Prima pagină » International » Joe Biden recunoaşte în premieră că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni
Joe Biden recunoaşte în premieră că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni

Joe Biden recunoaşte în premieră că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni

12 aug. 2024, 19:00, 1 ,
în International

Preşedintele american Joe Biden recunoaşte în premieră într-un interviu difuzat în weekend că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni ale taberei democrate, din cauza vârstei sale şi „pericolului” unei victorii a lui Donald Trump, relatează AFP, preluată de News.ro.

Şeful statuluiu american, care a abandonat la 21 iulie cursa la fotoliul de la Casa Albă, a explicat în acest interviu difuzat duminică de postul CBS News că parlamentari democraţi şi-au exprimat termeri grave cu privire la şansele lor de a fi realeşi în alegerile parţiale care au loc în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, la 5 noiembrie.

„Un anumit nunăr dintre colegii mei democraţi din Camera (Reprezentanţilor) şi din Senat au crezut că avem să le aduc prejudicii”, a recunoscut el, citând-o pe Nancy Pelosi.

Foarte influenta fostă preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a recunoscut săptămâna trecută că a avertizat că campania lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, nu conduce ”pe drumul către victorie”.

De trei săptămâni, presa americană scrie că Pelosi – care nu l-a susţinut pe Joe Biden în al doilea mandat – şi fostul preşedinte Barack Obama au exercitat presiuni asupra locataului Casei Albe pentru ca acesta să se retragă.

Joe Biden a recunoscut cu jumătate de gură că vârsta sa a cântărit în decizia de a se retrage

Atunci „eram îngrijorat de faptul că dacă rămâneam în cursă aveaţi să vă intervievaţi numai despre asta”, a răspuns el la CBS, care a realizat acest interviu în urmă cu câteva zile la Casa Albă.

În mod vizibil într-o formă mai bună decât la dezbaterea dezastruoasă de la 27 iunie la CNN cu fostul preşedinte şi noul candidat Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, Joe Biden a recunoscut cu jumătate de gură că vârsta sa a cântărit în decizia de a se retrage.

„Abia pot să spun vârsta pe care o am (…). Mi-e greu să mă exprim”, a recunoscut octogenarul, care îşi caută tot mai des cuvintele şi a cărui exprimare orală, cu o voce slabă şi răguşită este uneori dificil de înţeles.

El a dat însă asigurări că nu are nicio „problemă gravă” de sănătate şi că în seara dezbaterii dezastruoase cu Donald Trump era „cu adevărat, cu adevărat într-o stare rea (…) pentru că eram bolnav”.

Biden a susţinut-o imediat pe vicepreşedinta Kamala Harris

După retragerea sa, Biden a susţinut-o imediat pe vicepreşedinta Kamala Harris, în cârstă de 59 de ani.

Intrată imediat în campanie, fosta procuroare şi senatoare din California, o femeie de culoare, de origine jamaicană şi indiană, este sigură că a obţinut învestirea la Convenţia Partidului Democrat, la Chicago, de la 19 la 22 august, împreună cu partenerul său de cursă, guvernatorul statului Minnesota Tim Walz.

„Avem o obligaţie faţă de ţară să facem cel mai important lucru care ne stă în putere: trebuie să luptăm împotriva lui Trump”, a subliniat Joe Biden, promiţând să facă campanie pentru „ticket”-ul Harris-Walz, care beneficiază de un impuls în cadrul Partidului Democrat şi de la alegători democraţi.

Sondajele o prezintă pe Kamala Harris învingătoare împotriva lui Donald Trump

Sondaje publicate sâmbătă o prezintă pe Kamala Harris învingătoare împotriva lui Donald Trump în trei state-cheie care ar putea decide rezultatul alegerilor – inversând tendinţa ultimelor luni, într-un moment în care campania republicană se află în declin.

Joe Biden consideră că rivalul său Donald Trump a bulversat democraţia americană în decembrie şi va fi „un adevărat pericol la adresa securităţii Americii” în cazul în care întoarce la Casa Albă la 20 ianuarie 2025.

„Problema mea crucială – şi asta nu e o glumă – este apărarea democraţiei”, a subliniat bătrânul veteran aflat în politică de o jmătate de secol şi care a candidat în 2020 împotriva unui Trump, preşedinte atunci, tocmai pentru că democraţia se afla, în opinia sa, „în joc”.

Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
a1.ro
Mesajul lui chef Richard Abou Zaki, după finala sezonului 15 Chefi la cuțite. Cei doi concurenți ai lui au pierdut premiul
Playtech.ro
Când poți să mergi pe avarii în trafic fără sancțiuni. Ce spune Codul Rutier despre situațiile excepționale
observatornews.ro
Vremea 2 - 30 iunie 2025. Aer tropical peste România, după frig şi ploi; temperaturi de peste 30 de grade
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Alertă totală în București. Se anunță vijelie nemaivăzută
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Nicușor Dan a dat de pământ cu Gigi Becali după derapajul verbal al omului de afaceri
Playtech.ro
Amendă de 1600 de lei pentru o greșeală surprinzător de comună în trafic. Costă multă să te grăbești
Dailybusiness.ro
Nicușor Dan vrea un judecător fără culoare politică la CCR: Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • A fost o lovitură „de stat” de catifea !, președintele in exercițiu a fost „sechestrat” și presat precum Cuza să renunțe la domnie !, demisia oficială ori ieșirea lui publică să zică asta la televuzor nu exustă !, așa zisa lui demisie , renunțare a fost anunțată în numele „lui” pe platformele facebook și X !, ei poftim democrație în țara bananieră a marelui licurici !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`