Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunțat astăzi, 1 iunie, un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care include sisteme de rachete HIMARS, cu rază de acțiuni de până la aproape 80 de kilometri.
Valoarea ajutorului se ridică la 700 de milioane de dolari, potrivit secretarului de stat, Antony Blinken. Rusia a protestat puternic împotriva trimiterii de rachete americane în Ucraina, amenințând că acest lucru ar putea însemna escaladarea conflictului.
„Anunț astăzi un nou pachet important de asistență de securitate care să furnizeze ajuror critic armatei ucrainene. (…) Acest pachet le va pune la dispoziție noi capacități și armament avansat, inclusiv rachete HIMARS cu muniție de luptă, pentru a-și apăra teritoriul de avansul Rusiei”, a declarat Joe Biden, potrivit unui comunicat transmis de Casa Albă.
Ce arme vor trimite Statele Unite în Ucraina
Departamentul american al Apărării a publicat lista armamentelor și echipamentelor care vor ajunge în Ucraina.
5 radare anti-artilerie
2 radare anti-aeriene
1.000 de rachete Javelin și 50 de unități de coandă a lansării
6.000 de arme anti-blindaj
15.000 de proiectile de artilerie de 155 mm
4 elicoptere Mi-17
15 vehicule tactice
Piese de schimb și echipamente
Potrivit unor oficiali din administrația americană citați de CNN, sistemele de rachete HIMARS vor fi echipate cu muniție care poate fi lansată la aproape 80 de kilometri, mai puțin decât distanța maximă care poate fi atinsă, dar mai mult decât ceea ce au ucrainenii în momentul de față.
Rusia amenință cu escaladarea
Rusia a protestat pe mai multe canale împotriva trimiterii de rachete americane în Ucraina: atât purtătorul de cuvânt al Kremlinului, cât și șeful diplomației și alți oficiali au amenințat că acest ajutor militar ar putea duce la o escaladare a conflictului și chiar la extinderea lui.
Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că „toarnă gaz pe foc”, după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters, potrivit Agerpres.
„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el.
Lavrov consideră că Ucraina provoacă Occidentul în conflict
Ucraina depășește orice limită a decenței cerând armament Occidentului și, de asemenea, provoacă implicarea Occidentului în conflict, prin furnizarea de lansatoare multiple de rachete (MLRS), a afirmat miercuri ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.
„Acest risc (de a implica o țară terță în conflictul din Ucraina – n.r.) există, desigur. În primul rând, ceea ce cere regimul de la Kiev atât de categoric – într-o manieră de business, aș spune – de la patronii lor occidentali depășește orice limită a decenței și comunicării diplomatice. În al doilea rând, aceasta este o provocare directă, cu scopul de a atrage Occidentul în conflict”, a declarat Serghei Lavrov miercuri, în timpul unei vizite în Arabia Saudită, citat de agenția TASS.
Americani stiu macar unde e Ucraina pe harta ?