casele de Sănătate. Dincoace, la corpul botezat A, analizele sînt contracost. O jună în albastru, ieșită în pridvor, previne prin strigăte pe cei de la coada de aici că analizele pe baza trimiterii de la medicul de familie (cele decontate) se fac în clădirea cealaltă. Cîțiva de la coada de aici pleacă dincolo. Atmosfera de aici e de nervozitate fără rost. O cucoană descinsă parcă din lumea lui Caragiale, unde femeile beau mastică, vrea să intre prin față pe motiv că are programare la medic la 9. Cei de la coadă o iau peste picior. Indiferent de ora programată trebuie să stea la coadă! După ce treci prin examenul inutil al controlului anticovid, ajungi în hol. Deprimarea se adîncește. Holul e strîmt. Înghesuială la Analize. Înghesuială la recepție. Măștile, purtate de toată lumea, adîncesc sinistrul atmosferei. Deși sînt și pacienți tineri, toți cei de acolo par bătrîni, bolnavi de moarte și neputincioși. Deși sînt și unii pricopsiți, toți cei din hol, șezînd sau trecînd, par coborîți din Azilul de noapte al lui Gorki. La Analize nu se dau bonuri de ordine. Dispozitivul de bonuri de ordine a înțepenit la numărul 52. În absența lui, nu știi cînd îți vine rîndul. Procedura bonului de ordine îți spune în orice moment cîți mai sînt înaintea ta. Acum nu știi cîți sînt și dacă cei pe care o tipă ieșită din cabinet îi strigă ca la Armată (nimic mai penibil decît să-ți auzi numele strigat ca la Armată într-o mulțime frenetic de curioasă) sînt sau nu la rînd.

Mă așez pe scaun și scot cartea despre Genghis Han. Mare lucru nu pot citi cîtă vreme nu știu cînd voi fi strigat. Dacă ești lîngă ușă te scutesc de a-ți mai striga numele în cele patru colțuri cardinale. Noroc că e o carte cu poze. Văd pentru prima dată cum arăta șeaua cu scările mici ale călăreților mongoli. Aflu, deși prea ușor să mă concentrez nu mi-e, că fratele vitreg a murit la vînătoare și nu ucis de Temijdin și fratele, așa cum scriu alții. Aș fi aflat și alte lucruri în polemică subînțeleasă cu alte lucrări, dacă nu mi-aș fi auzit numele strigat: Cristoiu Ion, ca la apelul de seară la cazarmă.