În primul său discurs în calitate de fost președinte, Joe Biden a mulțumit membrilor administrației sale, inclusiv cabinetului său și personalului, la Joint Base Andrews, chiar înainte de a decola spre California împreună cu soția sa, Jill Biden.
„Jill și cu mine vă suntem recunoscători pentru totdeauna. Niciun președinte nu alege momentul în care intră în istorie. Dar poate alege echipa cu care intră în istorie. Iar noi am ales cea mai bună echipă din lume”, a spus Biden, citat de Politico.
Biden a vorbit, pe scurt, despre discursul lui Trump
Biden a vorbit, pe scurt, despre discursul inaugural al președintelui Donald Trump. El a spus că „am văzut cu toții discursul” și că „mai avem multe de făcut”, iar mai apoi, și-a făcut semnul crucii.
„Părăsim funcția, dar nu părăsim lupta”, a declarat Biden în fața membrilor administrației sale.
„Vă mulţumesc cu sinceritate şi vă spun asta din toată inima. Fac asta de 50 de ani şi am fost norocos să o fac cu cel mai bun grup de persoane. A fost onoarea vieţii mele să slujesc ca preşedinte, dar, mai ales, a fost onoarea vieţii mele să slujesc alături de voi. Sunteți incredibili, chiar sunteţi”, a spus Biden.
Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News.
Fostul preşedinte a spus: „Da”.
Când a fost întrebat ce a scris, Biden a spus: „Asta este între mine şi Trump”.
Trump a ignorat multe dintre tradiţiile de predare a mandatului atunci când Biden i-a luat locul în 2020 la Casa Albă, dar a lăsat totuşi o scrisoare pentru noul democrat.
Joe şi Jill Biden s-au urcat luni într-un elicopter la Capitoliul SUA pentru zborul de plecare din Washington DC, încheindu-şi astfel mandatul prezidenţial.
Donald şi Melania Trump i-au condus la elicopter. La treptele acestuia, Trump a părut să şoptească câteva cuvinte la urechile lui Biden.
Împreună cu vicepreşedinte JD Vance şi soţia sa Usha, preşedintele şi prima-doamnă Trump şi-au luat apoi rămas bun de la democraţii care şi-au încheiat mandatul.
duca-se!