Jean Gavril și soția lui, Bianca, vor deveni părinți pentru a doua oară după ce soția artistului a născut o fetiță în 2021. Confirmarea a fost făcută chiar de către artist care se află la Paris.
Jean Gavril și soția lui, Bianca, vor deveni părinți pentru a doua oară
Cântărețul a postat un mesaj foarte emoționant pe contul său personal de Instagram, în care exprimă cu mare bucurie faptul că și el și partenera sa de viață vor avea încă un copil.
„Suntem foarte entuziasmați să ne întoarcem în Paris, împreună, acolo unde povestea noastră a început în urmă cu 11 ani. Suntem și mai entuziasmați că ceea ce atunci păreau doar vise, acum chiar le trăim și încă mai mult decât ne-am fi imaginat. Între timp am devenit și soți, având-o pe Evita am devenit și părinți iar viața noastră urmează să se schimbe din nou, pentru că așteptăm să vină al doilea copil în familia noastră”, a fost mesajul transmis de Jean Gavril pe Instagram.
Jean Gavril și soția lui, Bianca, formează un cuplu de mai mulți ani
În anul 2008, povestea lor de dragoste a început când erau încă elevi la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. În ultimul an de liceu, au început relația lor. Timp de patru ani, au menținut o relație la distanță deoarece Bianca a plecat să studieze în Manchester. În 2019, artistul și partenera sa s-au căsătorit.
Într-un interviu recent, Jean Gavril a discutat despre soția sa, Bianca, și despre modul în care viața lor s-a schimbat odată cu venirea pe lume a fiicei lor, Eva.
„Mi-am ales o femeie foarte bună, pe Bianca, ca să fie soția mea și ea m-a învățat foarte multe lucruri. Dar, de iubit, cum mă iubește fiica mea, sunt convins că nu o să mă iubească nicio femeie în viața mea. Am fost șocați, nu inconștienți. Am fost pur și simplu șocați, eu și Bianca, în urmă cu doi ani, când Eva a intrat în casă. Ne-a luat nu cred două săptămâni, ci două luni să ne dăm seama că mai este cineva cu noi în casă, care nu mai pleacă”, a declarat Jean Gavril pentru EGO.ro.
Artistul a făcut mărturisiri emoționante despre fiica lui, Eva, și despre cât de mult o iubește.
„Accesezi un altfel de iubire, pe care nu știu să-l descriu, încă nu l-am înțeles, dar știu sigur că el există și avem o viață să învățăm cum să o trăim. Mi se pare cel mai frumos lucru care s-a întâmplat până acum. Eu am descris acest sentiment ca și cum ți s-ar fi deschis așa o poartă în Cer și pur și simplu primești de acolo tot ce ai nevoie. Întotdeauna”, a completat Jean Gavril pentru sursa citată anterior.
Aflat în vacanță la Paris, Jean Gavril și soția lui, Bianca, au dat vestea că vor deveni părinți pentru a doua oară.