Prima pagină » Local » Județul Iași s-a poziționat pe locul 9 pe țară ca număr de cazuri noi de coronavirus! Rata de infectare este de circa 1,3 la mia de locuitori pe o perioadă de 14 zile
Județul Iași s-a poziționat pe locul 9 pe țară ca număr de cazuri noi de coronavirus! Rata de infectare este de circa 1,3 la mia de locuitori pe o perioadă de 14 zile

Județul Iași s-a poziționat pe locul 9 pe țară ca număr de cazuri noi de coronavirus! Rata de infectare este de circa 1,3 la mia de locuitori pe o perioadă de 14 zile

11 feb. 2021, 02:00,
Alexandra Abonicesei, în Local

Scăderea numărului de cazuri de COVID-19 raportate în ultimele săptămâni a poziționat județul Iași pe locul 9 pe țară. Numărul de decese a ajuns la 544 după aproximativ 11 luni de la debutul pademiei. Locurile din secțiile de Terapie Intensivă a spitalelor suport COVID-19 redau situația cea mai concretă a trendului descendent al infectărilor

În urmă cu două luni, județul Iași se poziționa în top 5 pe țară, ca număr de noi cazuri confirmate pozitiv cu coronavirus. Pe 10 februarie 2021 s-a plasat pe locul 9, după ce au fost confirmate pozitiv 82 de persoane. Trendul descendent al numărului de cazuri confirmate trece dincolo de raportările de cazuri noi. Ceea ce este la fel de important pentru a prezenta situația pandemiei după aproape 11 luni sunt locuri libere din secțiile de Terapie Intensivă. În luna decembrie 2020, în spitalele suport-COVID-19 cu greu se eliberau mai mult de 2-3 paturi, fiind imediat ocupate de alți pacienți. După prima săptămână a anului 2021, situația s-a schimbat. Raportările zilnice confirmau un număr de 10, chiar 15 paturi de ATI libere pentru pacienții care suferă de o formă gravă a bolii. Ieri, pe 10 februarie 2021, erau 9 locuri libere la Terapie Intensivă.

Rata de infectare în județul Iași la mia de locuitori

La o analiză pe o perioadă de 14 zile în anul 2021, în județul Iași, rata de infectare este de cuprinsă între 1-1,4 la mia de locuitori. În total sunt 1.008.254 de ieșeni, inclusiv rezidenți. Rata de infectare fără focare scade sub 1 la mie, de exemplu în perioada 20 ianuarie 2021 – 3 februarie 2021 au fost aproximativ 1.300 de cazuri noi, dintre care în jur de 500 erau persoane confirmate pozitiv în focarele existente. Dacă în urmă cu două luni, la finalul lunii noiembrie 2020, nu se mai găsea un pat liber în secția de Terapie Intensivă, ieri, 10 februarie, erau libere 9 paturi ATI: 3 paturi ATI la Spitalul de Pneumoftiziologie, un pat la Spitalul Municipal Pașcani, unul la Spitalul de Recuperare, un altul la Spitalul C.F. Iași și 3 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie.

Medicii de familie din Iași au observat că mulți dintre pacienți nu mai fac testul PCR. O parte dintre ei recunosc după simptomele avute că sunt infectați cu coronavirus și decid să se izoleze la domiciliu, în timp ce alții comandă testul rapid antigen. În aceste situații nu se pot raporta ca și cazuri noi de persoane infectate către Direcția de Sănătate Publică din Iași. Medicii le recomandă testarea, dar se izbesc de refuzul lor. Ceea ce poate dovedi clar tendința de scădere a numărului de cazuri sunt locurile disponibile din spitalele suport-COVID-19.

Peste 200 de paturi libere în spitalele suport-COVID-19 din Iași

Pe 10 februarie 2021, în spitalele suport COVID-19 mai erau libere 224 de paturi: 29 de paturi la Spitalul de Boli Infecțioase, 3 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 6 paturi la Spitalul Hârlău, 20 de paturi ATI la Spitalul de Recuperare, 71 de paturi la Spitalul C.F. Iași, 5 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 16 paturi la Spitalul Militar, 74 de paturi la Spitalul C.F. Pașcani. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, erau ocupate trei paturi ATI.

De asemenea, 6 bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în unitatea medicală. De la debutul pandemiei până ieri, 10 februarie 2021, s-au emis în total 32.414 decizii pentru persoanele aflate în izolare și 33.239 de decizii pentru persoanele aflate în carantină. Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Iași, ieri, un număr de 1.800 de persoane se aflau în izolare, iar 3.342 de persoane erau carantinate la domiciliu.

Ieri, în județul Iași, 82 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus

De la debutul pandemiei au fost confirmate pozitiv cu coronavirus 32.101 persoane. Ieri, pe 10 februarie 2021, au fost 82 de cazuri noi de COVID-19 și 24 au fost externate din spital. Referitor la gradul de ocupare al paturilor, inclusiv paturi ATI, din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 228 de paturi, din care 40 sunt paturi ATI. Situația cu privire la gradul de ocupare pentru paturile ATI a fost astfel: 9 paturi ocupate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, 3 paturi la Spitalul de Pneumoftiziologie, 5 paturi la Spitalul Municipal Pașcani, 4 paturi la Spitalul de Recuperare, 6 paturi ATI la Spitalul C.F. Iași, 13 paturi la Spitalul de Neurochirurgie. În perioada 9-10 februarie 2021 s-au înregistrat 3 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 544.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *