ITM Iași a amendat cu 20.000 de lei firma la care muncea ilegal Ionuț, tânărul din Sinești ce a murit după ce a fost zdrobit de un buștean în pădure. Instituția verifică și accidentul de muncă mortal ce a avut loc în urmă cu câteva săptămâni
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași a făcut verificări la firma omului de afaceri Vasile Biță, unde muncea ilegal Ionuț, tânărul din Sinești care a fost zdrobit de un buștean în timp de era la muncă, în pădure. Specialiștii au constatat că acesta nu muncea cu forme legale, de aceea i-au aplicat patronului o amendă în valoare de 20.000 de lei.
„Sancțiunea a fost aplicată potrivit legislației muncii. Noi vom verifica și accidentul de muncă mortal”, susține Costel Grojdea, inspector șef al ITM Iași.
Ionuț, tânărul din Sinești care a fost zdrobit de un buștean, a murit după aproape două săptămâni de când a fost internat în spital. În vârstă de 19 ani, băiatul a luptat cât a putut de mult pentru viața sa, dar totul a fost în zadar. Tânărul de doar 19 de ani se afla în prima zi de muncă și a avut parte de un accident teribil. Ionuț M. muncea la o firmă privată ce se ocupă cu tăierea lemnului la pădurea din comuna Mădârjac. Din nefericire, în timpul orelor de muncă, un buștean a căzut și l-a lovit în cap și pe umăr.
ITM Iași a amendat firma la care muncea Ionuț M.
Ionuț M. a ajuns la spital în cursul serii de 2 august 2022. Colegii care se aflau cu el în pădure când a avut loc accidentul au sunat de urgență la numărul unic 112. La fața locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă. Medicii s-au chinuit să ajungă la el, deoarece se afla într-o zonă greu accesibilă. Ionuț a fost adus de colegi cu un utilaj pentru a putea fi preluat de medici. Băiatul a fost găsit în stare critică și prognosticul, în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a tânărului, a fost unul foarte rezervat, chiar de la început. Imediat după producerea accidentului, tatăl băiatului din Sinești aducea acuzații grave patronului firmei unde muncea acesta, susținând faptul că mai mulți minori lucrează ilegal pentru omul de afaceri Vasile Biță. Ioan Baciu, tatăl băiatului strivit de un buștean într-o pădure din comuna Mădârjac, a depus și reclamație la ITM Iași pentru a fi verificate acuzațiile. Reporterii BZI au încercat, în repetate rânduri, să ia legătura cu Vasile Bița, dar acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
Firmele cu angajați la negru, amendate de ITM Iași
În anul 2022, au fost date 40 de amenzi, în valoare de 362.000 de lei, și 275 de avertismente. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași a amendat cu 160.000 de lei operatorii economici care aveau angajați fără forme legale. Inspectorii din Iași au găsit la 5 companii un număr de 8 angajați care munceau „la negru”. Cea mai mare amendă, în valoare de 60.000 de lei, a fost emisă pentru 3 angajați care munceau fără forme legale. De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate, în vederea creșterii gradului de conștientizare a lucrătorilor cu privire la consecințele sociale și economice negative pe care le produce munca nedeclarată și munca subdeclarată, la drepturile și obligațiile pe care le au în raport cu angajatorii, precum și riscurile la care se expun atunci când acceptă să muncească „la negru” sau „la gri”, inspectorii de muncă au procedat la distribuirea unor pliante ce cuprind principalele prevederi legislative în acest domeniu. Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași continuă verificările în această perioadă, iar operatorii care încalcă legea primesc amenzi drastice.
ITM Iași a amendat și firmele din domeniul construcțiilor, pentru că aveau angajate persoane fără forme legale.
In primu rind cind dati o stire trebuie sa aveti dovevi concrete.Busteanu nu a vazut singur, busteanu a fost doborit de un drujbist( nu ii dau nume las anche sa si faca treaba)si nepotu lucra mai bine de un an in padure la acesta firma.
In primu rind cind dati o stire trebuie sa aveti dovevi concrete.Busteanu nu a vazut singur, busteanu a fost doborit de un drujbist( nu ii dau nume las anche sa si faca treaba)si nepotu lucra mai bine de un an in padure la acesta firma.
20000? atata face viata unui om? il doare-n pix pe patronache de amenda asta. o scoate lejer intr-o luna, doua. lasati naibii joaca si faceti amenda sa conteze. primo – amenda penala, ca sa-i fie clar lu patronache in ce se baga. secundo – 12 salarii nete pe economie amenda pentru un angajat platit la negru. daca-s mai multi, adunam.
Tanarul n-a murit pentru ca lucra la negru. A murit ca ITM-ul nustia de el, nu se vedea din birou. Da, da,…trebuia sa fiti in orice colt unde se lucreaza, nu sa umblati cu procesul verbal in mana. Prin lege sa fie raspundere, pentru functionarii ITM, pentru orice accident.
ITM este frauds prin directorul Grojdea, until care imprumuta bani cu dobanda