Joe Biden a fost provocat de un susținător al lui Donald Trump să poarte șapca de campanie a fostului președinte republican, iar Casa Albă a confirmat că Biden a acceptat provocarea într-o încercare de a promova unitatea națională, conform publicației The Hill.
Miercuri, în cadrul unui eveniment comemorativ dedicat victimelor atacurilor din 11 septembrie 2001, desfășurat la stația de pompieri din Shanksville, Pennsylvania, președintele Biden a purtat pentru câteva secunde o șapcă roșie emblematică, asociată cu campania lui Donald Trump. În acest loc simbolic, unde s-a prăbușit zborul 93 al United Airlines, Biden a subliniat importanța unității bipartizane după tragedia din 2001.
Casa Albă explică de ce Joe Biden a purtat o șapcă roșie cu mesajul „Trump 2024”
Andrew Bates, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a declarat pe platforma X că Biden a discutat cu un susținător al lui Trump, care a sugerat ca președintele să poarte șapca republicanului, lucru pe care Biden l-a făcut pentru scurt timp. Momentul a fost surprins pe video de către participanți, deși presa nu a avut acces direct la discuție.
În timpul interacțiunii, Biden a glumit că nu își amintește numele bărbatului și a semnat o șapcă pe care i-a oferit-o acestuia. În schimb, bărbatul i-a dat o șapcă „Trump 2024”, pe care Biden a pus-o pe cap pentru câteva clipe, sub aplauzele celor prezenți.
Imaginile au circulat rapid pe internet, iar unele voci din tabăra republicană au speculat că gestul președintelui ar fi fost un mesaj indirect către vicepreședinta Kamala Harris. Acest episod a avut loc la doar o zi după dezbaterea televizată dintre Trump și Harris, în care Trump a afirmat că Biden ar avea o atitudine ostilă față de vicepreședintă.
Contul oficial de reacții al campaniei lui Trump a făcut o glumă pe seama situației, sugerând că Biden a purtat șapca pentru că Harris ar fi avut o prestație slabă în dezbatere. Cu toate acestea, sondajele au indicat contrariul: 57% dintre telespectatori au considerat că Harris a avut o prestație mai bună, în timp ce doar 34% au spus că Trump a ieșit învingător, fiind perceput drept defensiv și nepregătit.
Joe Biden se identifică drept „femeie de culoare”
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum Joe Biden a declarat într-o emisiune radio că a „dat-o în bară” și a făcut o „greșeală” în dezbaterea de săptămâna trecută împotriva lui Donald Trump, dar a promis să rămână în cursa electorală, chiar dacă o serie de sondaje îl arată acum în urma fostului președinte cu aproximativ șase puncte.
În două interviuri realizate miercuri și difuzate joi la posturile de radio locale din statele de Wisconsin și Pennsylvania, unde va organiza și evenimente în acest weekend, președintele i-a îndemnat pe alegători să îl judece după perioada petrecută la Casa Albă.
„Am avut o noapte proastă.Și adevărul este că am dat-o în bară. Am făcut o greșeală. Sunt 90 de minute pe scenă – uitați-vă la ce am făcut în trei ani și jumătate”, i-a spus Biden gazdei de radio Earl Ingram din Milwaukee
În fața audienței în mare parte de culoare a lui Ingram, Biden a subliniat realizările din timpul președinției sale. Biden se descrie drept o femeie de culoare. Declarația a fost făcută la postul WURD din Philadelphia, confundându-se aparent cu vicepreședintele său Kamala Harris.
„Apropo, sunt mândru să fiu, așa cum am spus, primul vicepreședinte, prima femeie de culoare… să servesc alături de un președinte de culoare. Mândru să fiu implicat de prima femeie de culoare la Curtea Supremă. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem face pentru că, uite… suntem Statele Unite ale Americii”.