Prima pagină » Local » Jandarmerița acuzată că a provocat moartea unui bărbat, condamnată la Iași! Femeia a scăpat de pușcărie după ce judecătorii i-au dat o pedeapsă cu suspendare! FOTO

Jandarmerița acuzată că a provocat moartea unui bărbat, condamnată la Iași! Femeia a scăpat de pușcărie după ce judecătorii i-au dat o pedeapsă cu suspendare! FOTO

26 iun. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Femeia care activa în cadrul Jandarmeriei Suceava, acuzată că a provocat moartea unui bărbat, a scăpat de pușcărie. Judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Iași au condamnat-o pe Ana Maria Florescu la 2 ani și 7 luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru ucidere din culpă, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și purtare abuzivă

Jandarmerița acuzată că a provocat moartea unui bărbat a fost pedepsită de magistrații ieșeni! Femeia a scăpat de pușcărie! Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Iași au dispus condamnarea sergentului major Ana Maria Florescu la 2 ani și 7 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ucidere din culpă, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și purtare abuzivă.

„Instanța obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Vatra Dornei sau în cadrul Primăriei comunei Dorna Arini, din județul Suceava. Dispune confiscarea specială a spray-ului iritant lacrimogen”, au precizat judecătorii ieșeni.

Jandarmeria, obligată de judecătorii ieșeni să le achite despăgubiri rudelor victimei

Pe lângă condamnarea sergentului major Ana Maria Florescu, judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Iași au obligat Jandarmeria să le plătească despăgubiri rudelor victimei.

„Instanța admite în parte acțiunea exercitată în cadrul procesului penal de părțile civile T.F.I., C.D. și C.G., sens în care obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, să le plătească părților civile despăgubiri în valoare totală de 125.000 de lei, cu titlul de daune morale”, au adăugat magistrații militari ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta fiind deja contestată de către procurorii militari.

Un incident surprins cu ajutorul unui telefon mobil

În urmă cu aproximativ 2 ani, un bărbat pensionat pe caz de boală, care lucra ca spălător de vase în bucătăria unui hotel din Vatra Dornei, a fost oprit de jandarmi. Pe 19 iulie 2019, acesta s-a învoit la șefa sa pentru a merge să asculte muzică populară la festivalul de folclor care se desfășura în oraș. Printre cei aproape 300 de spectatori se afla și o adolescentă de 13 ani, alături de familia ei. La un moment dat, copila s-a plâns mamei că un bărbat a atins-o și a privit-o într-un mod nepotrivit. Minora l-a indicat pe bărbat ca fiind cel care ar fi comis gesturile nefirești. Un echipaj de jandarmi, aflat în zonă, a mers să legitimeze bărbatul. În momentul în care a fost luat la întrebări, bărbatul a vrut să plece de acolo, dar jandarmii au luat-o pe urmele sale.

Unul dintre spectatori a filmat întreaga scenă. În imagini se observă cum, la un moment dat, un al treilea jandarm, o femeie, scoate din buzunarul de la spate al pantalonilor un spray lacrimogen. Tânăra i-a pulverizat cu spray-ul bărbatului în față. Acesta din urmă se zbătea atunci, în timp ce ceilalți jandarmi încercau să îl imobilizeze. La scurt timp, bărbatul de 55 de ani a intrat în stop cardio-respirator. Un echipaj de ambulanță l-a resuscitat pe bărbat și i-a repornit inima după mai bine de jumătate de oră. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spitalul din localitate și, mai apoi, transferat la Suceava, unde a murit a doua zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`