După 6 ani de proceduri și demersuri susținute, Casa de avocatură JGV și Asociații a reușit soluționarea unui dosar de anduranță. Totul, în interesul unor părinți îndurerați, care și-au pierdut nu unul, ci doi copii într-un accident rutier.
Doi tineri, frate și soră, din județul Vaslui, au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de o remorcă oprită neregulamentar. Tragedia a avut loc pe 18 septembrie 2013. Ionuț avea 19 ani și abia luase BAC-ul. Se angajase de numai câteva luni împreună cu sora lui, cu doar doi ani mai mare, în Bârlad. Veneau împreună de câteva ori pe săptămână în Perieni, să-și vadă părinții și sora mai mică.
,,Fata lucra. Băiatul terminase clasa a 12-a, luase Bacalaureatul și voia să dea mai departe, dar n-a ajuns mai departe…” Ne-a mărturisit Ioan Părășcanu, tatăl celor doi tineri morți în accident.
Șoferul mașinii care îi aducea pe cei doi frați acasă mergea cu 100 de km/h, potrivit raportului tehnic auto întocmit în cauză. Se întunecase, iar tânărul de 26 de ani, care se afla la volan, nu a observat că pe drum era oprită o remorcă nesemnalizată. Autoturismul s-a izbit violent de remorcă. Ionuț a murit pe loc, iar Irina în ambulanța care o ducea la spital.
,,Soluția finală în acest dosar a venit după 6 ani, timp în care, familia, pe lângă suferința pierderii celor doi copii, a trăit și frustrarea de a nu vedea o condamnare a celor vinovați de tragedie. Deși a fost o soluție așteptată îndelung, finalizarea dosarului, în mod cert, nu va putea alina durerea pricinuită de tragicul eveniment. Familia va rămâne întotdeauna marcată sufletește de cele întâmplate. Părinții nu vor putea înțelege niciodată cum a fost posibil să-și piardă într-o singură clipă doi dintre copii. Menționez că cei doi tineri au fost singurii nevinovați dintre persoanele implicate în accidentul rutier,” Mihaela Reznic – avocat JGV și Asociații.
,,Unul dintre șoferii vinovați a primit 5 ani de închisoare și pentru că era recidivist i-a dat cu executare. Celălalt a primit doar patru ani cu suspendare. Asta după ce omori doi oameni!? În raportul poliției scria clar: unul era vinovat 50%, unul 50%, șoferul autoturismului în care se aflau copiii pentru că a mers cu viteză și consumase alcool, iar celălalt pentru că a lăsat remorca de-a curmezișul șoselei, nesemnalizată. Asta e justiția în România!” E de părere tatăl celor doi tineri.
Șocul pierderii copiilor a pus la grea încercare echilibrul emoțional și armonia familiei. A dus la pierderea oricărei motivații de a trăi pentru cei doi părinți și la o depresie accentuată pentru sora mai mica, care avea doar 11 ani la momentul accidentului.
,,Fetița cea mică, timp de 5 ani de zile, n-a vrut să socializeze deloc. După școală voia să stea singură. Nu ieșea din casă. Abia anul trecut a început să-și mai revină. S-a apucat de sport. Merge la un club de kung fu în Bârlad,” ne-a spus tatăl.
Mezina a câștigat chiar și câteva meciuri de când face arte marțiale. S-a remarcat în competițiile organizate anul acesta la Galați și la Brăila. A fost modul ei de a ieși din suferință.