Jandarmeria Română a venit cu explicații cu privire la prezența unor echipe în apropierea unor instituții. Prezența efectivelor MAI are ca scop protejarea tuturor persoanelor, au explicat jandarmii. De asemenea, ei îi îndeamnă pe români să se informeze doar din surse sigure, informează Mediafax.
Punctul de vedere al Jandarmeriei a fost transmis prin intermediul unui comunicat.
„Având în vedere discuțiile din spațiul public privind prezența forțelor de ordine în zona unor instituții, astăzi 10 martie 2025, facem următoarele precizări. Echipajele de jandarmerie execută misiuni, cu scop preventiv, pentru protejarea ordinii constituționale, a instituțiilor, a cetățenilor și a bunurilor publice și private. Prezența efectivelor MAI are ca scop protejarea tuturor persoanelor și asigurarea libertății exercitării în siguranță a drepturilor și atribuțiilor atât pentru instituții, cât și pentru cetățeni”, a spus Jandarmeria.
Jandarmeria: „Nu executăm misiuni împotriva cetățenilor care nu comit infracțiuni”
De asemenea, jandarmii au mai transmis că „structurile Ministerului Afacerilor Interne nu execută misiuni îndreptate împotriva cetățenilor care nu comit infracțiuni ori contravenții, ci sunt în stradă pentru protecția cetățenilor”.
În plus, jandarmii le-au cerut cetățenilor să nu participe la acte violente și să nu distribuie mesajele unei persoane „căutate internațional pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale”.
„În contextul incidentelor produse la manifestarea din București, de seara trecută, facem apel la cetățeni să colaboreze cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, să nu dea curs instigărilor de nici un fel și să se delimiteze de persoanele care comit violențe. De asemenea, atragem atenția asupra faptului că o persoană pe numele căreia este emis mandat de arestare în lipsă și este căutată internațional pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale instigă cetățenii să comită incidente violente și acțiuni împotriva Constituției. Rugăm cetățenii să nu distribuie mesajele transmise de această persoană, aflată în afara țării, pentru că prin distribuirea apelurilor sale la violență contribuie involuntar la îndeplinirea obiectivelor sale, acelea de a produce panică, neliniște socială și de a dezbina cetățenii români”, a precizat Jandarmeria.
Jandarmeria română niciodată nu a fost alături de poporul român ei apără decât guvernanții și instituțiile foarte corupte din Romania plătite cu sudoarea poporului român amărât iar pentru jandarmi contează decât banii gradele și funcțiile înalte doar atât nimic altceva pentru ei este o plăcere să calce peste cadavre și să de-a cu bocancii în gura românilor amărâți
Jandarmeria română niciodată nu a fost alături de poporul român ei apără decât guvernanții și instituțiile statului foarte corupte plătite cu sudoarea poporului român amărât iar pentru jandarmi nu contează decât banii gradele și funcțiile înalte doar atât nimic altceva și călcatul peste cadavre este o plăcere pentru ei
Jandarmeria română niciodată nu a fost alături de poporul român ei apără decât guvernanții și instituțiile statului foarte corupte plătite cu sudoarea poporului român amărât și necăjit iar pentru jandarmi nu contează nimic altceva decât bani funcțiile înalte gradele și atât iar pentru jandarmi călcatul peste cadavre este o plăcere pentru ei