Prima pagină » Coronavirus » Județul din România care intră în carantină: „S-a ajuns aici pentru că n-au fost restricții severe!”
Județul din România care intră în carantină:

Județul din România care intră în carantină: „S-a ajuns aici pentru că n-au fost restricții severe!”

24 iul. 2020, 11:56,
în Coronavirus

Se iau măsuri extreme în Argeș după ședința care a avut loc miercuri, pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

Se închid terasele şi pisicinele, se suspendă târgurile. Zece localități din Argeș sunt monitorizate atent, în funcție de evoluția numărului de cazuri de îmbolnăviri, urmând să se decidă luni eventuale măsuri de carantinare zonală.

1. administratorii piețelor agro-alimentare, precum și operatorii economici având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spațiilor comerciale a respectării de către vănzători și cumpărători a măsurilor de conduită socială și prevenție – evitarea aglomerării, păstrarea distanței de 1,5 metri între cetățeni, purtarea măștii de protecție și a mănușilor de unică folosință de către personalul care deservește populația;

2. se dispune suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg, bâlci și alte asemenea, precum și activitatea de agrement în spații de tip piscină, bazin de înot, cu excepția activităților fizice desfășurate, potrivit legii, de către sportivii de performanță, în toate localitățile județului Argeș, în perioada 23.07. – 09.08.2020, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcție de evoluția fenomenului Covid 19;

3. administratorii societăților comerciale care dețin terase a căror activitate a fost redeschisă pe perioada stării de alertă vor proceda la reducerea programului de funcționare a acestora până la ora 22.00 în cursul săptămânii și ora 23.00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.
Localitățile aflate în prezent în evaluare sunt: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Costești, Bălilești, Bascov, Brăduleț, Buzoești, Davidești, Micești, Stâlpeni și Vulturești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 ianuarie 2025
04 ianuarie 2025