Jocurile de cărți sunt distractive și antrenante pentru toate vârstele. Află care sunt cele mai interesate activități pe care le poți face cu acestea și cum îți antrenează atenția și coordonarea.
Cărțile de joc sunt un instrument ideal pentru a-ți forma unele abilități, pentru a te antrena și pentru a petrece timpul împreună cu familia sau prietenii.
Jocuri de cărți interesante, neștiute de toată lumea
Jocul „Killer Predă-te” se joacă cu mai multe persoane. Din pachetul de cărți se ia un rege și un joker, iar restul sunt numere simple. Cel care are joker-ul este killer-ul, iar regele, numărul 14, este polițistul. Celelalte numere simple sunt numiți cetățeni. Fiecare trebuie să își vadă cartea și să nu o arate nimănui, stând în liniște totală.
Killer-ul va face cu ochiul în mod subtil fiecărui jucător, iar în așa fel cetățenii, cei cu numere simple, ies din joc. Dacă killer-ul va face cu ochiul polițistului, sau dacă polițistul îl vede pe el atunci când face cu ochiul, acesta va spune „killer, preda-te”, și atunci jocul se termină, killer-ul fiind prins de polițist.
Jocul „Maciupiciu” se începe prin a împărți câte 5 cărți la fiecare jucător. Primul care începe îl va întreba pe unul dintre jucători daca are o anumită carte. Dacă cel întrebat răspunde afirmativ, este întrebat în continuare câte cărți are la fel. După ce îi răspunde, cel care a întrebat trebuie să ghicească dacă are treflă, frunză, romb sau cupă.
Dacă ghicește, primește cărțile jucătorului întrebat și poate continua prin a-i întreba și pe ceilalți jucători. Dacă acesta nu a ghicit, sau a ghicit doar o carte, el trebuie să ia din pachet numărul cărților care nu au fost ghicite. În acest mod se derulează jocul, câștigător fiind cel care are cele mai multe perechi, de 4 cărți, când se termină cărțile.
Avantajele practicării acestora
Practicarea anumitor jocuri de cărți ne pot ajuta în dezvoltarea unor abilități esențiale pentru viața cotidiană și pentru rezistența emoțională.
Jocurile pot contribui, de asemenea, la viteza de procesare a creierului și ne pot ajuta să ne dezvoltăm abilitățile de rezolvare a problemelor, întrucât acestea necesită concentrare, pentru că situația se schimbă în mod frecvent, iar memoria este pusă la treabă în acest mod.
Cărțile de joc ne pot antrena și în modul în care să învățăm să jucăm corect și să pierdem cu eleganță, să ne gestionăm frustrările și dezamăgirile, care vin cu eșecul, întrucât de multe ori persoanele se confruntă cu ideea că dacă facem o activitate, trebuie neapărat să avem succes.
În majoritatea jocurilor de cărți este important să rămâi calm și subtil, astfel încât să nu te dai de gol cu privire la ce cărți deții sau ce mișcări vrei să faci. Acest lucru ne ajută să ne dobândim răbdarea, să ne concentrăm în situații delicate, să ne controlăm emoțiile și să reducem cantitatea de stres pe care o simțim.
Chiar dacă acestea sunt făcute pentru divertisment, vin la pachet cu multe beneficii și există jocuri pentru orice nivel de abilitate și pentru toate vârstele.
Jocurile de cărți reprezintă o activitate distractivă și foarte benefică pentru a-ți petrece timpul, indiferent că o faci cu familia sau prietenii.