Prima pagină » Titlurile zilei » Italienii au dat lovitura în apropiere de zona Bucium! A fost aprobat proiectul cu 2.250 de apartamente, dar problema traficului nu a fost rezolvată – FOTO

Italienii au dat lovitura în apropiere de zona Bucium! A fost aprobat proiectul cu 2.250 de apartamente, dar problema traficului nu a fost rezolvată – FOTO

19 dec. 2022, 02:00, 6 ,
Ciprian Boaru în Titlurile zilei

Un proiect major este anunțat pe strada Trei Fântâni, din municipiul Iași, în apropierea zonei Bucium. Investitorii sunt mai mulți afaceriști italieni care vor să implementeze un complex de locuințe colective, cu 2.250 de apartamente. Inițiativa a fost avizată favorabil de membrii CTATU

În luna aprilie 2022, în cadrul unei de sesiuni de consultări publice care a fost organizată la Primăria Iași a fost dezbătut un proiect imobiliar ce parcă a apărut de nicăieri. Asta, din cauza suprafeței mari, de 13,3 hectare, identificate pe strada Trei Fântâni, între Zona Industrială și Bucium.

Este vorba despre un proiect imobiliar inițiat de societatea Italimob Costruzioni Iași SRL, deținută de afaceriști italieni. Recent, proiectul a fost analizat și în cadrul Comisiei Tehnice de Administrare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), ce este formată din arhitecți și constituită la nivelul Primăriei Iași. Conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ), urmează să fie construite 16 blocuri de locuințe colective, cu regimul de înălțime S+D+P+10E+Eth, la care se mai adaugă un imobil cu regimul de înălțime D+P+2E (Family Market) și două clădiri cu regimul D+P+4E (grădiniță, bancă). Coeficientul de utilizare a terenului variază între 0,75 – 2,2.

Procentul de ocupare a terenului este de maximum 25 la sută. Din suprafața totală de teren, 30 la sută reprezintă spații verzi ce urmează să fie amenajate de investitor. Atunci, proiectul a trecut de consultările publice, nu s-au depus obiecții din partea vecinilor. Chiar și așa, s-a atras atenția că principala problemă a proiectului este legată de modul în care va fi afectat traficul rutier, deja foarte aglomerat. În zona Bucium au fost mai multe conflicte iscate între dezvoltatori și clienți.

Un proiect major este anunțat pe strada Trei Fântâni! Comisia a emis avizul de oportunitate

Membrii CTATU au hotărât că investitorii pot primi avizul de oportunitate.

„Nu știam, nu am vorbit cu arhitectul, luni mă întorc în țară”, a spus Ferdinando Cipullo, administratorul societății italiene despre rezoluția comisiei.

Mai precis, prin emiterea avizului de oportunitate, terenul a fost introdus în intravilanul municipiului Iași. Totodată, proiectul prevede și amenajarea unui nou drum pentru dirijarea fluxului de mașini. A fost semnat și un acord notarial cu Primăria Iași, pentru preluarea unui drum de aproape 600 de metri, care asigură legătura între strada Trei Fântâni și Calea Chișinăului. Investitorul ar asigura modernizarea arterei.

Conform proiectului, drumul trece peste calea ferată și ajunge pe Calea Chișinăului, în apropierea companiei Conex. Accesul este asigurat și din apropierea zonei Bucium, prin strada Gr. T. Popa. Proiectul mai are nevoie și de avizul Consiliului Local, etapă premergătoare celei de autorizare. În edițiile trecute ale BZI a fost prezentat scandalul imobiliar pornit pe strada Gh. Ivănescu, zona CUG – Aleea Tudor Neculai.

Investiția de pe Trei Fântâni ar fi de 100 de milioane de euro

Conform estimărilor, proiectul ar avea o valoare de 100 de milioane de euro. Asta era suma lansată în urmă cu opt luni. Între timp, costurile construcțiilor au crescut foarte mult din cauza scumpirilor. Societatea Italimob Costruzioni Iași SRL este deținută de Intech SRL (90 la sută) și de Giovanni Alessandro Guidugli (10 la sută).

Italienii au dat lovitura în apropiere de zona Bucium, dar mai au nevoie de acordul consilierilor locali.

Alătură-te pe WHATSAPP canalului BZI, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri
Comentarii
  • Banii mafiei italiene, da autoritatile noastre se fac ca nu vad. De ani de zile italianul asta se lauda cu prietenii influenti din Italia si nu numai. El nu are bani, e vai de capul lui, primeste banii de la altii din Italia.

  • Nici nu se mai pune intrebarea la ce folosesc 2200 „apartamente” construite in mareata zona plina cu linii aeriene de inalta tensiune. Despre cine le cumpara cu credit si despre cine se muta acolo pentru a deveni „ieseni”.
    Viniturile.

  • Să mă pis pe politicieni

    Pe consilierii locali îi cumpără cu un ciumi Gumi și gata blocurile. O să se termine și perioada asta, când prostii nu o sa cumpere apartamente pe toate dealurile și prin toate haurile fara infrastructura. O să fie plin de blocuri fantoma. Tara asta e condusă de niste drogati

  • Parca sunteti cu capul. Construieste nu demoleaza.

  • Ce au strazile Trei Fantani si Calea Chisinaului cu Buciumul?
    Dădea bine pentru accesari în titlu și ati reluat minciuna.
    Foame mare…

  • Pana se va reface , prost, podul spre Bucium se fac blocurile astea . O sa fie frumos de venit de la periferie spre centrul orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`