Jonathan Parlea a murit în noaptea zilei de vineri. Medicii nu i-au mai putut salva viața. Era internat de 9 zile la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul „Sf. Maria“ din Iași, în stare extrem de critică.
Încă de la sosirea în această unitate medicală, prognosticul medicilor a fost rezervat. Jonathan a lăsat în urma lui durere și suferință.
Jonathan Parlea a murit! Anchetă de proporții la Spitalul „Căi Ferate” din Pașcani pentru a afla cum a ajuns adolescentul în stare critică
Pe 1 octombrie, Jonathan Pârlea a fost internat la Spitalul „Căi Ferate” din Pașcani pentru o banală operație de apendicită. După ce a intrat în sala de operații, medicii i-au administrat, conform protocolului, medicamentele preanestezice, medicamente care se dau pacienților înainte de a li se administra anestezia generală. Băiatul a intrat în stop cardio-respirator și, la scurt timp, în comă. A fost transferat de urgență la Spitalul „Sf. Maria” din Iași. Imediat după, în Spitalul „Căi Ferate” din Pașcani au început investigațiile care să clarifice motivul pentru care Jonathan Pârlea a făcut stop cardio-respirator.
„Am analizat cazul pacientului Jonathan Pârlea și am ajuns la concluzia că este un eveniment advers asociat activității medicale. Conform legislației în vigoare, unitatea medicală a fost obligată să raporteze incidentul în CaPeSaRo, o aplicație de sub tutela Autorității Națională de Management al Calității în Sănătate. A doua zi am completat aceste documente. Răspunsul îl primim în maximum 30 de zile, timp în care facem analiza cauzei rădăcină, dar și măsurile care pot fi luate de acum încolo”, spune dr. Cătălina Roșca, manager la Spitalul „Căi Ferate” din Pașcani.
Jonathan Pârlea nu ar fi avut o altă șansă nici dacă se afla într-un alt spital! Nimeni nu l-ar fi putut salva
„Părerea mea este că aceeași situație exista chiar dacă Jonathan mergea la alt spital”, spune dr. Cătălina Roșca.
Practic, protocolul de administrare a medicamentelor preanestezice este același în toate spitalele din România, fără excepție. Adolescentul a făcut un șoc anafilactic după ce i s-au administrat aceste medicamente și niciun medic nu ar fi putut premedita asta.
„În momentul de față nu avem o concluzie finală. În fiecare zi de la incident am mers și am analizat cazul pe secție, dar și în consiliul medical. Mai așteptăm concluzii de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, ca să putem trage o concluzie finală. Conform protocoalelor și ghidului național, nu se prevede testarea medicamentelor inductorii la pacienți. Este vorba despre o medicamentație complexă. Pentru a evita pe viitor astfel de cazuri, cu care nu ne-am mai confruntat de altfel, vom propune reanalizarea protocoalelor la nivel național”, mai spune dr. Cătălina Roșca.
Medicul Cătălina Roșca: „O cohortă de fenomene fiziopatologice s-a declanșat, iar Jonathan a intrat în stop cardio-respirator”
Jonathan Pârlea nu a apucat să-și ia rămas bun de la familie și nici de la prieteni. A intrat în sala de operații și a sperat că va scăpa repede de durere. Din păcate, însă, durerea lui persistă de mai bine de o săptămână și nimeni nu-i va mai putea salva viața. Este conectat la aparate, iar inima lui nu mai bate fără impulsul lor. Creierul lui nu mai funcționează.
„Ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Jonathan a fost că ne-am confruntat cu o reacție adversă a inducției preanestezice. O cohortă de fenomene fiziopatologice s-a declanșat, iar Jonahthan a intrat în stop cardio-respirator. Medicii au depus toate eforturile posibile pentru a evita incidentul. Am discutat cu medicul anestezist și mi-a spus că lui Jonathan i s-a administrat chiar o doză mai mică la medicamente preanestezice decât ar fi fost prevăzut în urma calculelor pe greutatea lui corporală”, adaugă managerul Spitalului „Căi Ferate” din Pașcani.
Cu fiecare oră petrecută în secția de Terapie Intensivă, Jonathan își pierde treptat funcțiile organelor
Jonathan Pârlea avea toată viața înainte. Are doar 14 ani și iubește arta, animalele și natura. Pe pagina lui de facebook, adolescentul posta adesea fotografii cu lucrurile care îi aduc bucurie. De 8 zile stă țintuit pe un pat de spital și numai medicii, aparatele și medicamentele îl mai țin în viață. Este în moarte cerebrală. Medicii spun că moartea cerebrală este un proces ireversibil din cauza absenței circulației cerebrale, urmată de procese ireversibile de necrozare a neuronilor. În momentul instalării tabloului clinic de moarte cerebrală, pacienții nu pot fi găsiți decât în secțiile de terapie intensivă, intubați și ventilați mecanic. Fiecare oră care trece de la instalarea morții cerebrale duce la compromiterea ireversibilă a organelor. Din păcate, cu prețul vieții unui adolescent, se discută despre schimbarea protocoalelor din spitale.