Prima pagină » Actualitate » Judecătorii de la Curtea Constituțională decid astăzi asupra plafonării dobânzilor la bănci

Judecătorii de la Curtea Constituțională decid astăzi asupra plafonării dobânzilor la bănci

23 sept. 2020, 08:56,
Cristian ZAVASTIN în Actualitate

Judecătorii de la Curtea Constituțională decid astăzi asupra plafonării dobânzilor la bănci. Este vorba despre legea privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Sesizarea a fost transmisă Curţii Constituţionale de parlamentari PNL.

Pe 6 mai, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Judecătorii de la Curtea Constituțională decid astăzi asupra plafonării dobânzilor la bănci

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament stipulează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

PSD consideră important plafonarea dobânzilor

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de patru ori mai mare faţă de media Uniunii Europene.

”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, spunea Alfred Simonis.

Senatorul Cătălin Zamfir, iniţiatorul legii, spunea că în majoritatea țărilor din UE există plafonarea dobânzilor.

„Majoritatea statelor din UE (Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania) practică plafonarea dobânzilor, utilizând diferite metode calcul. De exemplu, în Germania, plafonarea dobânzii s-a făcut prin hotărâre judecătorească (DAE maxim= 2X DAE mediu). În plus, dobânda medie la credite ipotecare pentru persoane fizice în UE este 1.41%, în vreme ce în România este 6.99%. Aşadar românii plătesc costuri cu creditarea triple faţă de cetăţenii germani. În acelaşi timp şi profiturile băncilor sunt triple faţă de media europeană”, a precizat Cătălin Zamfir.

Cosette Chichirău crede că este un proiect de lege ”populist” şi ”neconstituţional”

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind ”populist” şi ”neconstituţional”.

„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a precizat Costte Chichirău, cerând atunci respingerea proiectului.

Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
a1.ro
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Playtech.ro
Schimbarea uriaşă observată la Nicuşor Dan! Mulţi sunt îngrijoraţi, ce se întâmplă cu preşedintele este...
observatornews.ro
Un oraş din vestul Europei oferă turiştilor un sejur gratuit de 14 zile. "I-am spus soției: Am să mă mut aici"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ce face Monica Bârlădeanu în timp ce Valeriu Gheorghiță doarme. Cine s-ar fi gândit
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ce s-a ales de Cătălina Ponor, fosta mare gimnastă a României. Transformarea fizică a campioanei este totală și surprinzătoare 
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 mai 2025
30 mai 2025