Iubita unui renumit interlop din Iași, Viorel Oarză, a fost pedepsită de judecători pentru că ar fi urcat băută la volan. Avocatul Alinei Maria Ursache susține însă că ieșeanca a primit o pedeapsă cel puțin ciudată. „Din păcate, la unele instanțe, dreptatea se împarte cu lingurița”, a declarat ieri avocatul Radu Irimia
Un avocat ieșean acuză că, la unele instanțe, „dreptatea se împarte cu lingurița”! Asta, după ce clienta lui, iubita unui renumit interlop, a fost pedepsită de judecători! Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au pedepsit-o pe Alina Mihaela Ursache, sub acuzația de conducere cu alcoolemie.
„Instanța o condamnă pe inculpata Alina Maria Ursache la pedeapsa de 2 ani și 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul uneia dintre entitățile aflate în subordinea Primăriei Iași sau a Consiliului Local Iași”, au menționat judecătorii.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă. De altfel, aceasta a și fost contestată de către Alina Maria Ursache, prin avocatul său, Radu Irimia.
Ieșeanca Alina Maria Ursache, acuzată că a urcat băută la volan
Acest proces al Alinei Maria Ursache, iubita renumitului interlop Viorel Oarză, a început pe 2 noiembrie 2020. Atunci, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea la instanță a dosarului femeii, cu acuzația de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Asta, după ce ieșeanca fusese reținută în perioada 12 – 13 octombrie 2020, iar, mai apoi, arestată la domiciliu în perioada 13 octombrie – 23 decembrie 2020.
Alina Maria Ursache a intrat în vizorul oamenilor legii în octombrie 2020. Polițiștii ieșeni au susținut atunci că au prins-o băută la volan pe femeia în vârstă de 43 de ani. Potrivit acestora, ieșeanca s-ar fi aflat la volanul unui autoturism de teren pe șoseaua Iași – Voinești. Agenții din cadrul Secției VI de Poliție au oprit-o pe femeie pentru control pe 9 octombrie 2020, la ora 2:00. Oamenii legii i-au cerut să se legitimeze și au observat că aceasta se afla în stare de ebrietate. I-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, însă femeia nu a fost în stare. Polițiștii au însoțit-o la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași, pentru a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Rezultatele analizelor de sânge au arătat că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2,53 miligrame de alcool pur în sânge.
„Polițiștii ieșeni au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au afirmat atunci reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Avocatul ieșean Radu Irimia: „La unele instanțe, dreptatea se împarte cu lingurița!”
De cealaltă parte, avocatul care o reprezintă pe Alina Maria Ursache a susținut că ieșeanca trebuia să beneficieze de procedura recunoașterii învinuirii.
„Este una dintre cele mai injuste soluții pe care le-am văzut până acum. Atât timp cât clienta mea a beneficiat de procedura recunoașterii învinuirii și limita maximă ar fi atins 3 ani și 4 luni de închisoare, sunt curios ce pedeapsă ar fi primit dacă ar fi abordat o altă poziție procesuală! Din păcate, asistăm la un nou exemplu al aplicării Justiției cu dublă măsură, dar sperăm ca instanța de control judiciar să aplice o pedeapsă proporțională”, a declarat ieri avocatul ieșean Radu Irimia.
Acesta a adăugat că, în timpul procesului, procurorul de caz a solicitat instanței să aplice o pedeapsă de 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, în timp ce avocatul a cerut o pedeapsă mai mică.
„Nu am înțeles cum, de la 1 an și 6 luni, cât a cerut procurorul, și de la solicitarea mea, care era de a se aplica o pedeapsă mai mică, s-a ajuns la 2 ani și 8 luni. Asta, în contextul în care clienta mea a recunoscut și nu are antecedente penale”, a încheiat avocatul ieșean.
De remarcat este faptul că, potrivit legislației, procurorul poate propune o pedeapsă, dar judecătorul poate trece peste limita respectivă, pentru că el este cel care stabilește sentința. Pe de altă parte, astfel de cazuri, în care pedeapsa să depășească limita maximă cerută de procuror, sunt destul de rar întâlnite.